In memoriam Prof. univ. em. dr. ing. Eur Ing Tiberiu Dimitrie Babeu
Data: 1-15 decembrie 2018
Consiliul Director al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (AGIR) şi Prezidiul Academiei de Ştiinţe Tehnice din România (ASTR) exprimă profundul regret la despărţirea de prietenul şi colegul nostru prof. univ. em. dr. ing. Eur Ing Tiberiu Dimitrie Babeu. Viaţa şi activitatea sa reprezintă repere pentru ceea ce înseamnă un om de cultură, reputat cadru didactic, militant civic în slujba comunităţii inginereşti din ţara noastră.
Profesorul Babeu s-a născut la 26 octombrie 1935, la Timişoara. A urmat şi absolvit renumitul liceu C. D. Loga din oraşul de pe Bega, susţinându-şi bacalaureatul în anul 1953. S-a dovedit un pasionat al ştiinţelor exacte, al culturii, în general, fapt reconfirmat în anul 1958, când a obţinut diploma de inginer la Facultatea de Mecanică a Politehnicii din Timişoara. În acelaşi institut de învăţământ superior, şi-a susţinut, în 1973, teza de doctorat cu titlul Contribuţii la studiul solicitărilor din zalele de lanţ. După terminarea facultăţii, a fost încadrat inginer la Întreprinderea de Reparaţii Auto din Timişoara (1958 - 1962). Prin concurs, din anul 1962, a devenit cadru didactic universitar pe post şi titular la Universitatea Politehnica din Timişoara, Catedra de rezistenţa materialelor. A parcurs toate treptele universitare: asistent (1962 - 1969); şef de lucrări (1969 - 1976); conferenţiar (1976 - 1990); profesor din 1990 şi până în anul 2001 când, după pensionare, a devenit profesor consultant.
Datorită meritelor sale ştiinţifice, profesionale şi didactice, a fost ales şef al Catedrei de rezistenţa materialelor din Universitatea Politehnica din Timişoara (1991 - 2000). De asemenea, în perioada 1992 - 1993 a fost profesor universitar invitat la L Universite d Artois, precum şi la IUT Bethune - Franţa (1998). A devenit inginer european Eur Ing în anul 1998. A pregătit, după 1990, aproape 40 de doctori ingineri. A fost profesor emerit al Universităţii Politehnica din Timişoara. A publicat, în ţară şi străinătate, peste 300 de lucrări ştiinţifice din domeniile în care s-a afirmat. Pentru contribuţiile sale în sfera cercetării şi în formarea a numeroase generaţii de specialişti a fost distins cu numeroase premii ale unor importante foruri ştiinţifice şi profesionale, precum Academia Română şi Asociaţia Generală a Inginerilor din România. A fost membru al unor prestigioase asociaţii profesionale şi ştiinţifice din ţară şi de peste hotare.
Memorabile au fost cuvintele sale conţinute într-un interviu publicat în lucrarea „Seniorii", apărută în Editura Politehnica din Timişoara (2004). A răspuns la întrebarea „Există vreo formă de înţelepciune condensată (proverb, dicton) care v-ar exprima cel mai bine convingerile actuale?". Profesorul Babeu a subliniat: „Niciodată nu suntem singuri pe lume. Oare preţuieşti cât de cât pentru cineva? Cine nu se salvează singur nu poate fi salvat de nimeni. În toate lucrurile, noi căutăm doar posibilitatea viitoare. Marea datorie a vieţii noastre este să se justifice. Cine uită nu merită".
Profesorul Tiberiu Dimitrie Babeu, membru fondator şi titular al ASTR, fondator şi fost preşedinte al Sucursalei AGIR Timiş, fost membru în Consiliul Director al AGIR va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!