Blitz
Data: 1-15 decembrie 2020
● Aeroportul Henri Coandă a primit acreditarea internațională pentru sănătate și siguranță. Aeroportul Internațional Henri Coandă București (AIHCB) a primit certificatul de acreditare pe linie de sănătate și siguranță din partea Consiliului Internațional al Aeroporturilor. Acreditarea s-a efectuat în urma evaluării în detaliu a măsurilor luate, pe linie de sănătate și siguranță pentru pasageri și angajați pe Aeroportul Henri Coandă, se precizează într-un comunicat al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB). CNAB susține că, în contextul pandemiei Covid-19, a implementat pe aeroporturile pe care le gestionează toate măsurile prevăzute în reglementările naționale și internaționale, dar și recomandările venite din partea organismelor aviației civile internaționale. În vederea acreditării, au fost evaluate, între altele, măsurile de protecție luate în terminalul de pasageri, în zonele publice, dar și în toate punctele de interacțiune cu pasagerii - check-in, control de securitate, control de frontieră și vamal, îmbarcare/debarcare, recuperare bagaje, precum și infrastructura și activitățile operaționale și de mentenanță.
● Investiţii de 8 miliarde dolari în cel mai mare parc eolian offshore. Compania britanică de utilităţi SSE şi grupul petrolier norvegian Equinor au acceptat să investească 6 miliarde lire sterline (8,03 miliarde dolari) pentru a construi primele două etape ale proiectului Dogger Bank, care, la finalizare, va fi cel mai mare parc eolian offshore din lume. Realizarea proiectului va ajuta cele două companii să-şi îndeplinească obiectivele climatice. Dogger Bank va fi amplasat în sectorul britanic al Mării Nordului şi va fi finanţat de un grup de 29 de bănci şi de trei agenţii de credite de export. Prima etapă a proiectului ar urma să-şi înceapă operaţiunile în 2023, iar a doua aproximativ peste un an. Fiecare etapă va genera aproximativ 6 TWh de electricitate anual. A treia etapă ar urma să fie finalizată până în 2026. Până atunci, Dogger Bank va produce suficientă electricitate pentru aprovizionarea cu energie electrică a unui număr de 6 milioane de locuinţe în fiecare an.
● Salonul aeronautic de la Paris din 2021, anulat din cauza pandemiei. Salonul aeronautic de anul viitor de la Paris a fost anulat deoarece industria aerospaţială continuă să fie afectată de criza provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19), au anunţat organizatorii francezi. Salonul de la Bourget, Franţa, se organizează o dată la doi ani, în anii impari, în alternanţă cu Salonul de la Farnborough, în Marea Britanie. Sunt cele mai importante evenimente programate în industria aerospaţială, unde se încheiau contracte în valoare de mai multe miliarde de dolari cu marii producători mondiali de avioane Airbus şi Boeing. Anularea Salonului aeronautic de la Paris este cel mai recent semn al crizei profunde cu care se confruntă producătorii de aeronave şi companiile aeriene, din cauza crizei coronavirusului.