Un nou cadru strategic pentru renovarea fondului construit din Romania
Data: 1-15 decembrie 2020
România are un nou cadru strategic pentru renovarea fondului construit, aliniat cu obiectivele europene stabilite prin iniţiativa Comisiei Europene „Valul de renovări ale clădirilor" şi strategiile privind clima, a anunţat Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), într-un comunicat. Astfel, Guvernul a aprobat Strategia naţională de renovare pe termen lung (SRTL) pentru sprijinirea renovării parcului naţional de clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, atât publice, cât şi private, şi transformarea sa treptată într-un parc imobiliar cu un nivel ridicat de eficienţă energetică şi decarbonat până în 2050. Se intenţionează, prin acest demers, transformarea parcului actual de clădiri, în cea mai mare parte vechi şi cu pierderi mari de energie, într-unul mai eficient, mai sustenabil şi mai sănătos pentru oameni.
Potrivit MLPDA, obiectivele principale ale Strategiei sunt următoarele: ▪ îmbunătăţirea performanţei energetice a fondului existent de clădiri, prin reducerea consumului de energie, a emisiilor de carbon şi extinderea utilizării surselor regenerabile de energie la clădiri; ▪ îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru toţi utilizatorii, prin îmbunătăţirea confortului termic, a condiţiilor de igienă, a siguranţei şi calităţii aerului; ▪ reducerea nivelului sărăciei energetice şi asigurarea unei încălziri accesibile financiar pentru familiile cu venituri modeste; ▪ eficientizarea mecanismelor de finanţare privind renovarea fondului construit; ▪ dezvoltarea competenţelor profesionale privind eficienţa energetică în clădiri şi susţinerea inovării; ▪ îmbunătăţirea siguranţei clădirilor şi asigurarea calităţii arhitecturale şi de integrare în mediul urban a intervenţiilor de renovare.
Strategia naţională de renovare pe termen lung cuprinde o foaie de parcurs cu măsuri şi indicatori de progres măsurabili, ce vizează întreg parcul naţional de clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, publice şi private, cu valori-ţintă orientative pentru 2030, 2040 şi 2050, care indică modul în care aceştia contribuie la atingerea obiectivului de eficienţă energetică stabilit de Uniunea Europeană.
Pentru prima perioadă a implementării, până în anul 2030, se estimează că aproximativ 5 miliarde euro (aproximativ 25 miliarde lei) vor trebui mobilizaţi din bugetul de stat precum şi prin intermediul unui pachet de măsuri financiare care vor cuprinde granturi din fonduri europene, în valoare de 1,25 miliarde euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi de peste 870 milioane euro prin Programele Operaţionale Regionale.
Pentru punerea în aplicare a SRTL, prin Decizie a prim-ministrului, se va constitui un Comitet de coordonare pentru monitorizarea implementării, format din reprezentanţi ai Secretariatului General al Guvernului, ai Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, ai Ministerului Fondurilor Europene, ai Ministerului Finanţelor Publice, ai Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, ai Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, precum şi reprezentanţi ai institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare şi universităţilor de profil, Comitet care va elabora şi planul de acţiuni.