Pledoarie pentru o gandire sistemica si actiuni eficace, eficiente, cu dinamici coerente pentru gospodarirea complexa a apelor (II)

Am încercat să exprimăm comprehensiv, prin titlu, esența unei activități inginerești de excepție desfășurată timp de 30 de ani în țară și timp de alte câteva decenii pe diferite meleaguri ale lumii, în calitate de consilier șef al Secretariatului Organizației Națiunilor Unite. A beneficiat de o educație aleasă în România, țara în care și-a făcut studiile și în care, ca inginer, s-a afirmat prin deschiderea de orizonturi noi în problematica amenăjării cursurilor de apă, în bună parte reflectate prin teza de doctorat și prin numeroasele sale luări publice de poziție. De aceea, emigrarea în SUA nu a însemnat pentru dr. ing. Andrei Filotti desprinderea de rădăcini. Cunoașterea profundă a tuturor metamorfozelor societății românești transpare cu evidență din corespondența pe care dr. ing. Andrei Filotti, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România (AȘTR), a purtat-o, cu amiciție, în special cu semnatarul acestor rânduri. Lectura acestei corespondențe dezvăluie o mulțime de valențe ale practicării ingineriei de sistem în slujba interesului comunităților. Responsabitatea pentru finalitatea economică și socială a acțiunilor care presupun cheltuirea eficientă a banilor publici, diversitatea condiționărilor care intervin în amenajarea teritoriului, armonizarea intereselor divergente ale actorilor din societate, lucrul în echipe multidisciplinare, abilitatea informării și comunicării, permanenta năzuință de perfecționare transcend din experiența vastă a dr. ing. Andrei Filotti. De aceea, recitind corespondența, am decis că esența acesteia trebuie făcută public pentru a servi promovării responsabilizării și sporirii atractivității profesiei de inginer ale cărei implicări sociale trebuie stimulate și valorificate. Împreună cu profesorul dr. ing. Șerban Raicu am convenit să reluăm aceste discuții la distanță cu scopul de a le structura esența și a le publica sub forma unui dialog. În cele ce urmează, prezentăm o a doua secvență a acestui dialog în care suntem siguri că veți constata, din nou, că talentul de narator al dr. ing. Andrei Filotti este cuceritor. Fără îndoială, este amprenta puternică a acumulărilor din familie, din anii de școală exigentă de la toate nivelurile, dar și a mediului în care s-a dezvoltat.

Prof. dr. ing. Florin Teodor Tănăsescu

Continuăm prezentarea dialogului dintre dr. ing. Andrei Filotti (AF), prof. dr. ing. Florin Teodor Tănăsescu (FTT) și prof. dr. ing. Șerban Raicu (ȘR). Prima parte a acestui dialog a apărut în numărul precedent al publicației noastre.

FTT: Sunteți un specialist recunoscut în gospodărirea apelor! Experiența dumneavoastră este confirmată prin soluțiile tehnice regăsite în numeroase proiecte de succes realizate în țară și în alte locuri din lume. Considerați că în luarea deciziilor de către Stat pentru lucrările de gospodărire a apelor, ca și pentru alte lucrări de amenajare a teritoriului, populației îi revine un rol care nu poate fi ignorat?

AF: În general, lucrările legate de gospodărirea apelor au rolul de a satisface anumite cerințe ale populației sau de a o proteja de anumite efecte dăunătoare. Totuși, populația este rareori implicată în deciziile respective, și, de aici, părerea exprimată deseori potrivit căreia Statul are obligația de a se ocupa de aceste lucrări și populației i se cuvin asemenea daruri fără nicio obligație. Mi-amintesc inundațiile de pe Trotuș, din 2005, când armata a intervenit să consolideze digurile și să salveze bunuri. Localnicii, relata presa, erau la cârciuma din sat, explicând că în ziua de Sfântul Ilie ei nu lucrează.

Alătur un exemplu asupra modului în care o asemenea problemă este privită în alte țări. Revenisem în Bangladesh. Într-o dimineață, am primit vizita unui domn, deputat din partea Ligii Awami, partid aflat atunci în opoziție. Nu mi-a solicitat decât să mă deplasez în circumscripția lui și să constat eu însumi situația dintr-un anume sat. Am acceptat. Am constatat că râul Chauli își schimbase cursul și făcea o buclă care eroda malul unde era așezat satul. O parte dintre case se prăbușiseră deja și era de așteptat ca, în viitorul sezon ploios, să fie distrusă o altă mare parte din sat. Am propus să excavăm o nouă albie tăind cotul care amenința satul și să executăm și alte lucrări pentru a împiedica râul să revină pe albia periculoasă pentru sat. Am aprobat finanțarea imediată a proiectului, pentru ca lucrarea să fie terminată înainte de venirea musonului. O primă concluzie. Este necesar ca în bugetul proiectului să existe fonduri rezervate situațiilor de urgență (fără a consuma timp pentru solicitări și aprobări birocratice). În cazul respectiv, deși era vorba despre o finanțare internațională, aveam competența să aprob imediat, chiar dacă proiectarea exactă a noului traseu se definitiva peste circa o lună.

Am vizitat apoi satul. Am trecut pe lângă școala primară unde tocmai se terminaseră cursurile. Copiii mergeau pe uliță, ducând cu ei câteva caiete sau cărți legate cu sfoară; niciunul nu avea ghiozdan - un lux pe care nu și-l permiteau. Mergând mai departe, am văzut câteva grămezi de cărămizi, stivuite și acoperite cu material plastic. Lângă ele era și lemnărie acoperită și ea cu plastic. Primarul comunei mi-a explicat că școala gimnazială fusese situată în partea din sat care se prăbușise în râu. El hotărâse să demonteze școala, cărămidă cu cărămidă, salvând lemnăria ușilor și a ferestrelor. Spera că, având materialele, putea să găsească fonduri pentru ridicarea clădirii într-un loc mai ferit; dacă ar fi fost nevoit să cumpere și materialele, nu avea nicio șansă de a reface școala. Din păcate, nu aveam autoritatea de a finanța reconstrucția școlii. Mă întrebam însă dacă, în România sau în Statele Unite, aș fi putut găsi un singur sat în care localnicii, fără niciun alt sprijin, să se străduiască să salveze cărămizile unei școli, în speranța unei mai probabile refaceri.

După ce am vizitat satul, am fost invitat la o adunare în sala de ședințe a primăriei. La sfârșitul ședinței a luat cuvântul președintele sfatului bătrânilor din sat; inginerul-șef mi-a explicat că în satele din Bangladesh există asemenea sfaturi, din care fac parte toți bărbații de peste o anumită vârstă. Aceste sfaturi ale bătrânilor participau la luarea deciziilor, pe lângă consiliul sătesc ales prin vot. Am înțeles că sfatul bătrânilor avea o puternică credibilitate, se bucura de mult respect, pentru că era greu influențabil de decidenții politici. Invitat să iau cuvântul, le-am explicat localnicilor că ei trebuiau să furnizeze manopera pe care urma să o plătesc. Nu era o muncă voluntară, dar a constituit o participare consimțită. Mi-ar fi fost greu și mult mai costisitor să aduc forța de muncă din alte zone.

FTT: În media românească apar informații frecvente despre sumele alocate din fonduri europene cu precizarea diferențelor semnificative dintre ce s-a alocat și ce s-a cheltuit. Ca și când cheltuirea sumelor alocate ar fi finalitatea urmărită și nu efectele economice și sociale ale folosirii acestora. Prea puțin sunt mediatizate proiectele de succes. Cum ar trebui urmărită de către populație expertiza decidenților politici în utilizarea acestor fonduri pentru reducerea decalajelor față de alte țări europene? Oare nu îmbunătățirea calității vieții ar fi măsura corectă pentru eficiența folosirii acestor fonduri? Ce repere trebuie urmărite? Ce ar trebui făcut?

AF: În relatările despre proiectele realizate în România se vorbește frecvent despre finanțare din fonduri europene. În foarte multe cazuri, se vorbește despre fondurile alocate sau despre măsura în care acestea au fost cheltuite sau nu. Poate că asemenea raportări au o valoare contabilă. Dar nu trebuie uitat că scopul final nu îl reprezintă niciodată cheltuirea unor fonduri de dragul de a le cheltui, ci utilizarea lor chibzuită prin realizarea unor lucrări care să aibă un efect pozitiv asupra nivelului de trai al populației și asupra economiei locale. Acest obiectiv major pare să fie uitat, unul dintre motive fiind, cel puțin pentru lucrările cu caracter ingineresc, că persoanele care urmăresc proiectul nu sunt de profesie ingineri, ci au alte calificări.

În toate misiunile internaționale cu caracter umanitar, atingerea obiectivelor proiectului, adică eficacitatea obținută la finalizarea acestuia, constituie argumentul pentru succesul cheltuirii resurselor alocate. Dar, nu întotdeauna obiectivul care trebuia atins prin proiect s-a dovedit a fi identic cu cel propus inițial. Îngăduiți-mi să vă relatez o experiență din perioada în care lucram la Secretariatul Națiunilor Unite din New York. Am fost trimis într-o misiune pentru verificarea finalității proiectelor din Guineea Bissau, în vestul Africii. Unul dintre proiecte avusese scopul de a demonstra că prin realizarea, în câteva sate, a unor toalete, este posibil să se amelioreze condițiile igienico-sanitare ale vieții populației din zonele rurale. Am vizitat unul dintre satele în care se finalizaseră construcțiile respective. Populația din sat era eterogenă, formată din locuitori aparținând unor triburi diferite. Aveau religii diferite, obiceiuri diferite și vorbeau limbi diferite. Erau, deci, dificultăți de comunicare. Se înțelegeau între ei cu ajutorul unei limbi portugheze sărace, cu un lexic extrem de limitat. Încă de la inițierea proiectului, o parte dintre săteni au avut obiecții. Își motivau dezacordul prin faptul că în virtutea obiceiurilor lor nu le era permis să-și facă nevoile în casă. Executanții au fost receptivi la aceste obiecții. De aceea, au ridicat acoperișul toaletelor, astfel încât să rămână un spațiu între acoperiș și pereții casei. Prin această soluție, cabina toaletei nu mai putea fi interpretată ca făcând parte din casă. Alții au invocat faptul că trebuie să fie o distanță minimă a toaletei față de casă. Au fost luate în considerare și aceste cerințe prin alegerea corespunzătoare a amplasamentelor. În final, tâmplari din Bissau au construit cabinele respective și le-au instalat în sat. Proiectul a fost considerat un succes. Atât organizația donatoare, cât și populația beneficiară s-au declarat mulțumite. Când m-am dus să inspectez proiectul, surpriză! Misiunea considerată ca finalizată cu succes avea obiective diferite de raportare. Organizația donatoare se considera mulțumită, considerând că obiectivul proiectului, adică cel al îmbunătățirii condițiilor igienico-sanitare ale traiului locuitorilor satelor incluse în proiect, a fost atins pentru că îmbunătățise situația sanitară din sat, deși realitatea era total diferită. Locuitorii constataseră că toaletele din lemn erau mult mai solide decât colibele din stuf în care locuiau. În consecință, erau mai adecvate pentru păstrarea alimentelor și de aceea le utilizau ca un fel de mini-hambare. Fosa toaletelor servea ca un spațiu suplimentar de depozitare. Este de menționat că, și în prezent, circa 12% din populația globului nu are acces deloc la toalete, astfel încât proiecte de acest gen au importanță; totuși, pentru a realiza un progres semnificativ, prezintă interes nu doar construirea lor, ci și luarea măsurilor pentru utilizarea și exploatarea lor corectă. Poate că exemplul pare oarecum extrem, însă principiul de a urmări efectele unor proiecte și nu doar realizarea lor are valabilitate generală.

ȘR: Ne-ați prezentat o situație care poate fi caracterizată drept exotică, însoțită de lipsa de înțelegere a rațiunii unei investiții. Dar, aceasta, din fericire, nu a fost un eșec total. Populația indigenă i-a găsit o utilitate. Din păcate, noi am putea da numeroase exemple în care investițiile sunt lipsite de utilitate prezentă și viitoare. Ce alte învățăminte considerați ca fiind utile pentru cei care își asumă rolul de decizie în realizarea de mari proiecte pentru care fundamentarea socio-economică trebuie să fie riguroasă, astfel încât să se asigure o prioritizare a folosirii limitatelor resurse financiare pentru a obține eficiența maximă posibilă a alocărilor?

AF: Aparent, învățămintele care pot fi trase din exemplele prezentate, care se referă la țări îndepărtate, cu istorii, regimuri politice, culturi și obiceiuri diferite, își găsesc greu o aplicabilitate în România. Totuși, pentru a atenua această părere, voi prezenta acum o întâmplare din România. În 2002, am făcut parte dintr-o delegație a unei firme de consultanță din Statele Unite care urma să execute un proiect-pilot pentru prognoza hidrologică; pe baza acestor rezultate, urma să se încheie un contract de împrumut garantat de statul american pentru achiziționarea echipamentului necesar. Discuțiile cu privire la detaliile proiectului erau duse de coordonatoarea acestuia, un hidrolog competent, care, însă, avea un orizont extrem de limitat. Pentru domnia sa, prognoza hidrologică constituia un scop în sine. Din nefericire, niciunul dintre ceilalți interlocutori nu avea legătură cu utilizarea apelor și cu modul în care prognoza putea influența activitățile legate de gospodărirea acestora.

Viziunea mea era diferită. O pot ilustra printr-un exemplu al modului de utilizare a prognozei pe care îl văzusem în timpul unei deplasări în valea Ferganei din regiunea Oș a Kirghiziei. În condițiile geografice din Asia Centrală, unde cursurile de apă se formează în munții Tian Shan, cu altitudini depășind 7000 m, topirea zăpezilor asigură, în cei mai mulți ani, debite suficiente pentru irigații până în luna septembrie. Incidental, în perioada în care mă dusesem la Oș, se constatase că topirea zăpezilor fusese mai rapidă și se prevedea că, peste aproximativ zece zile, debitele Ferganei nu vor mai fi suficiente pentru acoperirea necesarului de apă al irigațiilor. De aceea, toți inginerii organizației regionale a apelor, începând cu inginerul-șef, plecaseră pe teren să anunțe țăranii să înceapă imediat irigațiile, înainte de scăderea resurselor disponibile. Era evident că în Kirghizia nu exista o rețea de stații pentru măsurarea debitelor sau a stratului de zăpadă care să permită o prognoză exactă; preocuparea majoră nu era, însă, mărirea preciziei prognozei, ci transmiterea informației către utilizatori, cu recomandări asupra măsurilor necesare. Este, de asemenea, de remarcat faptul că în Kirghizia nu se aplica măsura, curentă în România, de a transmite prognozele autorităților regionale, fără indicații cu privire la modul în care ar trebui utilizate; existau contacte directe între administrația care se ocupa de hidrologie și fermieri, eliminându-se toate treptele intermediare care ar fi putut întârzia transmiterea informațiilor.

Acestea erau cele două viziuni diferite. Am pledat în repetate rânduri pentru includerea în proiect și a unei componente pentru transmiterea informațiilor către factorii interesați în timp util și sub forma care le este necesară. Aceste propuneri au fost respinse, fără argumente. Fără îndoială, nu a ajuns să se înțeleagă că, pentru cetățenii României, o prognoză care zace în sertarele Institutului de Meteorologie și Hidrologie și care nu răspunde necesităților populației este la fel de utilă ca o prognoză pentru Antarctica, și a împrumuta 50 de milioane de dolari, care trebuie restituiți cu dobândă din impozitele plătite de populație, fără ca rezultatele să ajungă la aceasta, este, în ultimă instanță, un jaf.

După începerea proiectului, coordonatoarea a fost invitată de firma de consultanță să facă o vizită în Statele Unite. Am vrut să o familiarizez cu metodele utilizate de televiziunea din Statele Unite pentru alarmarea populației în momentele producerii unor fenomene hidrometeorologice extreme, printre altele uraganele și viscolele excepționale, pe care le voi descrie în detaliu, mai târziu. Propunerea nu a fost acceptată, șefa de proiect considerând că metodele de informare a populației nu prezintă interes.

Proiectul a fost adus la îndeplinire, dar, așa cum mă așteptam, nu a avut efectele care ar fi trebuit materializate. În cursul anului 2005, au avut loc viituri pe diferite râuri din răsăritul țării. Am fost foarte afectat de o știre, aparent neimportantă, transmisă de un canal de televiziune din România, care relata că, într-un sat din Moldova, un bătrân a auzit zgomotul provocat de apa unui pârâu care curgea pe lângă casa în care locuia. A ieșit din casă și a încercat să treacă pârâul pentru a vedea dacă vitele sale erau în siguranță. A fost luat de ape și s-a înecat, corpul lui fiind găsit în ziua următoare undeva în aval. Din relatare rezulta clar că bietul om nu fusese avertizat de apariția viiturii. Poate că am fost afectat suplimentar și din cauza faptului că accidentul se produsese în apropiere de zona în care am copilărit și de care continui să mă simt sufletește legat. În concluzie, statul român a cheltuit 50 de milioane de dolari pentru a produce o prognoză hidrologică, dar fără ca informația utilă, furnizată de acest instrument, să ajungă la persoanele direct vizate. Decesul vârstnicului consider că a fost consecința indolenței unor oameni cu mai puțină responsabilitate care au ignorat avertismentele privind carențele majore ale proiectului conceput.

FTT: Poate că nerealizarea integrală a obiectivelor proiectului la care vă referiți a fost un caz izolat și cu alte prilejuri ați reușit să găsiți receptivitatea cuvenită a autorităților în fața argumentelor pe care le-ați considerat convingătoare.

AF: Oricum, chiar dacă am accepta că a fost un caz izolat, el arată că pentru ca lansarea unor asemenea proiecte nu este suficient să se angreneze specialiști, care poate au cunoștințe temeinice în domeniul lor restrâns de activitate, dar cărora le lipsește o viziune de ansamblu. În tratativele pentru proiecte internaționale, nu este suficient să se antreneze persoane care cunosc limba de circulație internațională în care se duc tratativele sau care au făcut studii într-o țară străină. Este necesară o experiență în lucrări internaționale, astfel încât cei care duc tratativele să poată desluși interesele celeilalte părți. În orice caz, proiectele nu trebuie lăsate pe mâna unor oameni care nu pot cunoaște în detaliu aspectele tehnice și astfel nu pot identifica condițiile necesare pentru succesul proiectului. În sfârșit, este necesară urmărirea proiectelor și în timpul exploatării, după darea în funcțiune pentru determinarea eventualelor deficiențe. Acestea sunt principalele considerente care trebuie avute în vedere în proiecte internaționale.

Se poate constata că în România, ca și în multe alte țări, asemenea deficiențe majore apar în mod repetat și sunt greu de eradicat. Pe lângă motivele arătate, lipsa unei memorii instituționale, din cauza schimbării frecvente a personalului implicat, fie că este vorba despre cadre de conducere sau despre subalterni, duce la repetarea erorilor. De aceea, Academia de Științe Tehnice din România poate să aducă o contribuție importantă la îmbunătățirea situației, întrucât dispune de membri cu calificări înalte și cu vastă experiență.

Vreau să închei această discuție legată de proiectele cu caracter internațional printr-o simplă comparație. Cu 130 de ani în urmă, un tânăr inginer român, numit Anghel Saligny, în vârstă de 36 de ani, născut în satul Șerbănești din fostul județ Tecuci, a proiectat un pod peste Dunăre la Cernavodă; podul a fost construit de Direcția Generală a Căilor Ferate Române. În prezent, este în curs de execuție, din fonduri europene, un alt pod peste Dunăre, la Brăila. Podul, prezentat de mediile de informare drept o minune inginerească a României, este proiectat și executat de un consorțiu format de Asocierea Astaldi SpA (Italia) și IHI Infrastructure Systems Co. Ltd. (Japonia). Mai este nevoie să pun întrebarea: unde au dispărut inginerii români?