A fost aprobata Strategia nationala de reducere a riscului seismic (SNRRS)
Data: 1-15 decembrie 2022
Executivul a aprobat, prin HG, Strategia națională de reducere a riscului seismic (SNRRS). Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), adoptarea SNRRS constituie un pas important în ceea ce privește consolidarea cadrului strategic privind gestionarea eficientă a riscului seismic, fiind prevăzută și ca element de reformă asumat în Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 - Valul Renovării, în cadrul Jalonului nr. 93.
SNRRS promovează creșterea rezilienței la cutremure a comunităților și a fondului construit din România până în 2050 și tratează, dintr-o perspectivă sectorială, problematica riscului seismic la nivelul clădirilor civile publice și private, inclusiv a celor pentru serviciile publice esențiale și a celor cu valoare de patrimoniu cultural. Principalele obiective ale SNRRS sunt următoarele: ▪ transformarea, până în 2050, a fondului construit al României într-un fond construit rezilient la seisme; ▪ reducerea riscului seismic la nivel național prin salvarea de vieți, reducerea vătămărilor și protejarea fondului construit, prin investiții prioritizate și eficiente; ▪ promovarea bunăstării prin crearea de beneficii conexe prin îmbunătățirea condițiilor de eficiență energetică și sanitare, printre alte aspecte funcționale; ▪ creșterea rezilienței prin integrarea considerentelor de risc seismic/multirisc în planificarea teritorială și sectorială și asigurarea unor procese reziliente de recuperare și reconstrucție post-seism; ▪ mobilizarea participării și acțiunii incluzive prin creșterea nivelului de conștientizare publică cu privire la managementul riscului seismic și creșterea nivelului de asumare în implementarea măsurilor de reducere a riscului; ▪ consolidarea capacității instituționale în domeniul managementului riscului seismic și al calității și numărului de resurse umane implicate în activitățile legate de gestionarea riscului.
Strategia propune o foaie de parcurs detaliată a acțiunilor pe termen scurt, mediu și lung, pentru asigurarea unui cadru adecvat de implementare, prin mobilizarea și planificarea strategică a investițiilor, prin dezvoltarea unor mecanisme de monitorizare și evaluare, instrumente de comunicare pentru creșterea nivelului de conștientizare a cetățenilor și autorităților și consolidarea cadrului de guvernanță.
Alte articole
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/518_in-memoriam-prof-univ-asoc-dr-ing-ovidiu-arghiroiu_1.jpg)
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/309_ce-anunta-crearea-unei-mari-piete-europene-a-dronelor_1.jpg)
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/965_in-linie-dreapta-spre-finalul-anului_1.jpg)
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/325_congresul-al-xxxi-lea-al-asociatiei-generale-a-inginerilor-din-romania-agir_1.jpg)