CAPACITATEA PROSPECTIVA
Data: 16-31 decembrie 2008
Chiar daca datul in bobiœ a devenit un fel de sport national, niciun om cu o gindire pozitiva (si am include aici inginerii, economistii, alti concetateni cu profesii bazate pe rigorile stiintei) nu poate eluda dificultatile pe care le prezinta elaborarea unor prognoze demne de acest nume. Cum este firesc, privirile noastre, ale tuturor, sunt indreptate spre anul care vine, un an incarcat cu mult mai multe incertitudini decit aproape toti cei pe care i-am strabatut in aproape doua decenii de tranzitie.
De la impactul crizei economice globale pina la necunoscutele inerente unei alternante la putere, totul pledeaza pentru maximum de prudenta in viziunile prospective. Cu toate acestea, o institutie specializata care nu a dat rateuri, asa cum s-a intimplat, de pilda, cu unele institute de sondare a opiniei publice “ este vorba despre Comisia Nationala de Prognoza “ ne-a oferit in acest sfirsit de an un document actualizat care merita toata atentia. Este vorba despre revizuirea prognozei de toamna in functie de elementele aparute in ultimul timp.
Fara sa reproduca scenariile apocaliptice de care am avut si avem parte din belsug, amintita prognoza indica o incetinire sensibila a ritmului cresterii economice comparata cu anul 2008, insa chiar daca este vorba despre o injumatatire, respectiv 3 “ 4 la suta, nu se poate anticipa, in niciun fel, o recesiune. Nu este, insa, un motiv de relaxare deoarece se pastreaza, la dimensiuni notabile, toate marile vulnerabilitati care au indus elemente nesanatoase œ in cresterea economica de pina acum, si anume marile deficite externe si bugetare. De aici, tinte mai putin ambitioase si in privinta reducerii ratei inflatiei.
Nu recurgem la mai multe cifre deoarece elementele amintite pot sa aduca “ in continuare “ modificari importante, ci ne intereseaza “ in cazul de fata “ tendinta, surprinderea corecta a directiei de miscare. Or, in conditiile date, ale inrautatirii aproape inevitabile a situatiei economice, nu este de asteptat o ameliorare sensibila a conditiilor de trai ale majoritatii populatiei tarii. Daca puterea de cumparare se va mentine la un nivel aproximativ egal cu cel din 2008, putem sa consideram ca vom avea de-a face cu o autentica realizare. Prin urmare, trebuie sa ne asteptam la un an greu, extrem de dificil. Nu este vorba, aici, de inducerea unei stari de spirit pesimiste, ci doar despre realism, cea mai buna pavaza in fata raului pe care tocmai deficitul de realism il poate acutiza exponential. (T.B.)
Alte articole
