20 de ani de la reinfiintarea AGIR. Primii pasi

Climat incert, dar incarcat de emotii pozitive
Ne reamintim cu un sentiment legitim de emotie si satisfactie: in zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 s-a format Comitetul de Initiativa pentru reinfiintarea Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania (AGIR), la sedinta initiala de constituire fiind prezente personalitati reprezentative ale ingineriei romane, in mare majoritate membri ai Biroului Consiliului National al Inginerilor si Tehnicienilor (CNIT), din care faceam si eu parte din anul 1962, ca presedinte al Sectiei de transporturi si telecomunicatii. Se simtea in aer ca ceva important urma sa se schimbe. Singurul gind in mintea tuturor celor prezenti era reinfiintarea AGIR.
La propunerea prof. dr. ing. Vasile Nitu, sustinuta de ceilalti participanti, am acceptat sa fiu presedintele acestui comitet. Cunosteam istoria asociatiilor ingineresti, Societatea Politehnica si AGIR. La centenarul Societatii Politehnica in 1981 am prezentat o conferinta care – pentru acea vreme – reprezenta un risc sa vorbesti despre o asociatie si despre personalitatile care nu erau agreate de regimul totalitar.
Nu-mi dadeam seama de amploarea si complexitatea sarcinii pe care mi-am asumat-o, dar m-am dedicat acestei cauze cu toata fiinta mea. În cazul de fata, timpul si volumul lucrarii mi-au impus severe ingradiri, dar consider ca o datorie de constiinta sa conturez fie si numai o schita retrospectiva. Voi vorbi numai despre fapte semnificative si voi evita acele nomanalizari care pot sa reaprinda resentimente si sa umbreasca zonele luminoase, datatoare de speranta si incredere. Asa ca am sa-i amintesc doar pe cei care merita admiratia. Foarte greu m-am hotarit sa scriu, dar consider ca merita. Pina in prezent, nu s-a incumetat nimeni sa incerce macar o sumara evocare a primelor momente ale crearii noului AGIR, intr-un climat incert, dar incarcat de energii pozitive. Merita, deci, sa ne gindim cum s-au obtinut progresele care au fost realizate, determinate de oameni perfect identificabili, nu de forte impersonale.
Mai intii, citeva referiri la context. Spre deosebire de alte tari foste socialiste in care schimbarile s-au produs pe cale pasnica, oamenii din tara noastra au fost nevoiti sa faca fata unor confruntari violente. Am sarbatorit Craciunul si Anul Nou redactind Statutul AGIR, in timp ce pe strazi rasunau focuri de arma, iar la televizor se transmitea Revolutia romana in direct. Procesul verbal de constituire a Comitetului de initiativa a fost intocmit la 28 decembrie 1989 si continea 28 de semnaturi fata de 21 cite erau necesare conform Legii nr. 21/1924. Dintre acestia, multi nu mai sunt printre noi. Pentru a fi admis dosarul de obtinere a personalitatii juridice de catre instanta judecatoreasca, era necesar si avizul Primarului general al Capitalei, care sa confirme ca avem spatiul unde sa functionam. Era vorba de spatiul actual, nationalizat, pe care intentionam sa il redobindim si in care functionase pina atunci Consiliul National al Inginerilor si Tehnicienilor. Am obtinut si acest aviz, nu fara dificultati.
Cu procesul verbal de constituire, cu statutul si cu avizul Primariei m-am prezentat de mai multe ori la Tribunalul Bucuresti si la Tribunalul Sectorului 1, pentru ca nimeni nu stia de competenta cui era obtinerea personalitatii juridice si in baza carei legi. În prima zi in care s-au judecat cereri de asemenea natura, in baza Legii nr. 21/1924, la 13 ianuarie 1990, am obtinut Hotarirea Judecatoreasca nr.4/PJ/1990 eliberata de Judecatoria Sectorului 1. Eram trei reprezentanti de organizatii, una dintre ele fiind Sindicatul Fratia. În continuare, s-a constituit un colectiv permanent de lucru si a inceput inscrierea primilor membri.

Conectarea cu colegii din tara
A fost o perioada de munca intensa, de zi si noapte. Dupa programul de la serviciu se lucra pina la orele 22 – 23, dupa care mergeam acasa, dar nu se putea dormi de oboseala si de ginduri. Certitudinea de a obtine succese ne insufla entuziasm.
Prin comunicate repetate am rugat inginerii din tara sa creeze organizatii in teritoriu si sa participe la Adunarea Generala pentru pregatirea Congresului Asociatiei. Apelam la sprijin extern de la asociatiile profesionale ingineresti.
La apelul nostru a raspuns, intre multi altii, un personaj sufletist din Anglia, pe numele sau Ixel Bill, insotit de o romanca originara din Craiova, casatorita cu un inginer englez care a adus in tara carti, un copiator si ajutoare pentru caminele de copii. În continuare, s-a ocupat de invitarea in Anglia a unui grup de ingineri constructori romani, care au lucrat pe mai multe santiere.
În lunile ianuarie, februarie si pina la Congresul din 6 – 7 iunie 1990, atentia noastra s-a concentrat pe asigurarea legaturilor cu inginerii din principalele orase din tara. Acest obiectiv se realiza prin conducatorii de intreprinderi pe care ii cunoscusem anterior sau ii cunosteam atunci si cu persoanele care luau initiativa infiintarii de filiale. În acest scop, m-am deplasat la Sibiu, la Resita si in alte localitati. Demersul era foarte anevoios, deoarece, fiind salariat, nu puteam sa fac deplasarile decit duminica, calatorind noaptea. Foarte activ in acea perioada a fost prof. ing. Aristide Dodu, care a reusit sa stringa in jurul sau inginerii textilisti, organizindu-i intr-o societate, iar la Iasi a format o filiala compusa majoritar tot din ingineri textilisti.

Recuperarea patrimoniului
O problema prioritara viza recuperarea spatiului in care sa functioneze Asociatia. Dupa incercari repetate in care m-am bazat pe diferite persoane care isi ofereau sprijinul lor dar nu puteau face nimic, m-am hotarit sa ajung singur la vicepresedintele Guvernului, acad. Mihai Draganescu. Am intrat acolo aproape fortat. Discutia a fost amicala, dar mi-a spus ca nu poate semna un document in forma prezentata de mine si pentru ca nu era scris cu caractere mari. Era o carenta a faptului ca nu am avut un jurist cu care sa ma consult la intocmirea documentului. ?tiind ca a doua oara nu mai pot patrunde in sediul Guvernului, am iesit pe culoar cu gindul sa caut pe cineva sa ma ajute sa scriu, din nou, hotarirea. Am intilnit pe culoar o doamna pe care am rugat-o sa ma ajute; a acceptat si am mers impreuna intr-un birou, am scris textul in forma noua si cu caracterele solicitate. Din nou, dupa parlamentari cu secretara, m-am intors la cabinetul vicepresedintelui si am obtinut semnatura. Atunci am solicitat sa revin cu un nou document si pentru localul din Bd. Dacia nr. 26 si mi s-a raspuns ca „deocamdata este suficient“. Prin acest gest al acad. Mihai Draganescu, am avut un spatiu in care sa putem functiona si, pentru acest ajutor, ii suntem recunoscatori. Nu stiam atunci ca in afara de subsol, parter si etajul I din localul Societatii Politehnica din Calea Victoriei nr. 118, mai aveam dreptul sa revendicam si etajul VI si nu l-am inscris in documente.
În paralel cu activitatea de organizare a Asociatiei, am inceput actiunile de evacuare a spatiilor dobindite de la subsolul localului si de la parter, care erau ocupate de diferite firme, iar cei care lucrau in aceste spatii nu le eliberau, intentionind sa le detina ilegal in interes propriu, asa cum s-a intimplat in multe cazuri, cind au devenit proprietari.
În numeroasele procese pe care le-am inceput, am beneficiat de sprijinul gratuit al dlui avocat Mihai Ghiga. Drept recunostinta, i-am adresat o scrisoare de multumire la Baroul avocatilor Bucuresti, care i-a adus multe reprosuri din partea colegilor pentru prestatia facuta fara bani. Aceste procese n-au fost deloc usoare; unul dintre ele s-a derulat pina aproape de anul 2000. În acest caz, dupa hotarirea judecatoreasca definitiva, a fost nevoie de sapte actiuni de evacuare fara succes, deoarece cel care ocupa spatiul beneficia de sprijinul politiei. Organiza mitinguri de protest la care participau si politisti in civil, altii care detineau ilegal spatii si prin banere, afise si strigate ne incriminau atit pe noi, cit si pe acad. Mihai Draganescu. În final, printr-un act de curaj, consilierul juridic dr. Paul Mateescu si ing. Radu Dobrescu au luat initiativa si, intr-o duminica, au evacuat spatiul si am pus lacatul nostru pe usa.
Redobindirea imobilului din Bd. Dacia are istoria lui. Cind am inceput stringerea documentelor pentru a ne revendica dreptul de proprietate, am descoperit in arhiva UGSR (cu sprijinul unui om cinstit, al carui nume l-am uitat) ca acest imobil nu a fost nationalizat, dar a fost folosit de MAE, care l-a lasat la dispozitia Institutului Roman pentru Relatia cu Strainatatea pe care l-am actionat in instanta. Dupa un timp, a parasit spatiul, dar a venit in loc Oficiul de Turism pentru Tineret. În final, cu ajutorul Justitiei, am reusit sa eliberam si acest imobil.
Actiunile noastre pentru recuperarea patrimoniului au continuat insa. Etajul VI din Calea Victoriei nr. 118 a fost obtinut prin justitie in 2001, iar terenul de 850 mp din Popa Tatu nr. 32 in anul 2008, pe care nici acum nu-l putem folosi fiind in proces cu cei care-l ocupa samavolnic, procesul fiind in derulare. Pentru alte bunuri imobiliare identificate n-am putut procura documente in baza carora sa le putem obtine.

Arta si stiinta dialogului
În acele zile de intense framintari, a aparut un grup galagios care pretindea ca reprezinta Asociatia Libera a Inginerilor din Romania (ALIR), care nu avea niciun statut legal, iar ca program isi propunea ca, intr-o iesire pe postul de televiziune, sa redacteze Cartea Galbena. Acad. ?tefan Balan a propus sa ii acceptam alaturi de noi. Acceptarea acestui grup din prima etapa a creat o stare de tensiune din cauza atitudinii lui agresive. Se intrase intr-un blocaj, nu puteam sa ne indeplinim obligatiile asumate de Comitetul de initiativa. Se pierdeau nopti cu discutii sterile, interminabile, domana o stare de nervozitate si stres. Mi-am dat seama atunci ca „nu este usor sa creezi un conviviu, dar ceea ce este intr-adevar greu este sa-l mentii“. A fost nevoie de solutia dialogului, a dialogului interior si cu ceilalti.
Curind, grupul s-a mai „subtiat“, iar cei care aveau ceva discernamint au inceput sa contribuie efectiv la unele activitati, temperindu-i chiar si pe cei mai recalcitranti. Cu aceasta ocazie, s-a verificat si tinuta etica a unor personalitati, despre care nu doresc sa vorbesc.
Dupa obtinerea personalitatii juridice, inginerii din Bucuresti si din teritoriu, in numar impresionant, au prezentat tabele de adeziuni si scrisori individuale. Astfel, la 12 ianuarie, numai in Bucuresti existau 410 semnaturi de adeziune. Aceasta situatie a creat presiuni asupra noastra si, in partea a doua a lunii ianuarie 1990, s-au desfasurat activitati extrem de importante privind crearea cadrului organizatoric si a programului de lucru al Asociatiei. S-a constituit Comitetul de organizare si noua colective de lucru pentru rezolvarea problemelor.

Nimic fara organizare
Comitetul de organizare avea ca obiective principale crearea unei organizatii profesionale democratice, autonome si fara implicatii in politica, precum si pregatirea congresului care urma sa se desfasoare in semestrul I al anului 1990. Acest forum avea sa aprobe statutul, sa aleaga conducerea Asociatiei si sa adopte un program de activitate, sa stabileasca legaturile cu institutiile statale de curind infiintate si cu organizatii neguvernamentale. Totul a reprezentat un test decisiv pentru toti cei care ne-am asumat aceasta misiune.
Stringerea adeziunilor, elaborarea documentatiilor de inscriere si elaborarea legitimatiilor, atragerea de resurse financiare, preluarea inventarului CNIT, relatiile cu publicul, relatiile externe, relatiile cu mass-media, crearea colectivului permanent de lucru, confectionarea stampilei si a insignelor erau activitati cu caracter operativ. Toate erau urmarite permanent de Comitetul de organizare. ?edintele de lucru ale acestui Comitet se incheiau cu hotariri adoptate in urma dezbaterilor, consemnate riguros in procesele verbale care cuprindeau termene si responsabilitati pentru realizare.
Astfel, la sfirsitul lunii ianuarie, exista un colectiv organizatoric foarte bine structurat. Am beneficiat in acest demers de sprijinul voluntar al unor tineri si de un inginer de la IPTANA, care cunostea limbi straine. Ei au constituit punctul de legatura si, pina la congres, au lucrat voluntar pentru noua asociatie.
Pentru pastrarea unitatii de actiune si a nu crea confuzii, prin Procesul verbal din 29 ianuarie, s-a hotarit ca nicio persoana nu va prezenta si reprezenta Asociatia in afara, fara aprobarea colectivului de conducere.

Cuvinte de ordine: seriozitatea, competenta si exigenta
?tim cu totii ce framintari erau in acea perioada pe strazile si in institutiile din Bucuresti. Impresionant este faptul ca, citind procesele verbale de sedinte din aceasta perioada, ne dam seama de seriozitatea, competenta si exigenta cu care se urmarea realizarea celor stabilite.
Ne-a preocupat elaborarea si difuzarea prin mass-media a materialelor prin care se faceau cunoscute obiectivele Asociatiei si realizarea unei publicatii proprii – Curierul AGIR, realizat de un colectiv de tineri condus de ing. Honoriu Pitaru si care a muncit voluntar in toata perioada pina la congres.
Am beneficiat de sprijinul Radio-difuziunii Romane si al postului national de televiziune pentru a prezenta publicatia Curierul AGIR, utilizind din plin si relatiile directe, personale. Sprijinul redactorului radio Ion Ghitulescu reprezinta un exemplu.

Spiritul democratic in actiune
În continuare, munca noastra s-a concentrat pe actiunile menite a face cunoscuta Asociatia si obiectivele sale, constituirea filialelor si pregatirea congresului.
Pentru congres s-au stabilit zilele de 6 – 7 iunie, in Sala de festivitati din localul Garii de Nord, in amintirea locului unde, la 6 decembrie 1881, s-a infiintat Societatea Politehnica. Pregatirea congresului a necesitat multe eforturi. Au participat 198 de delegati, fata de 229 mandatati (86 la suta) de la 34 de filiale si de la sapte societati profesionale. Au participat si 111 invitati.
Discutiile pe baza Raportului Comitetului de organizare si a Programului de activitate au oferit posibilitatea participantilor sa-si exprime parerile, care au fost foarte diferite.
Aproape in totalitate, delegatii au fost de acord cu Raportul Comitetului de organizare si cu programul propus. Participantii s-au referit la obiectivele pe care noi ne propuneam sa le realizam: editura, publicatii periodice, raminerea a 75 la suta din cotizatii la dispozitia filialelor, participarea la activitati de cercetare, conceperea de proiecte, consultanta, realizarea unei retele de calculatoare la nivel national, atragerea tineretului in Asociatie, cresterea rolului si a prestigiului inginerului s.a. Au fost exprimate si propuneri sau pareri mai putin potrivite, cum ar fi (exprimindu-ma elegant) manifestarea ostilitatii fata de economisti, participarea inginerilor la Premiul Nobel, solicitarea de case de odihna si cluburi de la stat s.a.
O discutie mai putin responsabila a fost cea legata de cotizatie, in conditiile in care noi nu aveam nicio sursa de venituri in afara de taxa de inscriere de 50 lei. Nivelul cotizatiei era modic, mai ales in conditiile unei inflatii galopante. Cu toate acestea au existat si pareri care contestau nivelul cotizatiei, ceea ce l-a determinat pe ing. Ostap Boiko, de la Filiala Dolj, sa se intrebe retoric, in plen: „Cum poate fi considerata o cotizatie ca fiind foarte mare, cind aceasta are valoarea unui pachet de tigari?“
La congres, prin vot secret, au fost alesi un presedinte, un prim vicepresedinte, patru vicepresedinti si un consiliu format din 55 de membri, Colegiul de etica a inginerului si Comisia de cenzori.
Prof. dr. ing. Gafiteanu a renuntat la functia de prim vicepresedinte, care a fost preluata de dr. ing. D. Suceveanu, fiind urmatorul pe lista, in ordinea voturilor obtinute.
Prin vot deschis au fost alesi noua membri de onoare, dintre care ii amintesc pe acad. M. Draganescu, acad. ?t. Balan, acad. Radu Voinea, prof. dr. doc. ing. Nicolae Manolescu.
În programul Congresului, era prevazut si un concert al Orchestrei inginerilor, dar, din cauza prelungirii lucrarilor, n-am mai putut beneficia de acest moment de relaxare. Cele doua dosare care cuprind consemnarea acestor evenimente ar trebui citite de membrii nostri, pentru a intelege mai bine cum s-au derulat evenimentele.

Vointa si cunoastere
În situatia inedita pe care noi o traiam, in care fiecare putea sa vorbeasca si sa actioneze cum doreste, iar subiectul era o vointa, vointa de a rezolva situatii si a merge mai departe, era nevoie de autocontrol. Fara un autocontrol, nimeni n-ar fi putut circula in jungla care se crease. În imprevizibila lume necunoscuta, trebuia sa inveti sa convietuiesti cu realitatea asa cum este ea.
Uneori, exista doua tipuri de singuratati, a celor care doar vorbesc si a celor care nu asculta. Se producea o izolare. Solutia de a iesi din izolare era cea a dialogului, de a asculta si a gindi impreuna pentru rezolvarea noilor teme ale momentului, ale contemporaneitatii.
Noi a trebuit sa mergem pe o sosea, o sosea a noastra, si pentru aceasta a trebuit sa invatam si sa conducem. A trebuit mai intii sa invatam sa conducem si sa nu acuzam soseaua pentru greselile noastre.
Într-o lume intortocheata, complicata, a trebuit sa urmarim serpentina soselei ce urca pe munte. Ar fi fost comod sa mergem mereu in linie dreapta si ar fi comod, in continuare, dar viata nu e comoda.
Cararile vietii exista inainte de a fi existat noi si ele vor continua sa existe si dupa noi. Aceasta este realitatea si alta sosea nu exista pentru ca nu exista alta realitate.
În continuare, am realizat ceea ce – poate – nicio asociatie profesionala din Romania nu a realizat pe plan intern si international.

O institutie de lupta pentru un program national
Asociatia Generala a Inginerilor din Romania a avut, de la intemeierea ei, un caracter dinamic, pe care l-a pastrat si aprofundat. Ea nu a fost conceputa ca un club, ci ca o institutie de lupta pentru a realiza un program national. Avem motive sa fim mindri de succesele noastre de la reinfiintare, care au fost recunoscute cu prisosinta.
Printr-o hotarire de Guvern am fost recunoscuti drept „persoana juridica romana de drept privat, fara scop patrimonial, ca fiind de utilitate publica“; tot printr-o hotarire de Guvern, la initiativa AGIR, avem dreptul sa sarbatorim Ziua inginerului la 14 septembrie, in fiecare an, ocazie cu care se acorda Premiile AGIR pentru realizari deosebite ale inginerilor, precum si alte premii acordate studentilor cistigatori la concursurile organizate. Suntem membri fondatori ai Fundatiei Premiul Roman pentru Calitate J. M. Juran. Am conlucrat cu Presedintia Romaniei, cu Guvernul Romaniei, cu ministerele economice si, in mod special, cu Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii, cu Autoritatea Natio-nala pentru Cercetare ?tiintifica si avem o colaborare sustinuta cu organizatii neguvernamentale din societatea civila. Participam la programe de cercetare cu finantare interna si internationala.
Am constituit un patrimoniu important si care este in dezvoltare.
Organizam, din doi in doi ani, prin forte proprii, Simpozionul international al inginerilor romani de pretutindeni in care se dezbat probleme de mare complexitate si actualitate si se stabilesc relatii de colaborare.
În primul an de la infiintare, am devenit membrii ai Federatiei Mondiale a Inginerilor (FMOI) si, pentru activitatea noastra, drept recunostinta, am fost alesi pentru doua mandate succesive in perioada 2001 – 2009 membru national in Comitetul executiv. În anul 2000, pentru prima data in tara noastra, a fost organizata si gazduita sedinta Comitetului executiv FMOI. În anul 1995, am fost primiti in Federatia Europeana a Organizatiilor Ingineresti, iar in intervalul 1996 – 2000 am facut parte din Biroul executiv al Federatiei. Pentru prima data intr-o tara din Sud-Estul Europei am organizat si gazduit Adunarea Generala a FEANI, a comisiilor sale si a unei sesiuni academice organizate cu aceasta ocazie, onorata si de prezenta fostului presedinte al Romaniei, dl Ion Iliescu.
Au fost acreditate toate facultatile tehnice cu traditie din tara noastra de catre FEANI si, drept urmare, un numar de 145 ingineri romani au primit titlul de EurIng. Am facut si facem parte din comisiile de lucru ale acestor doua federatii ingineresti FMOI si FEANI. AGIR a avut o contributie importanta si decisiva la crearea Academiei de ?tiinte Tehnice din Romania (ASTR), prin aceasta dovedind ca profesia de inginer merita apreciata.
Ma opresc aici pentru ca, asa cum spuneam la inceput, mi-am propus sa vorbesc despre cum s-a reinfiintat AGIR si nu sa fac o dare de seama pentru 20 de ani de activitate.
Doresc sa multumesc celor care s-au implicat in mod direct sau indirect, celor cu care am colaborat, celor care ne-au fost alaturi la greu, celor care ne-au acceptat cu simpatie, dar si celor care ne-au ignorat ori s-au indoit de activitatea si competenta noastra pentru ca ne-au ambitionat. Multumesc tuturor inginerilor romani si ii asiguram ca avem ginduri mari pentru viitor.
Mai avem multe de realizat; n-am dorit „totul sau nimic“. Am fost si vom fi responsabili, dar nu am rezolvat o parte dintre obiective. Sunt unele probleme care nu au inca solutie; va trebui sa convietuim cu ele pina le vom rezolva. Nu vrem sa plecam sa cautam facatorul de minuni, care nu exista decit in campaniile electorale. Întotdeauna este bine sa reflectezi, sa-ti exprimi punctul de vedere si sa te intrebi pe tine insuti. Progresul vine in urma intrebarilor.
Uneori este bine sa privesti in urma la marile controverse ale tranzitiei, sa apreciezi climatul predomanant al acelor vremuri pentru a intelege adevarata valoare a faptelor. Avem dreptul sa fim mindri de succesele noastre.