130 de ani de la infiintarea Societatii Politehnice - Mostenirea inaintasilor si legamantul de a o duce mai departe
Data: 16 - 31 decembrie 2011
Evenimentul aniversar de astazi ne prilejuieste tuturor nu numai evocarea unor momente din istoria moderna si contemporana a Romaniei, ci si reflectii utile pentru prezentul si viitorul tarii noastre, sub impactul raportului dintre oameni si vremuri.
Sunt convins ca dumneavoastra, cei care ne-ati onorat cu prezenta la aceasta sarbatoare de suflet a comunitatii noastre profesionale, va sunt cunoscute multe momente din perioada premergatoare si din cea care a urmat infiintarii, in urma cu 130 de ani, a Societatii Politehnice. De aceea, nu voi recurge mai ales la „clasica“ prezentare cronologica a unor date si fapte, ci va adresez invitatia de a face un exercitiu de imaginatie.
„Prin noi insine“ - o deviza a creatiei si demnitatii nationale
Imaginati-va atmosfera care a domnit la 18 octombrie 1881 de-a lungul intregii cai ferate Buzau - Marasesti, primul drum de fier construit de inginerii romani, intr-o perioada in care scandaluri de proportii, cum a fost afacerea de mare coruptie „Strousberg“ - societatea careia i se concesionasera lucrarile de constructie a cailor ferate - provocau mari traume.
Intr-o atmosfera fireasca, de sarbatoare, trenul regal strabatuse intregul traseu, iar la Focsani, in magazia de marfuri din noua gara, se organizase un banchet. Erau de fata 148 de persoane. Primul toast a fost rostit, asa cum se cuvenea, de Regele Carol I. Ar merita, desigur, sa redam intregul toast, deoarece fiecare cuvant si fiecare fraza aveau o mare semnificatie pentru cei prezenti. Ma voi margini sa redau doar cateva. Suveranul spunea, la inceputul toastului: „Celebram azi o indoita serbare: deschiderea unei linii de mare insemnatate economica si strategica, o linie mult dorita si a carei lipsa a fost adanc simtita in anul 1877; inauguram intaiul drum de fier, conceput, condus si ispravit prin noi insine. Salut cu mandrie si bucurie aceasta lucrare romaneasca. Multumesc tuturor celor care au contribuit la aceasta frumoasa lucrare“. In continuare, a trecut in revista alte importante realizari, accentuand ca au fost obtinute „prin noi insine“ cuvinte pe care regele le-a considerat potrivite - conform aprecierii sale - ca „trebuie sa fie sapate in inima fiecarui roman. Trebuie ca ele sa fie calauza noastra, fiindca ele ne dau taria spre a invinge toate greutatile; ele ne vor da increderea in viitor“.
Nu este dificil de imaginat entuziasmul care domnea in randurile participantilor.
In aceasta atmosfera, inginerii prezenti au decis sa se uneasca intr-o societate pentru a raspunde mai bine imperativelor vremurilor. Atunci, in intregul regat, erau doar 130 de ingineri. Exact cati ani au trecut de atunci. Chiar in seara acelei zile de 18 octombrie 1881, au incheiat un proces-verbal prin care isi exprimau vointa de a construi - citez din nou - „Societatea de ingineri si arhitecti, indigeni si streini, in scopul de a se mentine in curentul dezvoltarii stiintei, comertului si industriei“.
Peste putin timp, la 6 decembrie 1881, in fosta sala de asteptare Clasa I a Garii de Nord, la ora 10 dimineata, a inceput Adunarea Generala de constituire a Societatii Politehnice, sub presedintia colonelului ing. Stefan Falcoianu, director general al Cailor Ferate Romane, care studiase la Paris ingineria si Scoala de Stat Major. Presedinte al Societatii a fost ales inginerul-inspector Dimitrie Frunza, fostul director al santierului liniei ferate Buzau - Marasesti. La infiintare, Societatea avea 52 de membri, iar la sedinta au participat 34. In conducerea Societatii au fost alese personalitati care si-au inscris, pentru totdeauna, numele in cronica istoriei nationale, precum E. Beller, I. G. Cantacuzino, Grigore Cerchez, Panait Donici, Gh. I. Duca, Dumitru Frunza, E. Grant, doctorul in matematici Spiru Haret, E. Miclescu, Constantin Olanescu, M. Paciurea, Anghel Saligny, Scarlat Varnav.
Am prezentat o parte din lista fondatorilor, in ordine alfabetica, pentru ca nu mi-am propus o ierarhizare valorica, ci doar sa subliniez ce inseamna sa se afle laolalta, intr-o sala de asteptare dintr-o gara, atatea somitati din sfera stiintei si tehnicii. Din documentele vremii - care pastreaza si fotografiile multora dintre ei - ne privesc oameni cu o tinuta impecabila, constienti de misiunea pe care si-o asumasera. Ne privesc, spunandu-ne ca avem datoria sa le ducem opera mai departe, fiecare dintre ei oferindu-ne veritabile modele de comportament, calauzit de tot ce decurgea din conceptul slujirii interesului public, al interesului national.
La 25 ianuarie 1882, prin decret regal, Societatea Politehnica a fost recunoscuta „de utilitate publica“, iar prin legea promulgata la 9 martie 1883 s-a declarat „persoana morala si juridica“. Poate ca aceste semne de pretuire vor spune cate ceva contemporanilor nostri, in primul rand, factorilor decidenti la nivel national.
Modul in care a evoluat Societatea Politehnica in prima jumatate de secol de activitate a fost descris, cu stralucire, de Ion Ionescu, inginer inspector general, profesor la Scoala Politehnica din Bucuresti, vicepresedinte al Societatii Politehnice, in lucrarea Societatea Politehnica - ISTORIC, aparuta in 1927.
A fost urmarit, an de an, modul in care a crescut numarul de membri, remarcandu-se perioada in care societatea a fost condusa de Anghel Saligny, cand numarul membrilor ei trecea de 400. Cat despre activitatea lor, Ion Ionescu scria inspirat: „Puterea unei societati, pentru sustinerea intereselor membrilor ei, o poate da numarul mare al acestora; puterea morala si fala ei nu i-o pot da decat personalitatea si renumele celor care o compun, care o conduc, care o sustin si care lupta dezinteresat pentru tara, pentru neam, pentru omenire“.
In context, se cere remarcat ca Societatea Politehnica s-a infiintat si a functionat intr-o perioada decisiva pentru modernizarea Romaniei, perioada in care s-au pus bazele infrastructurii si industriei nationale. In aceasta privinta, avem la dispozitie nenumarate dovezi, de la poduri monumentale, drumuri, cai ferate, porturi si edificii industriale si civile emblematice. In acelasi timp, prin activitatea didactica a celor mai de seama membri, s-au format zeci si zeci de generatii de ingineri care au dus mai departe realizarile remarcabile ale dascalilor lor.
In acelasi timp, reamintesc confruntarile de idei, ca ecou al activitatii pasoptistilor, al reformelor lui Alexandru Ioan Cuza, al viziunii regelui Carol I, privind caile de urmat in dezvoltarea Romaniei.
Optiunea pentru modernizare a fost determinata, intr-o foarte mare masura, de Ion C. Bratianu, cel care si-a indrumat toti cei trei fii sa devina ingineri „pentru ca tara nu se poate ridica decat prin ingineri“ - spunea el, si prin deviza „prin noi insine“, evocata si de suveran la inaugurarea caii ferate Buzau - Marasesti. Nu era vorba despre autarhie, din moment ce modelul il constituia societatea occidentala dezvoltata, ci conta apelul la valorificarea resurselor natiunii, la depasirea starii de inapoiere economica, in primul rand, prin efort propriu. Experienta privind prima modernizare a Romaniei ne slujeste drept pilda si in demersurile din prezent pentru conturarea viitorului Romaniei, in conditiile proceselor de integrare si globalizare. Este - si aceasta - o stralucita lectie pe care nu trebuie s-o ignoram.
Edificiul emblematic al unitatii inginerilor romani
In timp ce Ion Ionescu scria istoria Societatii Politehnice, se realiza o opera arhitecturala deosebita, simbol al solidaritatii ingineresti. Se afla in faza finala construirea cladirii in care ne aflam astazi si care - putem spune - sta impunatoare pe Calea Victoriei. Construirea Palatului „Societatii Politehnice“ - cum a fost numit - si procurarea mobilierului s-au facut prin contributia membrilor, prin donatiile unor firme in care lucrau ingineri si de la numeroasele persoane fizice, fara nicio contributie a statului. Realizat dupa planurile arhitectului Petre Antonescu, Palatul a fost inaugurat la 11 martie 1928. In documentul care a consfintit darea in folosinta, spunea: „Dea Domnul ca acest asezamant, care va sta neclintit si impunator in Calea Victoriei, sa tie de-a pururi strans uniti inginerii si invatatii tarii pentru a inalta necontenit faima si propasirea patriei noastre iubite“. La implinirea a 80 de ani de la realizarea acestui edificiu, s-a pus o placa memoriala, pe care este redat textul citat.
Sunt convins ca aceste cuvinte gasesc ecoul potrivit in sentimentele dumneavoastra, ale celor prezenti, asa cum l-au gasit in randurile generatiilor din acea perioada si ale celor care au urmat.
Va marturisesc ca, in aceasta sala, in aceasta cladire, la reuniunile noastre simtim mereu mesajul transmis, peste vremuri, de ilustrii nostri inaintasi, lectiile de creatie inginereasca, dar si de spirit civic.
In contextul evocat, merita sa staruim asupra unor date si fapte a caror semnificatie o consider importanta si de domeniul evidentei.
Societatea a organizat o biblioteca ce s-a imbogatit mereu prin donatiile membrilor ei, dintre care ii mentionam pe Panait Donici, I. C. Cantacuzino, C. Olanescu, C. D. Busila. Cu sprijinul diferitelor societati (Societatea de Tramvaie Bucuresti, Santierele Navale de la Dunare, Creditul pentru Intreprinderi Electrice), la cabinetul de lectura se aflau reviste tehnice si stiintifice, alte publicatii platite de catre acestea.
Pentru asigurarea permanenta a schimbului de idei si de cunostinte din vastul camp al problemelor stiintifice, tehnice, economice, s-au tinut numeroase conferinte, si atunci cand Societatea nu avea local propriu, si foarte numeroase dupa aceea. Printre conferentiari ii putem cita pe C. Olanescu, Gh. Duca, C. Istrate, Ionel I. C. Bratianu, Vintila I. C. Bratianu, Traian Lalescu si alti oameni de valoare ai acelor timpuri. Prin asemenea conferinte a fost expus un material extrem de variat si de intins, folositor nu numai membrilor Societatii, ci si propasirii generale, progresului tarii.
Pe langa personalitatile cele mai de seama din tara noastra, in sala Societatii - adica aici - au conferentiat personalitati eminente din strainatate, savanti, profesori de renume, stabilind legaturi intre tarile mai dezvoltate si activitatea promitatoare de la noi.
Societatea se facea tot mai cunoscuta in Apus si era tot mai des invitata la congrese internationale stiintifice si tehnice, aniversari de institutii, activitati ale asociatilor ingineresti si la alte evenimente, fiind reprezentata de membrii ei marcanti.
O preocupare majora a Societatii Politehnice a fost tiparirea Buletinului ei, care a inceput sa apara in 1885, pentru a dovedi ca „Societatea exista si produce“, spuneau initiatorii.
Dupa marele Razboi al Reintregirii, a continuat sa fie publicatia tehnica cea mai importanta de la noi din tara, in acea perioada. Materialele din Buletin priveau toate ramurile din stiinta, inginerie, economie nationala, organizare, istoria ingineriei. Pentru Buletin s-au facut sacrificii materiale mari. De realizarea Buletinului s-au ocupat membri de frunte ai Societatii.
Societatea Politehnica s-a preocupat continuu de invatamantul tehnic superior, aducandu-si contributia la buna si rationala lui organizare, la continua adaptare la evolutia economiei. Ea a dus o lupta sustinuta pentru concentrarea invatamantului ingineresc in politehnici. Sa nu uitam ca cel care a infiintat Politehnica din Bucuresti a fost Gheorghe Duca, membru fondator al Societatii Politehnice.
O revista nascuta din dragoste pentru stiinta, din entuziasm tineresc
Societatea a cautat, tot timpul, sa-si exprime parerile in problemele care interesau inginerimea romana, considerand ca grija fata de organizarea invatamantului tehnic superior nu revine numai politehnicilor si organelor tutelare. Ea a format si o comisie in vederea gasirii celor mai potrivite reglementari ce trebuiau cuprinse in legi.
Reamintesc, intre altele, ca, in septembrie 1894, la examenul de admitere in anul I la Scoala Nationala de Poduri si Sosele din Bucuresti, s-a constatat pregatirea slaba a candidatilor. Cei ce identificau astfel cauzele rezultatului slab de la examen - inginerii Victor Balaban, Vasile Cristescu, Ion Ionescu, Mihail Roco si Ion G. Zottu - au ajuns la concluzia ca trebuie editata o revista pentru ridicarea nivelului cunostintelor matematice ale elevilor din licee.
Statul nu sprijinea, insa, cu fonduri aparitia revistei, ceea ce a determinat acest nucleu de ingineri luminati, patrioti, sa finanteze editarea revistei cu fonduri proprii. S-a ajuns, apoi, la concluzia ca, in afara de activitatea ce trebuia depusa pentru articolele ce urmau sa fie publicate, pentru problemele propuse si rezolvarea acestora, si sustinerea financiara, era necesara cooptarea a inca cinci personalitati, care, impreuna cu ei, sa devina membri fondatori.
Astfel, cei cinci ingineri initiatori au mai gasit cinci membri fondatori, si anume pe inginerii Emanoil Davidescu, Mauriciu Kinbaum, Nicolae Nicolescu, Tancred Constantinescu si Andrei Ioachimescu. Fondatorii Gazetei Matematice au fost, deci, toti zece, ingineri.
Primul numar al Gazetei Matematice a aparut la 15 septembrie 1895, a doua zi dupa darea in functiune a podului de la Cernavoda, unde au lucrat majoritatea inginerilor care elaborau revista.
Este singura revista care apare fara intrerupere de 116 ani. In timpul celor doua conflagratii mondiale, era asteptata cu infrigurare si de cititorii din transee.
Nascuta din dragostea de stiinta, din entuziasmul tineresc si din mintile luminate a cinci ingineri care abia terminasera Scoala Nationala de Poduri si Sosele, Gazeta Matematica strange in jurul ei si alte spirite de valoare, reusind sa formeze continuu o elita intelectuala, raspandita pe tot cuprinsul tarii, care a contribuit la renumele stiintei si tehnicii romanesti, reprezentand, astfel, si un polarizator, un stimulator al inteligentei tinere.
Desigur, ingineria nu este matematica, sau, mai bine spus, nu este numai stiinta matematica; ea este ceva mai mult, matematica plus experienta. Calculul matematic este, pentru un inginer, un instrument dintre cele mai pretioase, pe care el trebuie sa stie sa-l manuiasca, cu usurinta, cu abilitate si cu discernamant. Calculul matematic si experienta directa, care se controleaza si verifica reciproc, au permis obtinerea unor imense progrese in toate ramurile ingineriei.
Corpul ingineresc si alti specialisti datoreaza o recunostinta profunda Gazetei Matematice, tuturor celor care au cultivat stiintele matematice in tara noastra.
Continuitatea si imbogatirea traditiilor
Evocand, in continuare, momente istorice de mare importanta, se cuvine sa reamintim ca Razboiul de Reintregire a neamului si urmarile lui sunt indisolubil legate de ideea de a se infiinta o noua asociatie a inginerilor. Momentul aniversar de astazi are loc la putin timp dupa Ziua noastra Nationala, Ziua Marii Uniri, ceea ce confera evocarii o semnificatie deosebita, o sursa de incredere in destinul comun al natiunii romane.
De aceea, se cuvine sa consemnam ca preocupari de ordin general, precum refacerea tarii dupa razboi si nevoia de afirmare profesionala, au lucrat, in aceeasi masura, in directia strangerii randurilor inginerilor.
Asa, de pilda, la Bacau, s-a constituit Cercul Inginerilor din Armata a II-a; s-au reunit, apoi, cei de la Calea Ferata, iar Constantin Busila a facut apel, prin ziarele timpului, pentru organizarea unei consfatuiri a inginerilor. Pluteau in aer tendinte vii spre realizarea unei noi organizatii. Desi erau atatea idei diferite, s-a ajuns la concluzia ca solidarizarea inginerilor sa se exprime intr-o asociatie puternica, unitara.
In urma unor astfel de demersuri, la 12 august 1918 s-a infiintat Asociatia Generala a Inginerilor din Romania (AGIR). In sala erau multi ingineri care inca mai purtau haina militara. AGIR s-a constituit la Iasi, centrul culturii romanesti, ca un omagiu pentru orasul care, in anii de suferinta si lupta, a adapostit toate sperantele unui intreg popor. Sa ne amintim ca si Societatea Politehnica s-a constituit, tot intr-un loc istoric, la Focsani, orasul Unirii.
Asociatia Generala a Inginerilor din Romania, ca organizatie cu caracter pur profesional, a imbratisat toate problemele care interesau corpul ingineresc din tara fara, insa, a urmari predilect teme cu caracter stiintific si tehnic, care vor urma sa formeze, mai departe, preocuparile Societatii Politehnice sau ale altor societati stiintifice si tehnice.
Obiectivele AGIR erau in numar de 14 si priveau dezvoltarea economiei si rolul inginerilor, sustinerea intereselor profesiei, rolul social al tehnicii in ridicarea tarii, a poporului roman. Pentru realizarea scopurilor erau stabilite 13 mijloace care prevedeau modul in care va actiona Asociatia prin comisii, oficii, birouri si publicatii. Prin aceste mijloace de actiune se urmarea ca tot ce se face in tara sa fie in conformitate cu interesul general si, normal, pe baza studiilor oamenilor de specialitate: „Conducatorii tarei ce se perindeaza in capul afacerilor Statului vor trebui sa tina seama de studiile specialistilor, sa nu mai lucreze, in numele tarii, dupa alte consideratiuni decat ale interesului general si sa se bazeze pe studii serioase, care sa evite greseli, cum asa de multe se gasesc in trecut“, spunea Constantin Busila.
Regret ca timpul nu imi permite sa prezint si alte expresii ale gandirii conducatorilor AGIR, desi sunt extrem de relevante si actuale. Unele dintre ele sunt cuprinse in cartea ce se afla in mapa fiecarui participant.
Congresele AGIR s-au tinut anual la Iasi (din 1921), apoi la Timisoara, Bucuresti, Cluj, Chisinau, Cernauti, Oradea, Constanta, Arad, Craiova si Brasov. Ulterior, din 1931, intervalul s-a majorat la doi ani, incepand cu Galati, Iasi, Bucuresti s.a.m.d. Aceste Congrese au reprezentat puternice manifestari prin care inginerii, cu obiectivitate si competenta, propuneau solutii la problemele importante ale zonei in care se desfasurau, ca si ale intregii Romanii reintregite.
Bunaoara, la primul Congres, cel de la Iasi (1921), s-au discutat teme majore, de interes national, la rezolvarea carora inginerii erau datori sa contribuie prin pregatirea, prin rolul lor in societate. Sectiunile congreselor au avut drept cadru: transporturile, energia, lucrarile publice, invatamantul tehnic, marirea productiei industriale, minele si metalurgia, munca nationala si probleme social-profesionale. Din lucrarile congreselor s-au inspirat factorii politici pentru a promova legi si a pune temelia unor realizari durabile.
Congresul de la Iasi a avut, asadar, un caracter deosebit fata de cele care au urmat. Daca la Timisoara s-au adancit problemele discutate la Iasi si cele specifice zonei, celelalte congrese au fost consacrate, in mare masura, problemelor din zona.
Sub semnul reintregirii patriei comune
Pentru a ne forma o imagine despre amploarea si importanta acestor congrese, va mai retin atentia cu cateva aspecte de la Congresul din 1925, desfasurat la Chisinau. Cred ca nu este nevoie sa motivez aceasta alegere; doresc sa spun, insa, ca inginerii din toate provinciile tarii au aderat la asociatie in numar mare, in special cei din Basarabia si Bucovina, care s-au inscris aproape in totalitate. In anul 1925, 10% din numarul total al membrilor AGIR erau din Basarabia si Bucovina. Ei isi desfasurau activitatea in constructii, drumuri si poduri, cai ferate, silvicultura, uzine electrice, administratie, dupa cum nu putini lucrau in sectorul privat. Printre inginerii membri AGIR din Basarabia, in anul 1925, era si Nicolae Profiri, cel care, in 1949, a devenit presedintele Asociatiei Stiintifice a Tehnicienilor (AST), infiintata prin unirea AGIR cu Societatea Politehnica.
Desfasurarea Congresului din 1925, de la Chisinau, avea importanta nu numai pentru dezbaterea problemelor tehnice, economice si sociale ce interesau intreaga tara, ci si prin posibilitatea oferita pentru cunoasterea nevoilor locale din toate domeniile ingineriei si pentru apropierea inginerilor din toate zonele tarii.
Din comitetul de onoare al Congresului au facut parte primul-ministru, Ion I. C. Bratianu, ministri si fosti ministri, alte personalitati din toate domeniile de activitate din tara.
Va rog sa-mi ingaduiti sa prezint unele aspecte care poarta amprenta acelor vremuri, cateva fragmente care nu pot sa nu aiba o profunda rezonanta in constiinta urmasilor, a celor de astazi.
Congresul s-a tinut intre 13 si 20 septembrie. In dupa-amiaza zilei de duminica, 13 septembrie, la ora 16.00, in Sala Eparhiala, aceeasi sala in care adunarea basarabenilor a hotarat, in 1918, unirea cu Patria Mama, a avut loc deschiderea Congresului, in prezenta ministrilor Traian Mosoiu, Ion Inculet, Pantelimon Halippa, a membrilor Comitetului de Onoare al Congresului, a reprezentantilor autoritatilor civile si militare, a elitei intelectuale din oras.
Intr-o atmosfera sarbatoreasca, dominata de entuziasm, inainte de inceperea lucrarilor, presedintele AGIR, Gr. C. Stratilescu, i-a propus ca presedinti de onoare ai Congresului pe Traian Mosoiu, ministrul Lucrarilor Publice, si pe Ion Inculet, ministru pentru Basarabia, iar ca vicepresedinti pe generalul Radeanu si pe Pantelimon Halippa, unul dintre cei care au facut posibila unirea Basarabiei cu tara. Presedintele Congresului a fost Gh. Buciuscan, presedintele Filialei AGIR din Basarabia.
In zilele a doua si a treia s-au dezbatut, pe sectiuni, teme din domeniul transporturilor, al lucrarilor publice, industriei, energiei, padurilor, invatamantului tehnic, organizarii stiintifice si din domeniul social.
Programul Congresului se ocupa de cele mai importante probleme tehnico-economice ce interesau Basarabia. In primul rand, se analizau aspecte referitoare la circulatie si transporturi.
La Congres s-a prezentat Programul constructiei soselelor principale din Basarabia, raportor fiind ing. sef I. Demetrescu, subdirector general de poduri si sosele, si s-a subliniat cerinta de a se intensifica campania de constructie a soselelor, obiectiv pentru care s-au pus la dispozitie fondurile necesare.
Acest program prevedea realizarea soselelor de mare circulatie, in lungime de 2000 km, ce urmau sa se execute in cinci ani si costau un miliard de lei (suma deosebit de mare pentru acele timpuri) si sosele de circulatie mai redusa (cele secundare), in lungime de 16 000 km, ce urmau a fi construite prin finantare de catre autoritatile judetene si comunale, pe masura nevoilor si posibilitatilor. Programul era insotit de o harta amanuntita a soselelor in executie si in proiectare. Se stie ca, pentru dezvoltarea economica, alaturi de progresul stiintelor tehnice, era necesara asigurarea circulatiei bunurilor, pentru asigurarea unei convietuiri sociale, elemente principale ale civilizatiei. Acest efort considerabil al poporului roman era menit sa scoata Basarabia din starea de subdezvoltare economica si sa o aduca la un nivel de prosperitate cat mai inalt.
Sunt traditii pe care le pastram si le imbogatim, fapt atestat si de infiintarea, in Republica Moldova, a Asociatiei Generale a Inginerilor Moldoveni, cu care AGIR colaboreaza si pe care o sprijina. Dorim sa continuam dezvoltarea activitatii comune, in interesul neamului romanesc.
Sub povara vremurilor si cu incredere intr-un viitor mai bun pentru natiunea romana
Daca reluam firul evenimentelor, constatam ca, inca din 1923, s-a avut in vedere o eventuala fuziune a Societatii Politehnice cu AGIR, dar nu s-a putut ajunge la o intelegere. Atunci s-a luat initiativa construirii unui local propriu, al AGIR, initiativa ramasa in stadiul de deziderat pana in 1936, cand a inceput constructia Casei AGIR din str. Mihai Eminescu nr. 2 (azi Bd. Dacia nr. 26). In 1940, dupa ani de mari greutati si straduinte, inginerii romani s-au vazut cu inca un gand implinit.
AGIR a functionat in paralel cu Societatea Politehnica pana in anul 1949, cand, prin fuzionarea lor, a luat fiinta Asociatia Stiintifica a Tehnicienilor - AST, care, la primul Congres, in 1951, a devenit Asociatia Stiintifica a Inginerilor si Tehnicienilor - ASIT. Prin statut, s-a declarat persoana juridica, fara scop lucrativ. In anii urmatori, cu ASIT au fuzionat Societatea Stiintelor Agricole, precum si Asociatia Subinginerilor si Conducatorilor de Lucrari. In ceea ce priveste activitatea din ASIT, semnalam ca a publicat prestigioase reviste tehnice, impreuna cu ministerele. Realizarea cea mai valoroasa a fost Lexiconul tehnic roman, in 19 volume, redactat sub coordonarea acad. Remus Radulet. De asemenea, s-a tradus si editat Manualul inginerului Hute.
Dezbaterea, in consfatuiri periodice, sistematice, a unor probleme tehnice reprezentative pentru dezvoltarea economiei, a constituit o alta directie de activitate a ASIT.
In deceniul in care a activat, prestigiul ASIT depasise cadrul strict de activitate a inginerilor. Era si normal, ca urmare a contributiei devotate - desprinse de orice interese materiale, politice sau personale - aduse cauzei dezvoltarii tarii de catre ingineri din Romania.
Din pacate, vitregia vremurilor a determinat o ruptura dramatica, dar - ceea ce este remarcabil - inginerii romani au gasit mijloace de contracarare a unei mari nedreptati. Ne referim la faptul ca, la 11 octombrie 1948, Biroul Politic al Partidului Muncitoresc Roman hotaraste ca aceasta organizatie, in imprejurarile create, nu isi mai are rostul (a pregatit un plan de conferinte fara sa informeze Partidul) si inginerii vor fi incadrati pe linie sindicala. Ce a urmat stim cu totii, inginerii si-au desfasurat activitatea in cadrul Consiliului National al Inginerilor si Tehnicienilor, iar, in ultima etapa, in subordinea Consiliului National de Stiinta si Tehnologie.
In acei ani grei ai dictaturii, inginerii n-au fost absenti; ei si-au asumat o meritorie obligatie morala, reusind sa pastreze si sa continue traditia organizatiilor lor profesionale.
Tot pe firul istoriei, ajungem la momentul crucial reprezentat de Revolutia Romana din decembrie 1989. Indiferent cum evalueaza fiecare dintre noi acest eveniment istoric, este limpede ca el a schimbat radical destinele natiunii noastre. De aceea, va propun inca un test de imaginatie. In aceasta, cladire, in aceasta sala, in zilele de speranta si cosmar din decembrie 1989, un grup de ingineri a luat initiativa de a se reinfiinta AGIR, care si-a asumat, de la inceput, misiunea de a reinnoda firul istoriei.
Prin activitatea de pana acum, AGIR a demonstrat nu numai capacitatea de a se organiza intr-o forma de activitate autonoma, ci s-a reafirmat ca o forta activa, unanim recunoscuta, a societatii civile. Potentialul de a-si infaptui obiectivele asumate s-a datorat - in mare masura - faptului ca asociatia noastra, in conditiile in care tara are atata nevoie de ingineri, se caracterizeaza prin autoritate morala, respinge grupurile de interese si se defineste prin solidaritate.
Prin publicatiile Univers Ingineresc si Buletinul tehnic, se fac cunoscute framantarile noastre, preocuparile tehnice, iar prin lucrarile publicate in editura proprie, Asociatia a devenit un centru important de cultura si carte tehnica.
Suntem recunoscuti de Guvernul tarii ca Asociatie de utilitate publica. Anual, de Ziua Inginerului, confirmata si ea prin Hotarare de Guvern, se acorda premii inginerilor pentru lucrari deosebite, proiectate si puse in functiune, precum si pentru publicatii tehnice de valoare, originale.
Reamintim, de asemenea, ca AGIR face parte din Federatia Mondiala a Organizatiilor Ingineresti (FMOI) si din Federatia Europeana a Asociatiilor Nationale Ingineresti (FEANI). Ca o recunoastere a prestigiului pe care si l-a castigat, pe merit, a facut parte din Comitetul Executiv al acestor organizatii si, pentru prima data in tara noastra si in aceasta parte a Europei, la Bucuresti, s-a tinut Sedinta Comitetului Executiv al FMOI, cu participanti de pe toate continentele lumii, si Adunarea Generala a FEANI si a comisiilor de lucru ale acesteia.
Asociatia a obtinut acreditarea de catre FEANI a aproape tuturor facultatilor tehnice din tara si, ca urmare, pana in prezent, 176 de ingineri romani au obtinut titlul de inginer european EurIng.
AGIR este membru al Asociatiei Internationale pentru Educatie Continua (IACEE), al altor organizatii regionale, si are conventii de colaborare cu organizatii similare din tari de pe toate continentele.
Avem in vedere si colaborarea cu colegii nostri economisti, o colaborare devenita traditionala, dar care se cere a fi ridicata la nivelul unor exigente superioare pe care viata, evolutia societatii, dificultatile actualei crize le impun cu forta unei necesitati obiective.
De la AGIR s-a nascut si ideea infiintarii Academiei de Stiinte Tehnice din Romania (ASTR), si tot prin AGIR s-a realizat.
Acest for stiintific de consacrare isi propune, in principal, incurajarea si indrumarea creatiei stiintifice, prin formarea si intretinerea mediului prielnic pentru incurajarea talentelor pe care le asteapta in randurile sale. Atragerea, formarea si consacrarea elitelor constituie principalele deziderate atat ale ASTR, cat si ale AGIR. Se cultiva elitele pentru ca o societate fara elite nu se poate afirma.
*
* *
Am cautat sa sintetizez, intr-o prezentare cat mai fidela spiritului acestei aniversari, istoria celor mai prestigioase organizatii ingineresti din tara noastra. In ce masura am reusit, ramane sa apreciati dumneavoastra. Ceea ce doresc sa subliniez, in incheiere, este confirmarea unei realitati care ne onoreaza si ne inspira.
Inginerii sunt oameni ai faptelor, ai ideilor care devin fapte. Ei dau viata pietrei, metalului, atator daruri ale naturii, iar in meseria lor nu este admis sa se triseze, nici sa se mimeze; inginerii nu pot sa se piarda in anonimat si nici sa agreeze compromisul.
Uniti, desi diversi ca specialitate, printr-o splendida solidaritate, sa ne regasim increderea in noi, pentru a fi victoriosi, in numele interesului national integrat in contextul european.
Responsabilitatea schimbarii ne revine, in principal, noua, inginerilor. Trebuie sa incepem cu noi insine, sa ne instruim continuu, sa ne deschidem mintile in fata noului si sa-l promovam; sa realizam lucruri care sa fie folositoare in prezent si in viitor, pentru ca destinul nostru este acela de a crea.
A sosit timpul ca tara noastra sa renasca, sa se redescopere, inainte de toate, in cercetare si in proiecte novatoare, de anvergura, cu alte cuvinte, sa se recreeze cu adevarat.
Vrem sa participam la schimbarea in bine a tarii. Ne-am simti vinovati daca am sta deoparte. Implicarea solidara reprezinta cuvantul nostru de ordine. More maiorum - dupa obiceiul strabunilor.
N.R.1: Textul reda integral evocarea prezentata de
presedintele AGIR la manifestarea din 6 decembrie 2011
N.R.2: Subtitlurile apartin redactiei