Marturii peste timp despre o remarcabila activitate pusa in slujba interesului public
Data: 16 - 31 decembrie 2013
Prin datele si faptele puse la dispozitie de prof. univ. em. dr. ing. dipl. fiz. George Arghir, membru al Filialei Cluj a AGIR, avem posibilitatea sa marcam cea de-a 95-a aniversare a asociatiei noastre intr-o maniera inedita si, in acelasi timp, deosebit de expresiva. De-a lungul timpului, activitatea AGIR, momentele aniversare, precum si reuniunile la nivel national au fost marcate de Posta Romana prin emisiuni de marci postale, plicuri cu marca imprimata si plicuri prima zi (FDC), ceea ce a reprezentat una dintre formele cele mai atractive si de larga circulatie prin care, atat in tara, cat si peste hotare, imaginea asociatiei noastre a fost tot mai bine cunoscuta.
In cele ce urmeaza, prezentam cateva dintre exemplarele emise de Posta Romana, cu explicatiile date de prof. univ. em. dr. ing. dipl. fiz. George Arghir.
AGIR (I). ASOCIATIA GENERALA A INGINERILOR DIN ROMANIA, 25 ANI DE ACTIVITATE, 1918 - 1943, 19 decembrie 1943, marca, figura 1
Imagine: Inginer examinand un desen tehnic si Emblema AGIR. Text: „POSTA ROMANA, 1918 - 1943, ASOCIA-TIA GENERALA A INGINERILOR DIN ROMANIA, 25 ANI DE ACTIVITATE, 21+29 LEI“. Tiraj: 100 000 de marci.
Este de remarcat ca, la vremea respectiva, valoarea incasata pentru transmiterea unei scrisori pana la 20 g in Romania era de 21 lei, iar suprataxa de 29 lei era in favoarea Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania. In felul acesta, AGIR primea 29 lei din vanzarea fiecarei marci.
AGIR (II). CONGRESUL AL XVI-lea, Bucuresti, 1 octombrie 1945, marci, figura 2
Imagini: Tren electric (10 + 490 L), Scriitor (20 + 480 L), Circulatie rutiera (25 + 475 L), Industrie petroliera (55 + 445 L), Agricultura (100 + 400 L). Pe langa imagini, marcile contineau „ROMANIA, emblema AGIR, AL XVI CONGRES, POSTA, ASOCIATIA GENERALA A INGINERILOR DIN ROMANIA“, la care se adauga „LEI“ si nominalul (pentru plata taxelor postale (10, 20, 25, 55, 100) si suprataxa in favoarea AGIR-ului (490, 480, 475, 445, 400). Continutul apare pe emisiunile CONGRESUL AL XVI-LEA. Tiraj: 82.000 de serii.
Aceluiasi eveniment i-au mai fost consacrate emisiuni „POSTA AERIANA“ - marci (tiraj: 82 000 serii), o colita formata dintr-o singura marca triunghiulara (tiraj: 30 000 de colite), marci nedantelate (tiraj: 82 000 de serii), „POSTA AERIANA“ - colita (tiraj: 30 000 colite formate dintr-o singura marca triunghiulara).
AGIR (III). CONGRESUL AL XVII-lea, Bucuresti, 1 octombrie 1947, marci, figura 3, FDC, figura 4
Imagine: Modernizarea productiei agricole (1 + 1 L), Industria forestiera (2 + 2 L), Industria petroliera (3 + 3 L), Industria metalurgica (4 + 4 L). Tiraj: 250.000 serii.
Este al doilea FDC (First Day Cover - Plic Prima Zi a emisiunii) realizat cu marci emise de Posta Romana. Cele 4 marci ale emisiunii sunt aplicate pe plicul cu dimensiunile de 155 x 100 mm. Tiraj: 200 plicuri prima zi.
Aceluiasi congres i-au fost dedicate o marca „POSTA AERIANA“ si un plic.
Totodata, Posta Romana a emis marci, colite si FDC-uri cu prilejul altor evenimente, intre care cea de-a 75-a aniversare a AGIR (1993). Celui de-al 25-lea Congres al asociatiei i-a fost consacrat un plic cu marca tiparita (1997). La implinirea a 90 de ani de la infiintarea AGIR (2008) s-a editat, de asemenea, un plic cu marca tiparita (figura 5).
In mod deosebit remarcam plicul aniversar emis la 8 noiembrie 2013 la Cluj-Napoca (figura 6). Este marcata, astfel, implinirea a 95 de ani de la infiintarea AGIR. Plicul aniversar are dimensiunea 162×114 mm. Hartie alba. Marca fixata in coltul drept sus apartine seriei Locomotive 2006. S-a utilizat valoarea de 1,00 lei pe plic, iar pe altele, valorile de 0,50 lei (cate doua pe plic pentru a fi tariful expedierii unui plic pana la 20 g), 1,20, 1,50, 1,60 lei. Pe alte plicuri s-au utilizat marci din seria Minerale 2006 valorile de 0,50, 1,00, 1,20 lei.
In stanga plicului apare cu negru si rosu emblema UTCN, sub care este textul in negru „UNIVERSITATEA TEHNICA DIN CLUJ-NAPOCA“. Emblema AGIR este in albastru, sub care in negru textul „95 ANI DE LA INFIINTAREA ASOCIATIEI GENERALE A INGINERILOR DIN ROMANIA“. Jos apare textul „CLUJ-NAPOCA, 8 NOIEMBRIE 2013“.
Stampila de data. Realizator: dr. ing. George Arghir. Tiraj: 150 de plicuri. Plicul aniversar s-a realizat cu sprijinul prof. univ. dr. ing. DHC multi Radu Munteanu.
*
Precizam ca in nr. 19/2013 al Universului ingineresc am publicat, de asemenea, o serie de marci postale emise cu prilejul celui de-al XVI-lea Congres al AGIR, desfasurat in 1945, primite la redactie din partea cititorului nostru, ing. dipl. Drumus Tanase, membru al AGIR.