„Istoria“ lui Mos Craciun
Data: 16-31 decembrie 2017
Prima scenă „vie" a naşterii Mântuitorului (cu oameni și animale în rolurile biblice) a fost realizată de Sfântul Francisc din Assisi, în 1223. Abia în anii 1600 a apărut povestea bradului de Crăciun. În 1611, în oraşul Breslau (în prezent, Wrocław - Polonia), ducesa Dorothea Sybille von Schlesien a împodobit, pentru prima dată, bradul de Crăciun cu beteală. Peste mai bine de două secole, în 1823, Clement Clarke Moore a publicat poemul „O vizită la Sfântul Nicolae", versiunea modernă a ceea ce reprezintă astăzi Ajunul Crăciunului. Tot el a dat şi numele celor opt reni care trag sania lui Moş Crăciun (al nouălea ren a fost adăugat mult mai târziu, în 1939). (Imaginea din articol) Cea mai cunoscută referire la Moş Crăciun îi aparţine lui Charles Dickens, care a publicat, în 1843, nuvela Colind de Crăciun. Primele felicitări de Crăciun au fost comandate şi ilustrate la Londra, tot în 1843. Imaginea modernă a lui Moş Crăciun (un bătrânel vesel, cu barbă albă, înveşmântat în hlamida roşie), aşa cum o cunoaştem cu toţii, îi aparţine artistului plastic Thomas Nast, printr-un desen apărut în 1860. Tot el a menţionat pentru prima dată, în 1885, că „reşedinţa" moşului se află la Polul Nord. Apropiindu-ne de zilele noastre, mai consemnăm că prima felicitare electronică de Crăciun s-a înregistrat în 1994.
Alte articole




