Crearea unui spatiu comunitar al invatamantului pana in 2025
Data: 16-31 decembrie 2017
În contextul dezbaterilor privind viitorul Europei, aflate în plină desfășurare, Comisia Europeană (CE) şi-a prezentat recent viziunea asupra creării, până în 2025, a unui spațiu european al învățământului. Ideile formulate se doresc a fi o contribuție la reuniunea liderilor UE de la Göteborg din 17 noiembrie 2017, în cadrul căreia s-a discutat şi despre viitorul educației și al culturii. CE consideră că toate statele membre au interesul să pună întreg potențialul educației și al culturii în slujba creării de locuri de muncă, a creșterii economice și a echității sociale, transformându-l totodată într-un mijloc prin care identitatea europeană poate fi percepută în toată diversitatea sa.
„Printre realizările majore ale Europei se numără construirea de legături intra-continentale odată cu crearea spațiului de liberă circulație a lucrătorilor și a cetățenilor. Însă, în domeniul învățământului, persistă o serie de obstacole în calea mobilității. Până în 2025 ar trebui să trăim într-o Europă în care învățământul, participarea la studii și cercetarea să nu fie mărginite de frontiere, ci, dimpotrivă, în care studiile, învățământul și lucrul într-un alt stat membru să fie ceva firesc", a declarat vicepreședintele CE pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, Jyrki Katainen.
Ponderea persoanelor care participă la o activitate de învățare
pe tot parcursul vieții, 25% până în 2025
Potrivit CE, spațiul european al învățământului ar trebui să includă:
▪ Transformarea mobilității într-o realitate a tuturor, pe baza experiențelor pozitive dobândite cu ocazia programului Erasmus+ și a activității Corpului european de solidaritate, prin extinderea participării la acestea, precum și prin crearea unei legitimații de student UE care să ofere o nouă modalitate, ușor de utilizat, de a stoca informații privind parcursul universitar al unei persoane;
▪ Recunoașterea reciprocă a diplomelor, prin inițierea unui nou „proces Sorbona", după modelul „procesului Bologna", în vederea pregătirii terenului pentru recunoașterea reciprocă a diplomelor de licență și de bacalaureat;
▪ Consolidarea cooperării privind dezvoltarea programelor școlare, prin formularea de recomandări pentru a asigura faptul că sistemele educaționale transmit toate cunoștințele, aptitudinile și competențele considerate esențiale în lumea de astăzi;
▪ Îmbunătățirea învățării limbilor străine, prin stabilirea unui nou etalon pentru ca toți tinerii europeni absolvenți ai învățământului secundar superior să stăpânească bine două limbi în plus față de limba sau limbile lor materne până în 2025;
▪ Promovarea învățării pe tot parcursul vieții, pentru a aduce la 25%, până în 2025, ponderea persoanelor care participă la o astfel de activitate;
▪ Integrarea inovării și a competențelor digitale în învățământ, prin promovarea formării inovatoare și informatizate și prin elaborarea unui nou Plan de acțiune pentru învățământul informatizat;
▪ Sprijinirea cadrelor didactice, prin creșterea numărului de profesori care participă la programul Erasmus+ și la rețeaua de eTwinning și prin furnizarea de orientări privind dezvoltarea profesională a profesorilor și a cadrelor de conducere din învățământ;
5% din PIB pentru investiții în domeniul învățământului, în fiecare stat membru
▪ Crearea unei rețele a universităților europene, astfel încât universitățile europene de renume mondial să poată colabora fără probleme peste granițe, precum și sprijinirea instituirii unei Școli de guvernanță europeană și transnațională;
▪ Investiții în învățământ, prin folosirea Semestrului european pentru a sprijini reformele structurale de îmbunătățire a politicii în domeniul educației, prin utilizarea fondurilor UE și a instrumentelor investiționale ale UE la finanțarea învățământului și prin stabilirea nivelului de 5% din PIB pentru investiții în domeniul învățământului în fiecare stat membru;
▪ Conservarea patrimoniului cultural și încurajarea unui sentiment de identitate și de cultură europeană, prin dezvoltarea - profitând de ocazia creată de Anul European al Patrimoniului Cultural 2018 - a unei Agende europene pentru cultură și prin elaborarea unei Recomandări a Consiliului privind valorile comune, învățământul incluziv și dimensiunea didactică europeană.