Document: Strategia nationala pentru dezvoltarea durabila a Romaniei 2030 (III)
Data: 16-31 decembrie 2018
După cum am informat în numerele anterioare, Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, elaborată sub coordonarea departamentului guvernamental de profil, după o consultare publică extinsă. Documentul include 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD). Încheiem, în numărul de faţă, publicarea sintezei celor 17 ODD-uri (primele 11 dintre acestea au fost prezentate în numerele 22/2018 şi 23/2018 ale Universului ingineresc), cu accent pe cele care interesează întreaga noastră comunitate profesională, inclusiv pe plan social, şi o serie de ţinte corespunzătoare lor (pentru orizontul anului 2020 şi pentru 2030).
♦ Obiectivul 12: Consum și producție responsabile
Asigurarea unor modele de consum și producție durabile
Strategia propune trecerea etapizată la un nou model de dezvoltare prin introducerea unor elemente ale economiei circulare, creșterea productivități resurselor, reducerea risipei de alimente și a deșeurilor, prin: reciclare și reutilizare; încurajarea companiilor să adopte practici durabile și să integreze informațiile privind durabilitatea activităților lor în ciclul de raportare; promovarea practicilor durabile de achiziții publice; conștientizarea cetățenilor asupra a ceea ce înseamnă un stil de viață în armonie cu natura.
Politica industrială
În cadrul noii abordări a UE se pune un accent sporit pe competitivitate în context global, prin asigurarea sustenabilității producției și consumului, majorarea eficienței în utilizarea resurselor materiale, revitalizarea industriilor prelucrătoare cu valoare adăugată mare și echilibrarea relativă cu sectorul serviciilor, care a cunoscut o dezvoltare vertiginoasă în ultimele decenii. În România, industria (inclusiv construcțiile) a avut un aport la atingerea procentajului de 30,2% din PIB în 2016, mai mare decât media UE de 22%, încadrându-se într-o tendinţă descrescătoare în favoarea serviciilor, similar cu ceea ce se întâmplă în majoritatea țărilor europene.
Productivitatea resurselor
Productivitatea resurselor se măsoară prin valoarea în euro a produselor obținute din prelucrarea unui kilogram de materii prime. România continuă să se situeze într-o poziție inferioară, înregistrând chiar un regres față de media europeană. Conform Eurostat, deși media UE este de 134,3 (unde 100 reprezintă productivitatea resurselor din anul 2000), România este pe ultimul loc, cu un coeficient de 55,6. În consecință, spre deosebire de majoritatea țărilor membre ale UE, importurile României au totalizat 44,6 milioane tone în 2015, iar exporturile 38 milioane tone, ceea ce indică faptul că țara noastră rămâne, în continuare, un exportator net de materii prime, de semifabricate și de produse cu un grad de prelucrare relativ scăzut.
Deși există explicații istorice pentru nivelul substanțial mai scăzut al productivității resurselor în raport cu celelalte țări din UE, este de semnalat faptul că, în cazul României, ritmul de ameliorare la acest indicator este mai lent. Se adaugă la aceasta și dinamica nesatisfăcătoare a costului forței de muncă, cu un decalaj constant dintre România și media UE, pe parcursul mai multor ani (2007 - 2015), de 6 ori (circa 5 euro pe ora lucrată în România față de 32,1 euro pe oră, în medie, în UE).
Etichetarea ecologică europeană
România implementează Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 66/2010 din 25 noiembrie 2009 privind eticheta UE ecologică. Eticheta ecologică europeană a fost obținută pentru următoarele categorii de produse/servicii: vopsea de interior, vopsea de exterior, email, amorsă, lubrifianți, saltele de pat, hârtie tipărită, hârtie absorbantă, textile, lubrifianți, detergenți, săpunuri, gel de duș, computere, laptopuri și servicii de cazare turistică. Între anii 2008 și 2017 s-au acordat 41 de licențe, dintre care 38 de licențe au fost acordate pentru produse și 3 licențe pentru servicii de cazare turistică. În total, au fost etichetate ecologic 246 de produse/servicii.
Managementul integrat al deșeurilor
Managementul integrat al deşeurilor se încadrează organic în viziunea dezvoltării durabile și reprezintă materializarea conceptului economiei circulare, bazate pe reciclare și conservare. În felul acesta, orice produs prelucrat de om și devenit inutilizabil este tratat ca materie primă pentru generarea de alte produse sau servicii. Prin Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007 - 2013 au fost promovate cu prioritate proiecte pentru sisteme de management integrat al deşeurilor la nivelul judeţelor României.
Conform Planului Național de Gestionare a Deșeurilor, aprobat prin HG nr. 942/2014, în 2014, în România au fost generate circa 4,956 milioane tone deșeuri municipale, 4,947 milioane tone reprezentând deșeuri municipale tratate. În 2016, rata de reciclare (inclusiv compostul) raportată de Eurostat a fost de 13%, în timp ce rata de depozitare a fost de 69%.
Orizont 2020: ▪ Tranziția de la modelul economic actual bazat pe producție și consum la economia circulară prin schimbarea mentalității prin educație, schimbarea comportamentului consumatorilor și prin dezvoltarea de mecanisme financiare pentru susținerea perioadei de tranziție; ▪ Finalizarea cadrului legislativ privind promovarea achizițiilor publice verzi; ▪ Introducerea unui cod al sustenabilității care permite o raportare complexă a atitudinii companiilor privind aplicarea principiilor dezvoltării durabile.
Ținte 2030: ▪ Înjumătățirea pe cap de locuitor a risipei de alimente la nivel de vânzare cu amănuntul și de consum și reducerea pierderilor de alimente de-a lungul lanțurilor de producție și de aprovizionare, inclusiv a pierderilor post-recoltare; ▪ Reciclarea în proporţie de 55% a deșeurilor municipale până în 2025 și 60% până în 2030; ▪ Reciclarea în proporţie de 65% a deșeurilor de ambalaje până în 2025 (materiale plastice 50%; lemn 25%; metale feroase 70%, aluminiu 50%, sticlă 70%, hârtie și carton 75%) și 70% până în 2030 (materiale plastice 55%; lemn 30%; metale feroase 80%, aluminiu 60%, sticlă 75%, hârtie și carton 85%); ▪ Colectarea separată a deșeurilor menajere periculoase până în 2022, a deșeurilor biologice până în 2023 și materialele textile până în 2025.
♦ Obiectivul 13: Acțiune în domeniul schimbărilor climatice
Luarea unor măsuri urgente de combatere a schimbărilor climatice și a impactului lor
Strategia vizează consolidarea capacității de adaptare și reziliență a României pentru a combate pericolele legate de schimbările climatice și dezastrele naturale prin integrarea măsurilor de diminuare și de adaptare la acestea atât în strategiile, cât și în politicile naționale și în planificarea și creșterea nivelului de educație și conștientizare.
Schimbările climatice
Schimbările climatice aduc două mari provocări: reducerea drastică a emisiilor de gaze cu efect de seră și adaptarea, prin dezvoltare durabilă, cu trecerea la o economie decuplată de carbon care să asigure, în acelaşi timp, o calitate bună a vieţii cetățenilor şi o protecție eficientă a vieții şi proprietății lor, în cazul noilor vulnerabilități și riscuri de dezastre naturale. Politica integrată a UE privind schimbările climatice şi energia are ca țintă globală menținerea creșterii temperaturii medii globale sub 2°C (preferabil sub 1,5°C) în comparație cu nivelurile perioadei preindustriale. În cazul depășirii limitei de 2°C (sau chiar a pragului de 1,5°C), riscurile sunt numeroase, periculoase şi imprevizibile, determinând o creştere exponenţială a costurilor adaptării comparativ cu cheltuielile pentru intervenția și încetinirea acestui fenomen.
Potrivit documentului, în România, temperatura medie anuală la nivelul perioadei 1981 - 2010 a înregistrat o creștere cu 0,5°C față de perioada climatică 1961 - 1990. Cel mai cald an înregistrat a fost 2015, iar în perioada 2012 - 2017, abaterile termice anuale au fost mai mari de 1,5°C raportat la media multianuală a perioadei 1961 - 1990. Această tendință de creștere a temperaturii sezoniere este prezentă pe aproape tot teritoriul României în primăvară și vară. Iarna, se manifestă tendințe crescătoare semnificative ale temperaturii aerului în regiuni din sudul, centrul și nord-estul României. Începând din 1961, durata valurilor de căldură este în creștere semnificativă în sudul și vestul României. De asemenea, din 1901 până în prezent, România a avut în fiecare deceniu de la unul până la patru ani extremi de secetoși/ploioși, un număr tot mai mare de secete fiind identificate după anul 1981. Evoluția intensității arșiței din România, în perioada 1961 - 2010, a arătat o tendință de creștere, mai ales după anul 1981. Sub aspect pluviometric, tendințe de creștere a cantităților de precipitații sezoniere sunt prezente în mare parte a țării în anotimpul de toamnă. Iarna, primăvara și vara au fost identificate tendințe semnificative de descreștere a cantității de precipitații în unele regiuni din estul și sud-vestul țării, alternate de episoade cu precipitații zilnice peste 20 litri/mp care generează la nivel local viituri rapide, care sunt din ce în ce mai frecvente, pe fondul creșterii ratei intensității ploii în intervale scurte de timp.
Creșterea capacității de adaptare la efectele schimbărilor climatice
Schimbările climatice afectează din ce în ce mai mult sectoare precum energia, transportul, mediul urban, resursele de apă, agricultura și silvicultura, dezvoltarea rurală. Agricultura și dezvoltarea rurală sunt foarte vulnerabile la impactul schimbării climatice, iar riscurile asociate nu sunt egal distribuite. Există diferențieri regionale atât în probabilitatea de producere a fenomenelor extreme, cum sunt seceta și episoadele cu precipitații abundente, cât și în vulnerabilitatea, reziliența și capacitatea adaptivă a comunităților rurale la schimbarea climei. Diferențele sunt accentuate, mai departe, de polarizarea în dimensiunile fermelor agricole, caracteristică României. Cea mai afectată categorie este și va fi cea a fermierilor care practică agricultura de subzistență și de semi-subzistență.
Din punct de vedere al rezilienței și capacității de adaptare, orașele au nevoie acută de planificare atentă pentru a face față impactului schimbărilor climatice, amplificate de insulele de căldură ale orașului și de impermeabilizarea solului urban. Impactul schimbării climatice va accentua și dezechilibrul dintre cererea și furnizarea de resursă de apă la nivelul bazinelor de alimentare, ceea ce va face necesare fie măsuri de reducere a cererii, fie identificarea unor noi surse în România următoarelor decenii. Adaptarea trebuie să reprezinte un element important al politicii naționale, deoarece reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră într-un orizont de timp apropiat reprezintă un proces complex, ținând seama de creșterea evidentă a frecvenței și intensității fenomenelor meteorologice extreme. Capacitatea de adaptare cuprinde totalitatea instrumentelor, resurselor și structurilor instituționale necesare implementării în mod eficient a măsurilor de adaptare. Creșterea capacității de adaptare a României la efectele actuale și potențiale ale schimbărilor climatice presupune monitorizarea impactului provocat de schimbările climatice, precum și a vulnerabilității socio-economice asociate; integrarea măsurilor de adaptare la efectele schimbărilor climatice în strategiile si politicile de dezvoltare sectorială și armonizarea lor intersectorială prin dezvoltarea de sinergii; identificarea măsurilor speciale privind adaptarea sectoarelor critice din punct de vedere al vulnerabilității la schimbările climatice.
♦ Obiectivul 14: Viața acvatică
Conservarea și utilizarea durabilă a oceanelor, mărilor şi a resurselor marine pentru o dezvoltare durabilă
Strategia își propune prevenirea și reducerea poluării marine, gestionarea și protecția durabilă a ecosistemelor marine, conservarea zonelor costiere și asigurarea unui pescuit durabil.
Conservarea ecosistemelor marine și a zonelor costiere
România are 245 km de coastă marină. Fluviul Dunărea este colectorul şi emisarul către Marea Neagră al tuturor evacuărilor/emisiilor de poluanţi din ţările riverane, afectând calitatea apelor Dunării, ale Deltei Dunării, precum şi ale zonei costiere a Mării Negre. Astfel, starea corpurilor de apă costiere este determinată în mare parte de fluviul Dunărea, dar și de sursele de poluare locale situate pe ţărmul românesc al Mării Negre, precum şi pe ţărmul ucrainean al Mării Negre. Emisiile de azot şi fosfor în fluviul Dunărea contribuie la eutrofizarea părţii de nord-vest a Mării Negre. Cantităţile semnificative de poluanţi colectate de către Dunăre din tot bazinul reprezintă o presiune semnificativă pentru apele costiere româneşti și, ca urmare, analiza corpurilor de apă costieră a indicat încadrarea în clasa ecologică moderată și proastă, respectiv în potenţialul ecologic moderat și prost. Ca efect al procesului de eutrofizare a Mării Negre, România se identifică pe tot teritoriul ca fiind zonă sensibilă. O altă amenințare pentru apele marine o constituie deversările de petrol și poluările accidentale, ca urmare a rolului regiunii Mării Negre de rută de tranzit pentru principalele exporturi de petrol și gaze naturale.
♦ Obiectivul 15: Viața terestră
Protejarea, restaurarea şi promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre, gestionarea durabilă a pădurilor, combaterea deșertificării, stoparea şi repararea degradării solului și stoparea pierderilor
de biodiversitate
România a intrat în UE cu un capital natural valoros, în unele cazuri, acesta având caracter de unicat. Această contribuție trebuie să fie recunoscută și apreciată ca atare, inclusiv sub raportul sustenabilității financiare a investițiilor necesare pentru conservarea resurselor și menținerea serviciilor oferite de ecosistemele naturale la standardele stabilite la nivel de ONU și UE.
Strategia are în vedere conservarea și utilizarea durabilă a ecosistemelor terestre, managementul durabil al pădurilor, combaterea deșertificării, restaurarea terenurilor și solurilor degradate, inclusiv a terenurilor afectate de deșertificare, secetă și inundații, dezvoltarea infrastructurii verzi, conservarea și protejarea zonelor umede, asigurarea conservării ecosistemelor montane, susținerea cercetării în domeniu, gestionarea durabilă a pădurilor, eliminarea defrișărilor abuzive și a tăierilor rase, tranziția către o economie circulară.
Protecția și conservarea ecosistemelor forestiere
România s-a angajat să îndeplinească obiectivele naționale şi globale privind gestionarea durabilă a pădurilor şi protejarea fondului forestier, precum şi extinderea terenurilor acoperite cu vegetaţie forestieră, combaterea tăierilor ilegale şi transparentizarea procesului de exploatare a masei lemnoase. Suprafața totală a fondului forestier național în 2017 era de 6,565 milioane ha, din care 48,6% proprietate publică a statului, 34,1% proprietate privată persoane fizice și juridice, 15,9% proprietate publică și 1,4% proprietate privată a autorităților administrativ teritoriale, reprezentând 27,5% din suprafața țării. Datele statistice din perioada 2010 - 2017 arată o creștere ușoară a fondului forestier cu 0,77%.
Condițiile naturale și împrejurările social-economice deosebite au făcut ca în România să se mai păstreze suprafețe importante de păduri naturale, virgine și cvasi-virgine. Aceste suprafețe, localizate în proporție de 99% în regiuni montane, se restrâng însă cu rapiditate, ocupând în prezent mai puțin de jumătate din suprafața existentă în urmă cu 20 - 25 de ani.
Gestionarea durabilă şi dezvoltarea fondului forestier naţional şi protecţia strictă a pădurilor cu valoare conservativă excepțională constituie în prezent priorităţi care decurg din legislația silvică şi din reglementările internaţionale adoptate de ţara noastră. Pentru protecţia strictă a pădurilor virgine şi cvasi-virgine a fost completat în anul 2016 cadrul legal și s-a aprobat reglementarea privind întocmirea Catalogului Național al Pădurilor Virgine și Cvasi-virgine, în care s-a introdus o suprafață de pădure de 20 300 ha. România s-a alăturat altor 10 state europene în proiectul Pădurile primare de fag din Carpați și alte regiuni ale Europei, în inițiativa de a înscrie pădurile valoroase de fag pe lista patrimoniului mondial UNESCO, demers care s-a finalizat în anul 2017. Contribuția românească este de 8 situri, însumând 24 000 ha și reprezentând 41% din suprafața proprietății UNESCO recent înscrise.
Protejarea solului
Fondul funciar al României cuprinde mari suprafețe cu soluri de o fertilitate superioară (printre cele mai potențial productive din Europa), multe dintre acestea necontaminate cu agenți chimici și deci propice pentru practicarea agriculturii ecologice (bio). Studiile de specialitate indică însă o degradare progresivă a calității solurilor prin dublarea, în ultimii 25 de ani, a perimetrelor supuse secetei și deșertificării, eroziunii, umidității excesive, salinizării sau acidificării ca efect al folosirii inadecvate a instalațiilor de irigare, al compactării din cauza folosirii utilajelor grele și sărăcirii de materie organică prin aplicarea unor tehnologii inadecvate. În urma anchetelor inițiate de Eurostat privind evaluarea utilizării terenurilor pentru necesități de dezvoltare urbană și infrastructură se constată o amenințare la nivelul UE. Astfel, indicele de utilizare a terenurilor pentru necesități de dezvoltare urbană și infrastructură (pe locuitor) a înregistrat o creștere ușoară începând cu anul 2012. Acest fenomen poate avea efecte negative sociale și de mediu, cum ar fi creșterea riscului de inundații, degradarea biodiversității și a habitatelor naturale, conducând chiar la încălzirea globală și reducerea terenurilor pentru producția alimentară. Potrivit autorilor Strategiei, situația reclamă măsuri urgente, dar acestea trebuie formulate într-o viziune pe termen lung, incluzând toate componentele politicii agricole și dezvoltării rurale și necesitând, în același timp, și investiții considerabile. Pentru atenuarea efectelor secetei, combaterea deșertificării și reconstrucția ecologică a terenurilor degradate, sub coordonarea AFM a fost implementat Programul de Îmbunătățire a Calității Mediului prin Împădurirea Terenurilor Degradate. În perioada 2011 - 2017, conform datelor INS, suprafața împădurită pe terenuri degradate a fost de 5686 ha.
Orizont 2020: ▪ Păstrarea poziției României ca țara cu cea mai mare diversitate biogeografică din Europa, atât prin integrarea în continuare a politicilor de mediu în toate strategiile naționale și sectoriale relevante, cât și prin îmbunătățirea infrastructurii de mediu, conform standardelor și practicilor UE și prevederilor convențiilor internaționale asumate de România; ▪ Refacerea și completarea băncilor de date genetice, în special pentru speciile autohtone sau endemice, precum și sprijinirea activităților de cercetare științifică în acest domeniu; ▪ Asigurarea conservării, restabilirii și utilizării durabile a ecosistemelor de apă dulce terestre și interioare și a serviciilor acestora, în special păduri, zone umede, munți și terenuri aride, în conformitate cu obligațiile prevăzute de acordurile internaționale.
Ţinte 2030: ▪ Dezvoltarea infrastructurii verzi și folosirea serviciilor oferite de ecosistemele naturale (în special în luncile Dunării, afluenților acesteia și în Deltă) prin gestionarea integrată a bazinelor hidrografice și zonelor umede; ▪ Conservarea și protejarea zonelor umede, între care se află și Rezervația Biosferei Delta Dunării, zonă umedă unicat în Europa, ca parte a patrimoniului natural european și mondial; ▪ Tranziția către o economie circulară prin abordări complementare ce implică metode tradiționale și tehnologii de ultimă generație pentru restabilirea/refacerea capitalului natural și reducerea dependenței de fertilizatorii sintetici și de pesticide, pentru combaterea degradării solului.
♦ Obiectivul 16: Pace, justiție și instituții eficiente
Promovarea unor societăți pașnice și incluzive pentru o dezvoltare durabilă, a accesului la justiție pentru toți
și crearea unor instituții eficiente, responsabile și incluzive la toate nivelurile
Strategia are în vedere dezvoltarea capitalului social, promovarea toleranței, eradicarea violenței asupra copiilor și reducerea semnificativă a tuturor formelor de violență, diminuarea corupției, dezvoltarea instituțiilor eficiente și transparente la toate nivelurile, asigurarea procesului decizional receptiv, inclusiv participarea și reprezentarea cetățenilor la toate nivelurile și asigurarea accesului public la informații și protejarea libertăților fundamentale.
♦ Obiectivul 17: Parteneriate pentru realizarea obiectivelor
Consolidarea mijloacelor de implementare și revitalizare a parteneriatului global pentru dezvoltare durabilă
În vederea sprijinirii acestui obiectiv, prin Strategie, România înțelege să-și susțină angajamentele internaționale, aderarea la Zona Euro, la Spațiul Schengen și la Organizația pentru Dezvoltare și Cooperare Economică și să joace un rol proactiv pe plan european și internațional.
Alte articole



