Jurnal de bord Memorie si istorie
Data: 16-31 decembrie 2018
Avem toate motivele să considerăm că anul pe care îl încheiem se va înscrie, în conştiinţa noastră, a inginerilor români, drept un segment de timp memorabil atât pentru ceea ce reprezintă istoria naţională, cât şi pentru propria noastră devenire, ca cetăţeni ai României.
Fireşte, înainte de toate, se cere subliniat că marcarea Centenarului Marii Uniri a constituit o manifestare puternică, de o amploare şi complexitate fără precedent, expresie a ceea ce înseamnă - după 100 de ani - conştiinţa şi identitatea naţională. Nu suntem o naţiune care vine de nicăieri şi se îndreaptă spre niciunde.
Nu a fost nicio coincidenţă că Anul Centenar a inclus şi celebrarea unui secol de activitate a asociaţiei profesionale a inginerilor români. În cuprinsul numărului de faţă al publicaţiei noastre se relatează, pe larg, despre manifestările de la Iaşi consacrate împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (AGIR). Ceea ce se cere, cu precădere, menţionat vizează legătura organică dintre cele două centenare, şi anume că la temelia unităţii naţionale, a progresului economic şi social al României, se află munca, activitatea creativă a tuturor fiilor şi fiicelor patriei în rândurile cărora inginerii au avut contribuţii de primă mărime la edificarea bazei tehnico-materiale care susţine întregul edificiu al statului naţional, unitar, independent şi indivizibil - România noastră eternă.
(Imaginea din articol)
În Anul Centenarului, comunitatea noastră profesională a fost puternic angajată în acţiunile practice, concrete, îndreptate spre asigurarea unei creşteri economice sustenabile, pe fondul progresului ştiinţifico-tehnic şi îmbunătăţirii managementului în condiţiile provocărilor specifice societăţii bazate pe cunoaştere şi, în cadrul ei, ale erei digitale. Acestor tematici - care îmbină preocupările curente, cu o largă viziune strategică - i-au fost consacrate, cum am mai precizat, manifestările incluse în programul reuniunii desfăşurate la Iaşi, precum şi zeci de alte acţiuni desfăşurate în Bucureşti şi în toate structurile teritoriale ale AGIR din ţară, la loc de seamă situându-se Simpozionul Inginerilor Români de Pretutindeni - SINGRO, „Ingineria în slujba dezvoltării României" sub motto-ul „Unire şi inovare", Zilele ASTR (manifestare consacrată energiei). La rândul lor, aceste activităţi au fost reflectate în Univers ingineresc, oferindu-se, astfel, posibilitatea racordării întregii noastre activităţi la preocupările majore naţionale şi internaţionale. În acelaşi timp, s-a efectuat şi un schimb de experienţă util. În acest context, nu putem omite nici participările la acţiuni de anvergură internaţională.
Chiar dacă bilanţul economico-social pe 2018 nu s-a finalizat, putem anticipa, de pe acum, că a continuat creşterea economică robustă dar, totodată, nu s-au diminuat semnificativ numeroase dezechilibre majore, între care cele de pe piaţa muncii, dintre salariile în sectorul public şi cel privat, dintre export şi import şi, mai ales, dintre diferitele regiuni de dezvoltare. Aşa cum se prefigurează anul 2019 - potrivit estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, în funcţie de care se dimensionează şi bugetul ţării - vom avea o creştere economică de 5,5%, un spor al producţiei industriale de 5,4%, o majorare a consumului populaţiei de 6%, o rată a inflaţiei de 4,7% şi un deficit comercial de peste 16 miliarde de euro.
Obiectivele de creştere menţionate şi de diminuare a unor deficite nu sunt lesne de atins, însă, în general, premisele ne apar, în prezent, favorabile. Fructificarea acestora, în primul rând, de către noi, inginerii, reprezintă o provocare pe care ne-o asumăm cu voinţa mereu nedezminţită, de a ne face datoria de profesionişti, de cetăţeni ai unei ţări care merită un destin mai bun, după ce a înfruntat atât de multe vremuri grele, reuşind să păstreze fiinţa ei naţională şi să devină parte a lumii libere, cu şansa de a progresa în consonanţă cu tendinţele dominante ale civilizaţiei contemporane.
LA MULŢI ANI!
Alte articole


