A fost lansata BioVillMAP, harta interactiva a comunitatilor durabile care isi asigura resursele de energie termica din biomasa locala
Data: 16-31 decembrie 2022
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului, în parteneriat cu Green Energy Innovative Biomass Cluster, a lansat platforma BioVillMAP, care își propune să fie un instrument de analiză a comunităților care au reușit sau sunt în curs de a-și asigura sustenabil și local propria resursă de energie termică, din biomasă. „În urmă cu aproximativ o lună am lansat harta apelor minerale pentru a promova localitățile care dețin astfel de resurse și exploatarea durabilă a acestora. Acum prezentăm alături de partenerii noștri o platformă care sperăm să scoată la lumină zona de biomasă, întrucât aceasta poate reprezenta o soluție, măcar de tranziție, pentru energie la prețuri rezonabile până în momentul în care tehnologia ne va permite să ne asigurăm necesarul energetic fără să apelăm la combustie. Zona de bio-economie are mult mai multe de oferit și suntem determinați să începem un proces pentru o strategie națională în acest domeniu, pornind pe exemplul unor state precum Germania și Spania", a declarat Laszlo Borbely, consilier de stat, coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.
Obiectivul platformei BioVillMAP este acela de a transfera și de a adapta experiența acumulată în localitățile în care există deja pași făcuți spre sate bioenergetice către satele cu potențial din România. Conform datelor disponibile pe platformă, în prezent există 195 de locații în 65 de localități care folosesc biomasa.
Potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, „proiectul stimulează dezvoltarea sectorului bioenergiei prin consolidarea rolului biomasei la nivel local ca un factor care contribuie în mod decisiv în aprovizionarea cu energie termică, luând în considerare oportunitățile de absorbție existente pe piață sau de expansiune a fermierilor locali, producătorilor de lemn sau IMM-uri".
Platforma poate fi accesată aici: www.biovillmap.ro. n