Ingineri mari personalitati Nicolae Caranfil (1893-1978)

Organizatorul retelei moderne de electricitate si gaze si a salbei de lacuri din Bucuresti
S-a nascut la Galati, oras in care tatal sau lucra ca inginer. Mama lui se ocupa de gospodarie si instruirea celor trei copii ai familiei. Nicolae avea un frate mai mare care a devenit diplomat de cariera si o sora, Sofia, care s-a casatorit cu un diplomat.
Studiile preuniversitare le-a urmat la Liceul "Vasile Alecsandri" din orasul natal, pe care l-a absolvit in 1911. Din copilarie dorea sa urmeze cariera tatalui si era decis sa devina inginer. Studiile superioare le-a inceput la ªcoala Nationala de Poduri si ªosele din Bucuresti, de la care a plecat la École de Génie Civil a Universitatii din Grand (Belgia), unde a obtinut titlul de inginer civil. Pentru perfectionare, dupa obiceiul din epoca, a urmat cursuri postuniversitare la Cambridge (Anglia) si a vizitat pentru informare unele obiective industriale din SUA.
Pregatirea deosebita de care a avut parte i-a permis ulterior sa rezolve probleme foarte diferite din domeniul energiei, hidrotehnicii, comunicatiilor si transporturilor.
In 1916 a fost mobilizat ca sublocotenent intr-o unitate de artilerie. Dupa un timp a fost transferat la biroul tehnic al Comisiei Militare de Aprovizionare cu Armament din Franta, Anglia si Italia, curând devenind seful acestui departament.
Tatal sau a realizat o inventie si pentru valorificarea acesteia, dupa razboi, Nicolae a lucrat la Paris impreuna cu tatal.
Intors in tara, a fost atras de initiativa inginerului Dimitrie Leonida privind electrificarea tarii, care a infiintat in acest scop societatea "Electrica", la care Nicolae Caranfil a fost director intre anii 1922-1929, când a pus bazele industriei de masini electrice la Cluj si Timisoara.
Capitala României Mari, orasul Bucuresti, dupa razboiul de reintregire a evoluat rapid ca populatie, constructii de cladiri si lungimea strazilor. Populatia Capitalei era la inceputul secolului XX de 250.000 locuitori. In anul 1930 populatia a ajuns la 700.000 locuitori, orasul era lipsit de dotari urbanistice si edilitare, apa potabila se scotea din fântâni insalubre, locuintele se luminau cu petrol lampant, incalzirea se facea cu lemne si carbuni, strazile erau luminate cu "gaz aerian", transportul urban se facea cu tramvaiul tras de cai, strazile erau desfundate de ploi, deseurile menajere se transportau cu carute. In nordul orasului erau o serie de lacuri salbatice cu papuris si tântari, focare de infectie. Edilii orasului doreau modernizarea, pentru ca populatia sa dispuna de dotarile necesare unei vieti sanatoase, mijloace de transport, iluminat public s.a. demne de o capitala europeana. In acest sens, pe lânga Municipiul Bucuresti au fost infiintate Societatea Generala de Gaz si Electricitate Bucuresti (SGGE) si Uzinele Comunale Bucuresti (UCB) care se ocupau cu exploatarea surselor de apa si de canalizare.
La ambele societati, inginerul Nicolae Caranfil a fost numit director general si a reusit ca acestea sa realizeze dorintele populatiei si municipalitatii. In 1930, când Nicolae Caranfil a devenit director general la SGGE, jumatate din strazile Bucurestiului nu erau luminate noaptea, iar la cele care dispuneau de iluminat nocturn se folosea un produs petrolier.
In timp de zece ani, ing. N. Caranfil a extins reteaua de iluminat electric stradal pe o lungime de 285 km, facilitând si racordarea locuintelor la reteaua de distributie electrica. Pentru a stimula populatia sa utilizeze energia electrica in locuinte, a infiintat organizatia "Totelectric" si societatea comerciala "Electrogaz", care vindea aparate electrice de uz casnic. In aceeasi idee a introdus tarife diferentiate pentru iluminat si pentru utilizarea aparaturii electrocasnice care erau mai ieftine.
Marile fabrici aveau centrale proprii pentru producerea energiei electrice, nerentabile si nerationale. N. Caranfil a negociat furnizarea energiei electrice catre industrie prin reteaua SGGE, reusind sa il convinga chiar pe N. Malaxa. Pentru aprovizionarea cu electricitate a uzinelor Malaxa, a construit statia electrica Titan. Prin cele doua centrale care alimentau Capitala cu electricitate - Filaret si Grozavesti - orasul se situa in acest sens la nivel mondial.
O data cu preluarea conducerii SGGE, Nicolae Caranfil a inceput sa actioneze pentru alimentarea Capitalei cu gaze naturale, care sa fie folosite la consumul menajer si industrial, actiune continuata dupa 1940, când aprovizionarea cu gaze se facea din zacamintele existente in Transilvania.
O atentie deosebita in cadrul preocuparilor lui N. Caranfil a fost aprovizionarea cu apa a populatiei si pentru a asigura un consum de 250 litri/zi locuitor, fata de 160 l/zi in 1930. Sursa principala de apa era râul Dâmbovita, a carui apa era captata si filtrata la Arcuda, localitate situata la 15 km de Bucuresti. Aceasta sursa era completata cu ape subterane de la Ulmi, Slobozia, Clinceni si Bragadiru. Ing. N. Caranfil a identificat si pus in functiune ca sursa de aprovizionare a Capitalei Argesul, ale carui ape de suprafata erau transformate in ape potabile intr-o uzina instalata in comuna Rosu. S-a prevazut, pentru ca in cazul avariilor sa nu se intrerupa aprovizionarea cu apa, o retea de puturi adânci de 160-230 m, amplasate pe teritoriul orasului.
Printre realizarile sale se pot cita regularizarea râului Dâmbovita si modernizarea salubritatii orasului, realizata prin UCB, care a introdus cutiile metalice cu capac pentru strângerea resturilor menajere si transportul cu autocamioane de constructie speciala.
Sistematizarea baltilor din jurul Capitalei, proiectata de N. Caranfil, a fost ratificata de Consiliul General al Municipiului Bucuresti in sedinta din 21 octombrie 1932. Astfel au fost sistematizate lacurile Baneasa, Herastrau, Floreasca-Tei, Fundeni, Pantelimon si Cernica, pe o suprafata de 1330 ha, având o capacitate de 29 milioane m.c. de apa.
In realizarile sale si-a gasit sustinatori in cadrul colegilor de la AGIR, al carei membru marcant era si unde si-a publicat numeroasele articole in buletinele asociatiei. Dintre lucrarile sale publicate mentionam: Energia electrica menajera (1938); Amenajarea hidraulica a regiunii Bucuresti, de la munti la Dunare (1940); O politica a oraselor (1940) s.a.
A incetat din viata la 22 aprilie 1978 la New York.
A fost membru al Societatii Inginerilor Civili din Franta, al Consiliului Uniunii Internationale a Procuratorilor de Energie Electrica si a fost ales membru corespondent al Academiei Române in 1940.