E. Bacaloglu

S-a nascut la 29 aprilie/11 mai 1830 la Bucuresti. Si-a facut studiile elementare si medii la Scoala de la Sf. Sava, unde a avut ca profesori pe Petrache Poenaru si A. Marin, cunoscuti si apreciati in epoca. In anul 1848 si-a terminat studiile medii si impreuna cu fratele lui a participat la miscarea revolutionara democratica. Dornic sa isi perfectioneze pregatirea, lipsit de sumele necesare pentru a se intretine la studii, a strans banii necesari predand ca meditator lectii de matematica unor copii din familiile instarite. Cu sumele economisite a plecat in anul 1856 in Germania si s-a inscris la Universitatea din Leipzig, unde a studiat cu profesori celebri - matematica cu Moebius, fizica cu Hankel si chimia cu Erdmann. In anul 1857 a plecat in Franta pentru a-si continua studiile la Universitatea Sorbona din Paris. Pentru a se inscrie la Facultatea de Stiinte si-a dat examenul de bacalaureat francez. Admis la Universitatea Sorbona, avea sa studieze in continuare cu profesori celebri ale caror nume au ramas in istoria stiintei universale: matematicienii Cauchy si Bertrand, astronomul Le Verrier, fizicienii H. Becquerel si Delaunya.
Tot in anul 1857 publica la Paris trei lucrari originale de matematica; una dintre ele l-a facut cunoscut. In lumea matematicienilor de atunci era mult discutata problema curburii suprafetelor. Bacaloglu a propus o formula foarte apropiata de cea creata de Gauss pentru curbura totala. La Sorbona el dorea sa se pregateasca in domeniul metalurgiei.
In anul 1858 obtine diploma de licenta in fizica.
In anul 1859 se intoarce la Universitatea din Leipzig, pentru a urma cursurile de teoria elasticitatii, geomagnetism, cristalografie, chimie aplicata si a lucrat in laboratorul chimistului Erdmann.
In anul 1861, in luna mai, s-a intors la Bucuresti, cu ideea de a se dedica invatamantului si cercetarii stiintifice. Patruns de un inalt patriotism, considera ca prin invatamant contribuie la dezvoltarea culturala si industriala a tarii. Primul post ca profesor de chimie l-a obtinut la Scoala de Medicina si Farmacie a lui Carol Davila. In acelasi timp preda un curs de matematici superioare la Colegiul/Scoala de la Sf. Sava din Bucuresti. In 1863 a fost numit profesor de fizica la Scoala Superioara de Stiinte Exacte, care in 1864 s-a transformat in Facultatea de Stiinte a Universitatii din Bucuresti, unde a predat timp de 37 de ani pana la sfarsitul vietii sale. In paralel preda fizica, chimia generala si chimia industriala la Scoala Nationala de Poduri si Sosele.
La Facultatea de Stiinte a organizat un laborator de fizica, care ii poarta numele. El este considerat primul organizator al invatamantului de fizica.
Prof. Bacaloglu a inventat numeroase aparate de laborator, doua tipuri de comutatoare si un dispozitiv de variatie a rezistentei, fabricat in serie dupa planurile sale la Viena.
De la catedra s-a remarcat prin sobrietatea si precizia cu care preda cursurile insotite de experiente.
O preocupare deosebita in cercetarile sale a constituit-o iluminatul electric. A instalat in laboratoarele facultatii numeroase generatoare electrice si lampi experimentale de iluminat. Dupa ce a vizitat expozitiile de la München (1882) si Viena (1883), a prezentat guvernului rapoarte despre progresul in domeniu.
A fost un mare propagator al stiintelor si culturii. Alaturi de Carol Davila, J. Baras, C.I. Istrate si A. Marin, a infiintat in 1862 Societatea Romana de Stiinte, la care a fost ales presedinte. In 1865, cu Al. Odobescu, C. Davila si P. Poenaru a infiintat Societatea Ateneul Roman, iar in 1868 Societatea de Stiinte Fizico-Naturale.
A fost ales membru titular al Academiei Romane, la 29 iunie 1879; a fost vicepresedinte al Academiei Romane (1884-1885); presedinte al Sectiunii stiintifice a Academiei Romane (1882-1884; 1887-1889).
S-a ridicat de la practica de specialist la consideratii filozofice, elaborand sase principii generale privind universalitatea cauzelor si a legilor: universalitatea materiei si a energiei; conservarea materiei si energiei; universalitatea miscarii; corelatia fortelor; transformarea si echivalenta fortelor.
Si-a indreptat atentia spre conceperea si edificarea manualelor scolare, fiind autor al urmatoarelor: Elemente de algebra (1866); Elemente de fizica (1870); primul manual universitar de fizica, tiparit in 1888, distins cu Premiul Gh. Lazar al Academiei Romane.
In vara anului 1891 a plecat in Germania sa viziteze expozitia de electricitate de la Frankfurt pe Main. La intoarcere, in ziua de 30 august/13 septembrie, in tren a incetat din viata.