INTEGRAREA IN UNIUNEA EUROPEANA A TRANSPORTULUI FEROVIAR DE CALATORI
Data: 1-15 februarie 2007
Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana este un act juridic cu profunde implicatii in toate sferele de activitate, este un proces care a inceput de mult si va dura mult. Transportul feroviar de calatori este un domeniu de interes intern, dar si international, gratie trenurilor internationale si vagoanelor directe spre unele capitale ori metropole europene. Romania, prin pozitia ei strategica, reprezinta o zona de intalnire a magistralelor internationale de transport pe calea ferata, care leaga nordul de sudul Europei, cat si estul de vestul acesteia.
In ceea ce priveste cooperarea europeana, Romania face parte din grupul de lucru privind retelele paneuropene de transporturi, unde calea ferata are un loc foarte important. CFR Calatori este membru deplin al Uniunii Internationale a Cailor Ferate (UIC), care are drept principal obiect de activitate mentinerea si dezvoltarea coerentei de ansamblu a sistemului feroviar, sporirea interoperativitatii si cresterea competitivitatii feroviare, mai ales in traficul international – obiective urmarite si de CFR Calatori.
Avand in vedere preocuparile operatorului roman de transport de calatori pe calea ferata pentru integrarea in sistemul european de transport feroviar, la nivelul standardelor de calitate cerute, programele de modernizare a infrastructurii si materialului rulant sunt corelate cu obiectivele strategice ale UIC si cu termenele propuse pentru realizarea acestora.
In prezent, eforturile sunt intensificate spre o integrare si mai accentuata a sistemelor feroviare, care sa duca la o interoperativitate completa si la o participare concurentiala a operatorilor feroviari internationali. Pentru ca Romania trebuie sa devina un jucator activ pe aceasta piata, mentinerea si construirea unei relatii solide sunt vitale. In cadrul Directivei 440/1991 a Uniunii Europene se mentioneaza ca transportul feroviar constituie un element vital al sectorului de transporturi al Comunitatii. De aceea, Uniunea Europeana si fiecare stat membru acorda o atentie particulara dezvoltarii cu preponderenta a acestui mod de transport, fapt reflectat atat in declaratiile politice, cat si in legi, strategii si programe concrete.
Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana implica adoptarea unei serii de reglementari in toate domeniile. Un domeniu fundamental, unde se vor regasi modificari majore, este transportul feroviar international de calatori. Adoptarea normelor europene in acest domeniu va conduce la cresterea calitatii serviciilor de transport prin reglementarea concurentei pe piata de transport, precum si prin manifestarea unei atentii deosebite fata de respectarea drepturilor calatorilor. In prezent, traficul international de calatori din Romania este deja integrat, din punct de vedere juridic, comercial si tehnic, in sistemul feroviar european.
Transformarile majore se regasesc la nivelul: distributiei electronice a legitimatiilor de calatorie internationale; aplicarea normelor tehnice privind materialul rulant, in scopul asigurarii sigurantei si confortului calatorilor; aplicarii noii legislatii internationale in domeniul traficului international de calatori.
Un punct important pe agenda alinierii in domeniul feroviar il constituie calitatea serviciilor de transport feroviar de calatori. In acest sens, organizatiile feroviare europene au emis Cartea Pasagerilor – document care reprezinta un argument voluntar comun al transportatorilor europeni. Acest angajament se aplica de la 1 ianuarie 2006 de catre tarile membre UE, precum si de catre Norvegia si Elvetia. Cartea Pasagerilor prevede, printre altele: buna informare a calatorilor; respectarea standardelor internationale de securitate a calatoriei; facilitati oferite persoanelor cu mobilitate redusa; masuri de despagubire a calatorilor in cazul intarzierilor.
In prezent este in curs de implementare Pachetul III Feroviar al Uniunii Europene, aprobat de Parlamentul European in luna septembrie 2006, cu aplicare in anul 2007. Acest pachet legislativ cuprinde urmatoarele directive si reglementari: Directiva privind liberalizarea pietei de transport feroviar; Directiva privind certificarea personalului de tren; Regulamentul cu privire la drepturile si obligatiile calatorilor.
Referitor la legislatia europeana, aceasta prevede liberalizarea pietei internationale de transport de calatori pana in anul 2012. Pentru calatorul obisnuit, acest lucru se poate traduce prin faptul ca orice companie feroviara din statele membre poate opera oriunde, pe teritoriul Uniunii Europene, existand insa posibilitatea protejarii unor drepturi de exclusivitate in cazul companiilor cu obligatie de serviciu public.
Totodata, prin adoptarea Regulamentului privind drepturile si obligatiile calatorilor se va stabili: imbunatatirea serviciilor oferite pasagerilor prin informarea in timp real cu privire la orare: potentiale intarzieri in parcurs; distributia electronica; facilitati oferite persoanelor cu mobilitate redusa etc.
Conform acestui regulament, transportatorii sunt obligati sa plateasca despagubiri comerciale in caz de accidente si in cazul producerii altor daune, precum si compensatii in cazul intarzierilor sau anularii trenurilor.
Evaluarile efectuate, concretizate intr-un recent document al Uniunii Internationale a Cailor Ferate, arata ca transportul pe calea ferata nu este numai unul dintre cele mai sigure si cu cele mai mici influente negative asupra mediului inconjurator, dar va deveni cel mai fiabil si unul dintre cele mai accesibile din punct de vedere financiar. El va deveni indinspensabil, contribuind la integrarea europeana.
Transportul feroviar european de mare viteza al anului 2015 este prefigurat ca desfasurandu-se pe retele performante distincte, in cadrul unor coridoare care permit densitatile mari de trafic. Pe aceste coridoare vor circula, pe distante mari, trenuri de mare viteza pentru calatori, care vor fi controlate prin sisteme centralizate de exploatare. Pentru modernizarea retelelor proprii in conformitate cu exigentele europene, Romania a semnat mai multe acorduri internationale privind transportul feroviar si participa la o serie de proiecte internationale in domeniu, obligandu-se sa integreze si transportul feroviar de calatori in viitoarea Uniune Europeana largita.