Despre ANASTASE DRAGOMIR
Data: 1-15 februarie 2009
Inceputul secolului XX a fost marcat de cautarile si realizarile din domeniul aviatiei. Multi tineri erau fascinati de aparatele zburatoare. Va reamintesc ca la 17 august 1903, Traian Vuia a obtinut brevetul de inventie francez pentru aeroplanul-automobil, iar in data de 18 martie 1906 a efectuat un zbor epocal pe terenul de la Montesson. In 1910, Aurel Vlaicu s-a desprins de la sol cu un aparat mai greu decat aerul si a zburat 40 m.
Multi tineri din Braila erau si ei fascinati de avioane. Va reamintesc ca Ana Aslan, nascuta la Braila cu trei ani inainte de trecerea in secolul XX, visa sa ajunga pilot, ca George Fernic, nascut la inceputul secolului XX, adica in 1900, la Galati, adica la o aruncatura de bat de Braila, a fost un mare constructor de avioane si un mare pilot, ca Ionel Fernic, maestru al romantei si tangoului romanesc, varul lui George Fernic, a fost un pasionat pilot civil.
Dar, ca in orice inceput, au fost si multe tragedii. George Fernic a murit intr-un accident aviatic cand isi pregatea zborul transatlantic de revenire in tara. Ionel Fernic a murit tot intr-un accident aviatic, fiind pasager al cursei Varsovia- Bucuresti- Salonic.
Ca o coincidenta ciudata, un tanar nascut la Braila in aceeasi perioada cu cei evocati mai inainte, a inventat dispozitive, a inventat parasute care sa-i salveze pe piloti, care sa-i salveze pe pasagerii avioanelor in situatii critice. Acest brailean s-a numit Anastase Dragomir.
Anastase Dragomir s-a nascut la 6 februarie 1896 la Braila, fiind al saselea copil al familiei. Tatal sau, Vasile Dragomir, a luptat in razboiul din 1877.
Anastase Dragomir era pasionat, ca multi dintre tinerii acelei perioade, ca multi dintre tinerii braileni din acea perioada, de problemele aviatiei. A plecat in Franta, unde a lucrat la mai multe uzine de avioane. Aici si-a perfectionat propriul sau sistem pentru salvarea pilotilor si a pasagerilor in caz de accidente.
La 3 noiembrie 1928 a inregistrat, in Franta, cererea de brevet Nouveau système de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aérienne si a obtinut Brevetul nr. 678566 din 2 aprilie 1930. Aceasta inventie era „un nou sistem de parasutare din aparatele de locomotie aeriana, fiecare pasager avand o parasuta proprie care permite, in momentul critic, eliberarea acestui ansamblu de avion, astfel incat parasuta, impreuna cu pasagerul instalat pe scaun, sa treaca printr-o deschizatura a podelei“, iar brevetul prevedea ca acest ansamblu de celula-parasuta sa aiba mai multe comenzi, manevrate de pilot. Deoarece aviatia nu era intr-un moment financiar favorabil, ideea acestui sistem de salvare a fost privita cu multa suspiciune de oficialitati si companii, din cauza scumpirii considerabile a constructiei avioanelor. Dupa mai multe interventii, Anastase Dragomir a reusit sa obtina finantarea necesara si a inceput construirea „cabinei catapultate“, in marime naturala.
A experimentat inventia la 28 august 1929 in apropierea aeroportului Orly, Paris. In acest scop s-a amenajat, dupa indicatiile inventatorului, un avion Farman, in care se instalase „cabina catapultabila“. Avionul a fost pilotat de aviatorul Lucien Bossoutrot, detinator al recordului de durata a unui zbor fara escala. Experienta a constituit o reusita, confirmand utilitatea acestei inventii. Dupa demonstratie, ziarele franceze, printre care si „Excelsior“ (in numarul din 29.08.1929) au subliniat prioritatea mondiala detinuta de A. Dragomir in acest domeniu, precum si importanta inventiei pentru aviatie.
Dupa experiment, Anastase Dragomir revine in tara, unde, cu ajutorul capitanului inginer Constantin Nicolau de la Serviciul tehnic al aviatiei romane, repeta demonstratia pe Aeroportul Baneasa din Bucuresti, la 26 octombrie 1929 . De data aceasta s-a folosit o avioneta AVIA, iar presa vremii, printre care ziarele "Universul" si "Dimineata", a relatat cu lux de amanunte despre acest mijloc de salvare ingenios si practic.
Pe baza rezultatelor obtinute, continua cercetarile si perfectioneaza solutia initiala. Tine seama ca la altitudini mai mari de 4000 de metri aerul este rarefiat, ca temperatura este mult sub zero grade Celsius, ca daca avionul zboara cu o viteza de 1000 km/ora, in momentul iesirii pilotului din avion acesta este izbit de curentul de aer cu o forta de trei tone. In 1950 a obtinut un nou brevet, romanesc, cu nr. 40658/1950, pentru „Celula parasutata“. In descrierea acestei inventii se mentiona „... folosirea unui spatar curb de glisare pentru ejectarea cabinelor, fie pe jos, fie pe sus; folosirea unei cabine etanse sau semietanse, in functie de efectuarea zborului la anumite inaltimi, si folosirea pentru cabinele semietanse a unui dispozitiv mecanic care sa permita, in caz de nevoie, debitarea oxigenului si aerului necesare vietii“.
In anul 1959 a inregistrat o alta cerere, care avea ca obiect construirea unui avion de transport echipat cu cabine catapultabile, pentru salvarea pasagerilor (brevet romanesc nr. 41424 din 1960). In cartea lui Jules Foch, Technique des Avions, aparuta la Paris in 1960, sunt prezentate si realizarile inventatorului Anastase Dragomir in domeniul catapultarii pilotilor si pasagerilor din avioanele aflate in pericol de prabusire. Ideea lui Anastase Dragomir se va concretiza prin aparitia, la noile tipuri de avioane supersonice militare, a scaunului ejectabil. A trecut in nefiinta in anul 1966, la Bucuresti.