PLENARA CONSILIULUI AGIR
Data: 1-15 februarie 2009
In ziua de 30 ianuarie a.c., la sediul AGIR din Bucuresti s-au desfasurat lucrarile Plenarei Consiliului Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania, avand urmatoarea ordine de zi:
1. Dare de seama a Biroului executiv al Consiliului AGIR privind activitatea desfasurata pe anul 2008
2. Raportul Biroului executiv al Consiliului AGIR privind activitatea financiar-contabila pe anul 2008 si propunerea de buget pentru anul 2009
3. Raportul Comisiei de cenzori privind activitatea financiar-contabila pe anul 2008
4. Supunerea spre aprobare, descarcarea de gestiune a Biroului executiv
5. Organizarea Congresului AGIR – stabilirea datei (decembrie 2009)
6. Stabilirea cuantumurilor taxelor de inscriere si ale cotizatiilor pe 2009 ale membrilor AGIR
7. Discutii – Diverse
Pe langa membrii Consiliului AGIR, la Plenara au participat numerosi invitati, intre care: ing. dipl. Cornel Martincu, director general SC IPTANA SA, membru sustinator AGIR; ing. dipl. Octavian Udriste, membru in Comisia de cenzori; ing. dipl. Virgil Bratu, Societatea Inginerilor de Petrol si Gaze, membru colectiv AGIR; prof. dr. ing. Nicolae Mira, SIEAR, membru colectiv AGIR; dr. ing. Ioan Ganea, director Editura AGIR, fiz. Alexandru Marculescu, redactor-sef Univers ingineresc; ing. dipl. Cristina Puican, Departamentul Documentare, ing. dipl. Luminita Scurei, Departamentul Organizare.
Din prezidiu au facut parte domnii: dr. ing. Mihai Mihaita, presedintele AGIR; prof. dr. ing. Gheorghe Manolea, presedintele Filialei AGIR Dolj; ing. dipl. Octavian Udriste, membru in Comisia de cenzori.
In deschidere, domnul Mihai Mihaita a informat ca Plenara este statutar constituita, dupa care a supus aprobarii ordinea de zi, care a fost aprobata in unanimitate.
Domnul Mihai Mihaita a prezentat in continuare invitatii la Plenara, apoi a dat citire Darii de seama asupra activitatii Biroului executiv al Consiliului AGIR pe anul 2008.
Doamna contabil sef Magda Marinescu a dat citire Raportului Biroului executiv al Consiliului AGIR privind activitatea financiar-contabila pe anul 2008 si propunerii bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2009,
dupa care domnul ing. dipl. Octavian Udriste a prezentat Raportul Comisiei de cenzori privind activitatea financiar-contabila pe anul 2008.
Domnul presedinte Mihai Mihaita a comunicat propunerea Biroului executiv privind cuantumurile taxelor de inscriere si ale cotizatiilor pentru anul 2009 ale membrilor AGIR, si anume ca toate aceste cuantumuri sa ramana aceleasi ca in anul 2008. Totodata, domnul Mihai Mihaita a comunicat propunerea Biroului executiv ca data desfasurarii Congresului AGIR sa fie 11 decembrie 2009, iar norma de reprezentare a delegatilor de 1/12 membri cotizanti ai organizatiilor si asociatiilor. Ca recomandari generale, presedintele Mihaita a subliniat necesitatea unei mai mari implicari a filialelor AGIR pentru obtinerea de contracte de publicitate la Buletinul AGIR si Univers ingineresc, cresterea participarii la programe de cercetare, cresterea numarului de membri sustinatori.
In continuare s-a trecut la discutii pe marginea documentelor prezentate, inscriindu-se la cuvant un numar de 10 participanti. In general, vorbitorii au adus unele completari la Darea de seama in ceea ce priveste activitatea din cadrul filialei/compartimentului pe care le reprezinta, si-au exprimat acordul cu materialele prezentate si au facut unele propuneri privind activitatea pe anul 2009.
Domnul ing. dipl. Traian Tomescu, presedintele Filialei AGIR Brasov, a facut cunoscut ca filiala intentioneaza sa-si focalizeze activitatea pe relatiile cu IMM-urile, cautand sa atraga din randurile acestora noi membri sustinatori AGIR.
Intervenind in discutie, domnul presedinte Mihai Mihaita a rugat filialele sa acorde mai multa atentie anunturilor plasate pe site-ul AGIR privind solicitarea de ingineri de catre diverse companii straine.
Domnul ing. dipl. Radu Dobrescu, de la Federatia Inginerilor Metalurgi, a prezentat o expunere succinta a activitatii FIM in anul 2008, mentionand ca pe viitor Federatia isi propune cresterea numarului de membri, indeosebi din randul inginerilor tineri, organizarea unor cursuri profesionale (recalificare) si o mai buna promovare a AGIR pe plan intern.
Domnul prof. dr. ing. Mircea Bejan, presedintele Filialei AGIR Cluj, a facut unele completari la Darea de seama cu aspecte din activitatea filialei, a reamintit implicarea AGIR in seminarul aniversar „10 ani de standardizare europeana in Romania“ si a anuntat viitoarea intalnire de la Sibiu pe probleme de biogaz, in cadrul proiectului ProBioGaz, in care sunt antrenate filialele AGIR Cluj si Sibiu.
Domnul prof. dr. ing. Radu Pentiuc, presedintele Filialei AGIR Suceava, a facut unele completari privind activitatea filialei, s-a angajat sa revigoreze activitatea filialelor Neamt, Bacau si Botosani, a anuntat noua editie a Concursului Hard & Soft, care va avea loc in luna mai la Suceava. De asemenea, a propus sa fie reluate demersurile pentru Legea inginerului si Registrul Inginerilor, abilitarea AGIR de a da recomandari pentru inginerii care doresc sa obtina autorizare in evaluari energetice, cooptarea presedintilor de filiale AGIR in Consiliile de Administratie ale Camerelor de Comert, implicarea mai ampla in contracte de cercetare. In final, s-a oferit sa gazduiasca la Suceava sedinta Biroului executiv din luna martie a.c.
Domnul prof. dr. ing. Dumitru Mnerie, Filiala AGIR Timis, a informat ca la Timisoara s-a constituit, impreuna cu Camera de Comert, Registrul teritorial al inginerilor cu libera practica si urmeaza sa se constituie un Cerc al studentilor ingineri in constructii. De asemenea, a mentionat ca Filiala AGIR Timis premiaza anual cel mai bun cercetator. Domnia sa a facut urmatoarele propuneri: sa fie popularizate in Buletinul AGIR tezele de doctorat; sa se infiinteze o Societate pentru Energii Alternative; sa se constituie in AGIR un Departament pentru Tineri; sa se prezinte pe site-ul AGIR pregatirea Congresului AGIR; absolventii care se inscriu la masterat sa fie membri AGIR; sa se perceapa taxa pentru publicarea de articole in Buletinul AGIR; sa fie reluate demersurile pentru Legea inginerului si Corpul Inginerilor.
Domnul dr. ing. Victor Greavu a propus reevaluarea patrimoniului AGIR, infiintarea unui Birou pentru medierea in solicitarile de angajare de ingineri si intocmirea unui buget al Congresului AGIR.
Domnul prof. dr. ing. Gheorghe Manolea, presedintele Filialei AGIR Dolj, a detaliat unele aspecte din activitatea filialei (Conferinta Internationala de Electrotehnica, elaborarea de carti, articole, participarea la alte actiuni ale AGIR s.a.). De asemenea, a amintit unele dintre obiectivele pentru anul 2009, in principal elaborarea unui Dictionar al inginerilor doljeni si reinfiintarea Filialei AGIR Olt.
Domnul dr. ing. Ioan Ganea, directorul Editurii AGIR, a reliefat slaba calitate a lucrarilor care se prezinta spre publicare, atat a articolelor pentru Buletinul AGIR, cat si a manuscriselor de carte. A subliniat importanta calitatii, a eticii editoriale, necesitatea de a pastra un etalon national pentru cartea tehnico-stiintifica. A solicitat sprijin pentru Editura AGIR, inclusiv pentru participarea cu stand propriu la targurile anuale de carte.
Domnul ing. dipl. Cornel Martincu, director general la SC IPTANA SA, a apreciat colaborarea cu AGIR in derularea proiectelor de cercetare, propunand o colaborare pe domeniul infrastructura-autostrazi (cu Asociatia de Drumuri si Poduri), precum si implicarea AGIR in stabilirea statutului inginerului in Romania.
Doamna ing. dipl. Cristina Puican, Departamentul Documentare al AGIR, a solicitat sprijinul filialelor AGIR pentru mediatizarea simpozioanelor stiintifice care se vor desfasura in lunile aprilie si iunie a.c., precum si pentru decernarea Premiilor AGIR pe anul 2008.
In continuare, domnul presedinte Mihai Mihaita a tras unele concluzii privind dezbaterile, mentionand ca propunerile facute vor fi analizate, cele mai valoroase urmand a fi incluse in proiectul programului de activitate pentru anul 2009.
S-au supus apoi la vot documentele prezentate si descarcarea de gestiune a Biroului executiv. In unanimitate, toate documentele prezentate au fost aprobate si Biroul executiv al Consiliului AGIR a fost descarcat de gestiune. De asemenea, s-au supus la vot si au fost aprobate in unanimitate propunerile Biroului executiv privind data organizarii Congresului AGIR si norma de reprezentare, precum si propunerea referitoare la cuantumurile taxelor de inscriere si ale cotizatiilor pentru anul 2009.