Sectorul petrochimic european, in pericol de a-si reduce drastic capacitatile de productie
Data: 1 - 15 februarie 2012
Presedintele Uniunii Franceze a Industriei Petroliere (UFIP), Jean-Louis Schilansky, a declarat ca intre 20 si 25 de rafinarii din cele 115 din Europa sunt in pericol de a fi inchise, din cauza capacitatilor in exces. El nu a nominalizat, insa, instalatiile care urmeaza sa-si incheie activitatea. Reamintim ca mai multe rafinarii europene au fost deja inchise incepand din primavara anului 2009, intrucat industria este afectata de supracapacitate, exacerbata de declinul cererii in regiune si de competitia rafinariilor din Asia si Orientul Mijlociu. „Estimam ca intre 20 si 25 de rafinarii, din 115 la nivelul Europei, se afla in proces de a opri productia, vanzarea sau de a se confrunta cu o situatie dificila“, a spus Jean-Louis Schilansky. Compania Petroplus este cea mai recenta victima a acestei situatii, mai multe rafinarii fiind inchise din decembrie. „In industria petroliera, daca nu esti printre cei mai buni, ai un risc major de faliment“, a adaugat seful UFIP. Patru rafinarii din Franta au fost inchise, permanent sau temporar, din 2010, iar situatia industriei petroliere europene este departe de a se stabiliza, a mai afirmat oficialul UFIP.