Cercetare de excelenta, la nivel european si global
Data: 1-15 februarie 2018 2018
În momentul de faţă, este în vigoare decizia la nivel naţional privind creşterea bugetului alocat cercetării cu aproximativ 30% pe an, până în 2020. În aceste condiţii, s-au creat premisele pentru sprijinirea, inclusiv sub aspect financiar, a unor proiecte majore de cercetare. O parte importantă a acestora va beneficia şi de alocarea unor substanţiale fonduri nerambursabile ale UE. Proiectele majore se referă, în principal, la: ▪ Centrul Internațional de Studii Avansate a Sistemelor: Râuri - Mări (DANUBIUS-RI) ca infrastructură distribuită de cercetare interdisciplinară aferentă marilor sisteme; ▪ Laserul de la Măgurele Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics ELI-NP - integrarea infrastructurilor de cercetare ELI-NP și CETAL în cadrul unui ecosistem al inovării și dezvoltării bazat pe creativitate, care să permită creșterea gradului de atractivitate a platformei Măgurele, atât pentru cercetătorii din întreaga lume, cât și pentru investitorii în activitățile de CDI; ▪ Dezvoltarea tehnologiilor pentru Reactoare Nucleare de Generația a IV-a în parteneriat internațional (UE, SUA, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică - AIEA Viena). Susținerea Parteneriatului European și a finanțării pentru dezvoltarea tehnologiilor aferente filierei Lead Fast Reactor prin realizarea în RATEN-ICN Mioveni a proiectului ALFRED (Advanced Lead Fast Reactor European Demonstrator).
De asemenea, se preconizează sprijinirea procesului de realizare a unui sistem de tip ERIC (European Research Infrastructure Consortium) legat de proiectul major ELI, bazat pe cei trei piloni din România, Cehia şi Ungaria, cu sediul pe platforma Măgurele, care va permite asigurarea sustenabilității acestuia prin crearea unei mase critice permanente de cercetători, oameni de afaceri, precum și a unei infrastructuri orizontale de înalt nivel.
În acelaşi spirit, va fi susţinută cooperarea dintre AIEA Viena şi RATEN-ICN în domeniul Suportului Tehnic şi Științific pentru statele membre ale AIEA în ceea ce privește securitatea nucleară, cooperare definită pe baza înțelegerii de tip Practical Arrangements semnate între părți. De asemenea, sunt prevăzute următoarele măsuri: ▪ încurajarea echipelor de cercetare românești pentru a participa la competițiile incluse în programul Orizont 2020 și susținerea proiectelor câștigătoare; ▪ înființarea unor poli de competitivitate naționali și promovarea schimburilor științifice între universitățile/centrele de cercetare din România și cele din străinătate; ▪ dezvoltarea cooperării în domeniul științei şi tehnologiei şi susținerea schimburilor profesionale cu SUA în baza Parteneriatului Strategic; ▪ aprofundarea cooperărilor internaționale pe plan bilateral în domeniul CDI.