Sustinerea infiintarii de IMM-uri in industriile creative
Data: 1-15 februarie 2018 2018
Încurajarea antreprenoriatului şi a ocupării pe cont propriu prin susţinerea înfiinţării de întreprinderi în industriile creative în zona urbană din regiunea Nord-Vest reprezintă obiectivul proiectului Creative START, care va fi implementat, până în ianuarie 2021, de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), în parteneriat cu Blocul Naţional Sindical (BNS).
Se au în vedere, între altele, dezvoltarea competenţelor antreprenoriale şi manageriale şi susţinerea dezvoltării spiritului antreprenorial şi inovator a 600 de persoane care doresc să iniţieze o activitate independentă prin participarea la cursuri de formare în domeniul antreprenoriatului. De asemenea, se urmăreşte încurajarea antreprenoriatului prin implementarea unei scheme de ajutor de minimis pentru 75 de start-up-uri din domeniul industriilor creative şi prin înfiinţarea unui hub al cărui principal obiectiv îl reprezintă sprijinirea persoanelor care doresc să demareze o activitate pe cont propriu.
În condiţiile în care în anul 2017 s-au înfiinţat 135 000 de firme autohtone (123 000 în 2016), a devenit presantă tema îmbunătăţirii pregătirii antreprenoriale, astfel încât să crească şansele de lărgire a ariei activităţilor creative.