Erasmus+, o experienta decisiva in viata a aproape 30 000 de tineri romani, in 2018
Data: 1-15 februarie 2020
Aproape 30 000 de tineri români, participanți în 575 de proiecte românești, au beneficiat de mobilități de studiu sau de programe de educație și formare profesională, în 2018, în cadrul programului Erasmus+. Valoarea totală a granturilor oferite de UE a fost de 58,88 milioane euro. Acestea sunt concluziile raportului anual pentru 2018 privind Erasmus+, publicat zilele trecute de Comisia Europeană (CE).
În ultimele trei decenii, peste 10 milioane de persoane din UE şi statele partenere au participat la acest program. „Erasmus+ a devenit pentru tinerele generații o poartă de acces către Europa și către întreaga lume. Este una dintre cele mai tangibile realizări ale UE, care reunește cetățeni de pe întregul continent, creează un sentiment de apartenență și de solidaritate, permite obținerea de calificări și îmbunătățește perspectivele participanților", a declarat comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel.
Cu un buget de 2,8 miliarde euro, mai mare cu 10% în comparație cu 2017, 2018 a fost un alt an record. Erasmus+ a finanțat peste 23 500 de proiecte și, în total, a sprijinit mobilitatea a peste 850 000 de studenți, ucenici, profesori și animatori pentru tineret. Aproape 10% dintre cei 470 000 de studenți, stagiari și membri ai personalului din învățământul superior care au primit o bursă în cursul anului universitar 2017/2018 s-au deplasat în țările partenere din întreaga lume sau au venit în Europa din aceste țări.
Pe lângă studenți și personal universitar, Erasmus+ a sprijinit 40 000 de profesori și membri ai personalului didactic, 148 000 de cursanți din învățământul profesional și tehnic, 8400 de membri ai personalului din domeniul educației adulților, precum și 155 000 de tineri și animatori pentru tineret.
Începând cu 2018, Erasmus+ sprijină, de asemenea, inițiativa de a transpune în realitate Spațiul european al educației până în 2025. Inițiativa privind universitățile europene ajută instituțiile de învățământ superior să creeze noi alianțe puternice.
Erasmus+ și programele care l-au precedat se numără printre cele mai de succes programe ale UE. Începând din 1987, ele au oferit tinerilor oportunități de a dobândi noi experiențe călătorind în străinătate. Actualul program Erasmus+, care se desfășoară în perioada 2014 - 2020, dispune de un buget de 14,7 miliarde euro și va oferi la circa 3,7% din tinerii din UE posibilitatea să studieze, să se formeze, să câștige experiență profesională și să facă voluntariat în străinătate. Aria geografică de aplicare a programului s-a extins de la 11 țări în 1987 la 34 în 2020 (statele membre ale UE, precum și Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia). Programul este, de asemenea, deschis participării țărilor partenere din întreaga lume.
În mai 2018, Comisia și-a prezentat propunerea pentru un nou program Erasmus ambițios, urmărind dublarea bugetului până la 30 de miliarde euro în cadrul bugetului următor pe termen lung al UE pentru perioada 2021 - 2027. Scopul este ca programul să fie mai favorabil incluziunii, mai internațional și mai accesibil persoanelor provenind din medii diferite.