UPT: A fost inaugurat un laborator de machine learning si inteligenta artificiala
Data: 1-15 februarie 2020
La Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Universităţii Politehnica Timişoara (UPT) a fost inaugurat, la 8 februarie a.c., laboratorul Everseen, a anunţat instituţia de învăţământ superior. Evenimentul a avut loc în contextul bunei colaborări dintre UPT şi mediul economic din regiune şi avându-se în vedere rolul universităţii de liant între mediul preuniversitar şi piaţa muncii. „Firma Everseen, creată în urmă cu 6 - 7 ani cu angajaţi în mare măsură dintre absolvenţii Universităţii Politehnica Timişoara, care se ocupă în prezent cu activitatea de cercetare în domeniul interpretării de imagini, a finanţat reamenajarea completă şi dotarea unui laborator de machine learning şi inteligenţă artificială cu o reţea de calculatoare performante şi un server, dotate cu plăci grafice performante, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la 35 000 de euro", se precizează într-un comunicat al UPT.
Noul laborator va fi folosit de studenţii de la specializarea de Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei (atât secţia în limba română, cât şi cea în limba engleză) şi este deosebit de util, în special în perspectiva noului masterat în domeniul machine learning, care va demara din toamna acestui an la UPT.
La inaugurarea laboratorului au participat şi 21 de elevi de la liceele care au secţii cu profil de informatică din Timişoara, selectaţi din peste 60 care şi-au manifestat interesul pentru cursul de machine learning şi inteligenţă artificială organizat cu această ocazie. Elevii au putut vedea cum funcţionează UPT, care e legătura cu mediul economic şi, implicit, cu piaţa muncii. De asemenea, elevii au putut afla ce este inteligenţa artificială, care sunt perspectivele în acest domeniu de avangardă şi chiar au putut aplica cele învăţate prin programarea unor roboţei cu ajutorul inteligenţei artificiale, la final fiind răsplătiţi şi cu premii.