Ingineri mari personalitati
Data: 15-29 februarie 2004
REMUS BAZILIUS RADULET
In Tara Fagarasului, in satul Badeni, s-a nascut la 3 mai 1904 Remus Bazilius, cel de al treilea copil al familiei Popa, recunoscuti printre consateni ca intelectuali remarcabili. A fost botezat dupa traditia romanilor din Transilvania cu nume latinesc ca si cei doi frati mai mari ai sai, Virgilius si Letitia, si sora cea mai mica, numita Livia.
Familia Popa si-a schimbat numele cu cel de Radulet, dupa cel al unui stramos Radu, poreclit cu diminutivul Radulet, fiind mic de statura.
Primele trei clase elementare le-a facut la scoala primara din comuna natala, iar cea de a patra la scoala primara germana. Cursul inferior de liceu l-a urmat la Liceul German din Sighisoara, iar cel superior la Liceul "Radu Negru" din Fagaras, unde s-a remarcat ca un elev silitor. Profesorii de la liceu l-au trimis la concursurile organizate de "Tinerimea Romana", la Bucuresti, dupa Marea Unire, unde la toate participarile s-a situat pe primul loc. Preocupat de literatura, Remus dorea sa isi croiasca o cariera umanista, dar si-a schimbat idealul dupa ce l-a cunoscut pe celebrul matematician Traian Lalescu, pe atunci rector la Scoala Politehnica din Timisoara.
In toamna anului 1923 da examenul de admitere la Scoala Politehnica din Timisoara, pentru Facultatea de Electromecanica, pe care a absolvit-o in anul 1927, cu media generala 19,50, pe care nu a obtinut-o nici un absolvent pana atunci si nici dupa el. La majoritatea examenelor a obtinut calificativul 20.
In timpul in care urma studiile universitare a infiintat primul cerc stiintific studentesc, care avea ca obiectiv intelegerea unor probleme de fizica moderna si a unor conceptii noi privind stiintele tehnice. Remus Radulet a sustinut la acest cerc conferinte despre teoria relativitatii, urmate de discutii aprinse.
Si-a intocmit lucrarea de diploma sub conducerea profesorului Plautius Andronescu, obtinand calificativul "foarte bine cu distinctie". Dupa obtinerea diplomei de inginer electromecanic, a fost numit asistent la Catedra de electrotehnica, condusa de prof. Andronescu. Un an mai tarziu, in 1928, a obtinut o bursa cu care a plecat in Elvetia la {coala Politehnica Federala de la Zürich, renumita pe plan mondial, unde si-a pregatit teza de doctorat cu prof. Kuhlman. La Scoala Federala a avut ocazia sa asiste la conferinte sustinute de mari personalitati ale stiintei contemporane, ca Albert Einstein, Max Planck s.a., care au avut o influenta benefica asupra lui privind gandirea stiintifica si interpretarea filozofica a fenomenelor.
Dupa sustinerea tezei de doctorat, desi a fost invitat sa ramana in Elvetia, unde putea sa faca o stralucita cariera, s-a intors in tara pentru a contribui la dezvoltarea industriei romanesti.
In anul 1931 a fost numit subdirector al Scolii Politehnice din Timisoara, calitate in care a organizat caminul si cantina pentru studenti dupa modelul de la Zürich. |n acelasi timp a fost conferentiar suplinitor la Catedra centrale electrice si tehnica curentilor slabi, publicand cursuri de specialitate.
Avand o cultura enciclopedica, a predat si alte cursuri. Prin calitatile didactice a ramas in constiinta fostilor studenti care erau fascinati de prezenta lui la catedra.
Cariera universitara si-a desavarsit-o la Universitatea Bucuresti, unde intre anii 1948-1951 a predat teoria relativitatii restranse. |n 1951 a devenit sef de catedra la Institutul Politehnic Bucuresti, unde a predat bazele electrotehnicii.
Prin activitatea stiintifica originala s-a afirmat printre specialistii din tara si pe plan mondial. Opera stiintifica a lui Remus Radulet a fost publicata in 200 de articole, studii, comunicari de specialitate si 30 de manuale didactice. El a adus contributii la istoria si filozofia stiintei. Toate lucrarile sale sunt explicate matematic. Avea o deosebita pasiune pentru fizica, prin contributiile sale devenind o figura reprezentativa a fizicii mondiale. A pus bazele electrologiei tehnicii energiei bazata pe o sistematica fenomenologica a fizicii campului electromagnetic si a electrologiei informatiei bazata pe sistematica microfizica. |n domeniul calculului electrotehnic a predeterminat campuri electrice si magnetice pentru diferite corpuri, in tuburi electronice si instalatii tehnice. |n electrocaldura a elaborat prima teorie a comportarii cuptoarelor de inductie fara fier. |n tehnica sudurii electrice a elaborat prima expresie a puterii necesare pentru sudarea capetelor de bara, folosita si experimentata la proiectarea instalatiei TAURUS pentru sudarea sinelor de cale ferata si tramvai.
In tehnica aparatelor si masinilor electrice a elaborat teorii mai precise si mai generale decat cele cunoscute. |n domeniul energeticii a orientat, singur sau in colaborare, lucrari privind prognoza de energie primara si electrica, bazata pe resursele energetice ale tarii, contribuind la electrificarea tarii.
Din lucrarile publicate, citam cateva mai importante: Electricitatea si magnetismul (doua volume, 1950-1955); Bazele teoretice ale electrotehnicii (doua volume, 1953-1954); Metode de prognoza aplicate in energetica (1971) s.a.
A fost coordonatorul Lexiconului tehnic roman, aparut in sapte volume la prima editie si in nouasprezece la cea de a doua.
Pentru meritele sale stiintifice a fost ales membru corespondent al Academiei Romane (1955) si titular in 1963, a fost vicepresedinte al Academiei Romane (1974) si presedinte al Sectiei de {tiinte Tehnice (1963-1966).
Diferite societati stiintifice l-au ales ca membru, astfel: Academia Saxona de Stiinte din Leipzig (1966), Academia Americana pentru Progresul Stiintei (1966); Academia Limbii Latine din Paris (1971); Academia de Stiinte din New York (1979). A fost vicepresedinte al Comisiei Electrotehnice Internationale (1961-1964) si presedinte (1964-1967); presedinte al Comitetului de Studii al Comisiei Electrotehnice Internationale (1970-1981).
S-a stins din viata in urma unui infarct la 6 februarie 1984.