Evolutiile economico-sociale din 2005 - sub semnul deficitului de certitudini
Data: 16-28 februarie 2005
· E de preferat sa stii ca te asteapta ceva rau decat sa te iluzionezi ca va fi mai bine · Unde se adopta deciziile politice pentru Romania: la Bucuresti sau la Bruxelles si Washington? · E obligatoriu ca inainte de a se imbunatati, situatia sa se inrautateasca?
Pana la un punct, a fost si este firesc sa existe, la inceput de an, unele incertitudini in legatura cu evolutiile economico-sociale. Ne referim la necesitatea derularii unor analize privind rezultatele din perioada precedenta in vederea identificarii tendintelor si adoptarii masurilor adecvate. Or, aceste operatiuni cer un anumit timp. Lucrurile se complica atunci cand inceputul de an coincide cu o alternanta la putere, cu inevitabile schimbari nu numai de conceptie, ci si de demnitari cu drept de decizie. Avem nu numai un nou presedinte si un nou Parlament, ci si un nou Guvern si o noua administratie publica la cele mai diferite verigi administrativ-teritoriale. Nu discutam aici cat de justificate sunt unele schimbari care au rezultat nu din votul popular, ci exclusiv din vointa politica a noilor detinatori ai puterii. Deocamdata, le luam cu titlu de inventar. Adica, retinem ce s-a intamplat si se intampla pentru a incerca sa descifram directiile de miscare macar pentru anul in care am pasit. Din capul locului, se cuvine sa precizam ca nu dispunem, la ora actuala, de un set suficient de concludent de certitudini care sa permita conturarea unei prognoze cat mai apropiate de evolutiile posibile si probabile. Asa ca, ne vom multumi, deocamdata, doar cu ce avem.
Surprize, surprize
Pe buna dreptate, se spune ca “nu aduce anul ce aduce ceasul”. Pana sa ne dumirim ce se va intampla in urmatoarele luni din 2005, la mijlocul lui februarie am avut parte de evenimente care au atestat, din nou, cat de fragila este economia romaneasca si cat de multe depind de o simpla “intamplare”. Ne referim la efectele aproape imediate ale unor masuri asupra tranzactiilor bursiere. La numai 10 minute (retineti: 10 minute) dupa ce s-a anuntat oficial ca in urma negocierilor cu expertii FMI s-a luat decizia de a se mari considerabil impozitul pe tranzactiile cu actiuni, Bursa de Valori Bucuresti a reactionat astfel incat s-a inregistrat o cadere masiva, brusca a cotatiilor. A doua zi s-au intrerupt temporar operatiunile specifice deoarece se profila un veritabil crah bursier.
Se va spune ca interesul public fata de ceea ce se intampla la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) este relativ mic. Observatia nu poate fi combatuta intrucat “jucatorii” la BVB sunt putini, dar se cere remarcat ca reactia amintita arata cat de multe depind de factorii neprevazuti. Bunaoara, oficialitatile ne asigurasera ca introducerea cotei unice la impozitarea pe venituri si pe profit nu va determina o crestere semnificativa a altor categorii de “biruri”. |n momentul in care aceste asigurari s-au dovedit neintemeiate, BVB a inregistrat - asemenea unui seismograf - schimbarea si consecintele acesteia.
Am rememorat acest “eveniment” pentru ca el indica gradul redus de predictibilitate in conditiile in care se opereaza frecvent modificari in materie de politica economica si sociala. Astfel, aproape tot ceea ce se cunoaste in momentul de fata se afla sub semnul unor incertitudini care nu pot sa nu influenteze mediul de afaceri. Formularea unei asemenea rezerve reprezinta o obligatie metodologica elementara.
Pacaleli de
1 aprilie?
O sumedenie de masuri au ca termen de aplicare ziua de 1 aprilie 2005. Data fiind caracteristica esentiala a acestei zile in constiinta publica, multi concetateni glumesc spunand ca vom avea de-a face cu traditionalele pacaleli. Desigur, pacaleala presupune si folosirea elementului surpriza, or - in cazurile la care ne referim - exista suficiente motive care ne indreptatesc sa credem ca tot ceea ce s-a decis la negocierile cu FMI se va pune in aplicare. Nu va fi nici un fel de pacaleala. Neindeplinirea angajamentelor asumate de oficialitatile de la Bucuresti ar putea avea consecinte atat de grave, inclusiv in privinta aderarii la UE, incat sunt excluse din capul locului orice amanari, orice derogari de la programul convenit.
Astfel, se prevede ca incepand de la 1 aprilie a.c. se vor impozita cu 10 la suta castigurile rezultate din operatiunile bursiere si tot cu atat dobanzile bancare, se va majora cota de impozitare a tranzactiilor imobiliare cu zece procente, vor creste preturile la gazele naturale si la energia electrica. Mai ales scumpirile ce se vor inregistra la resursele energetice vor avea un efect propagat pe intreaga arie de activitati economice si vor influenta direct puterea de cumparare a populatiei, cu alte cuvinte nivelul de trai.
Deocamdata, nu se pot prevedea efectele concrete, mai ales cele cuantificabile. Aceasta nu inseamna ca nu exista posibilitatea de a anticipa consecintele multiple, de la cresterea costurilor tuturor activitatilor de productie si din sfera serviciilor, costuri suplimentare care n-au cum sa nu se reflecte in preturi si tarife.
Daca ne vom referi fie si numai la “tinta” de inflatie pe 2005, respectiv 7 la suta, si tot va deveni evident ca va fi extrem de dificil, in conditiile date, sa se atinga un asemenea obiectiv ambitios. Neindoios, presiunile inflationiste vor creste, iar restrictiile referitoare la majorarea salariilor vor determina o erodare notabila a nivelului de trai. De aici, alte consecinte, mai ales asupra dimensiunilor cererii solvabile. Sunt elemente de care nu putem sa nu tinem seama data fiind si angajarea inginerilor in cele mai diverse activitati economico-sociale.
Calcaiul lui Ahile: contul curent
Fireste, nici un coleg de breasla nu este obligat sa cunoasca, pana la detaliu, conexiunile macroeconomice. Cu toate acestea, viata ne pune tot mai des in situatia de a lua “contact” cu o serie de procese si fenomene care numai aparent nu merita interesul nostru, al fiecaruia. |ntre sintagmele cu o circulatie tot mai intensa se afla “deficitul de cont curent”.
Speram ca nu jignim pe nimeni daca reamintim ca notiunea de “cont curent” vizeaza intrarile si iesirile de bani ca efect al unui sir de operatiuni economico-financiare. Deschiderea spre exterior a Romaniei (chiar daca exista pareri contradictorii pe aceasta tema) este inevitabila in conditiile globalizarii, asa ca orice tendinta autarhica apare nu numai ca desueta, ci mai ales, contraproductiva.
Amintitele “intrari” si “iesiri” sunt inregistrate in “contul curent”. Acesta are patru capitole principale: 1. balanta comerciala, cu doua subcapitole, export si import de bunuri; 2. importul si exportul de servicii; 3. venituri; 4. transferuri curente.
Fiecare dintre noi stie prea bine ca, in momentul in care te intinzi mai mult decat iti este plapuma, trebuie sa iei masuri, fie sa revii la situatia anterioara, fie sa lungesti plapuma. |n termeni macroeconomici, aceasta inseamna fie sa reduci cheltuielile, fie sa majorezi veniturile, fie sa actionezi in ambele directii. |n cazul nostru, din pricina unui deficit comercial (raportul dintre exporturi si importuri) de peste 7,3 miliarde de euro in 2004, contul curent s-a dezechilibrat puternic. El a ajuns la un record nedorit, de aproape 8 la suta din produsul intern brut. Pentru comparatie, acest deficit a fost de 3,7 la suta din PIB in 2000.
Ce s-a intamplat? |n conditiile maririi cererii solvabile, populatia a facut apel, intr-o masura mai mare decat pana acum, la marfurile aduse din import. Productia autohtona n-a reusit sa acopere o parte mai mare de cerere din pricina deficitului de competitivitate. Acesta este un adevar care se cere asumat cu toata raspunderea. Raportul calitate/pret in cazul marfurilor autohtone este mult mai nefavorabil decat cel al produselor aduse din import.
Aceeasi remarca este valabila si in privinta optiunilor multor intreprinzatori. Lor le este incomparabil mai convenabil sa aduca din strainatate atat resurse materiale, cat si bunuri de capital (pentru investitii). Ritmul de crestere a importului l-a devansat astfel, considerabil, pe cel al majorarii exporturilor. Nu este locul aici pentru o analiza ampla a situatiei din comertul exterior al tarii, dar faptele sunt fapte si se cer retinute (cel putin) ca atare.
Deficitul comercial a grevat intr-o asemenea masura contul curent incat la negocierile cu FMI “s-a pus piciorul in prag”. Aici nu este vorba despre “amestec in treburile interne”, ci despre interesul nostru national. Cota la care a ajuns deficitul de cont curent ne apropie de un adevarat colaps economic. Dorim asa ceva? |n consecinta, s-au convenit masuri care sa determine micsorarea cu cel putin un punct procentual a deficitului de cont curent din PIB. La prima vedere, nu este mare lucru, dar la mijloc sunt sute de milioane de euro care reprezinta un minus serios de importuri in anul in curs.
Deficitul ar fi fost mult mai mare daca n-ar fi venit de la concetatenii nostri care lucreaza in strainatate cca 3 miliarde de euro. Ne referim doar la rubrica transferuri din contul curent.
De asemenea, situatia s-a mai ameliorat ca efect al cresterii investitiilor straine in Romania, nivelul acestora depasind, in 2004, suma de 3 miliarde de euro.
Sa retinem, deci, vulnerabilitatea reprezentata de deficitul considerabil de cont curent deoarece numai astfel va fi inteleasa ratiunea unor masuri restrictive adoptate pentru acest an. Ca si in alte domenii, este dificil de prevazut, in amanunt, cum vor evolua lucrurile, dar a sta cu bratele incrucisate nu este, desigur, o solutie dezirabila.
Patru “stalpi de rezistenta”
Nu mai trebuie demonstrata dependenta, in dublu sens, a activitatilor economice micro de cele la nivel macro. |n consecinta, prezinta interes pentru conceperea si derularea propriilor afaceri (in care sunt angajati foarte multi ingineri) cunoasterea indicatorilor macroeconomici de baza, asa cum s-au conturat ei in urma negocierilor cu misiunea FMI.
|n primul rand, se cere mentionat ritmul cresterii economice (respectiv a produsului intern brut - PIB) cu 5,5 la suta. Sigur, este o descrestere fata de 2004, cand (potrivit datelor provizorii) a depasit 7 la suta, cel mai inalt ritm din perioada postdecembrista, insa fenomenele de “supraincalzire” a economiei (inclusiv prin cresterea deosebit de puternica a consumului intern si, drept efect, a importurilor) indreptatesc o anumita temperare a “elanurilor” de crestere.
Urmeaza rata inflatiei de 7 la suta (despre care am mai vorbit) si deficitul de cont curent de 6,9 la suta (despre care, de asemenea, am mai vorbit). Prin aceste niveluri se urmareste asigurarea unui grad mai mare de echilibru macroeconomic, astfel incat cresterea sa fie realizata pe o baza sanatoasa, sa nu creeze premise pentru marirea tensiunilor, inclusiv de ordin social.
|n sfarsit, se preconizeaza ca deficitul bugetar sa fie redus la 0,4-0,5 la suta din PIB. Asupra acestui element se cuvine sa ne oprim ceva mai mult din motivele care - speram - vor rezulta din cele ce urmeaza.
Am vazut ce s-a intamplat cu cota unica pentru impozitul pe venit si pentru impozitul pe profit. Aplicarea acestei masuri, la prima vedere benefica, a lasat un “gol” de cca 40.000 de miliarde de lei in bugetul statului (includem aici toate categoriile de bugete). Pentru acoperirea cheltuielilor bugetare a fost nevoie sa se gaseasca alte surse de venituri. Asa ca, s-a purces la marirea accizelor, la majorarea impozitelor pe dobanzi, pe dividende, pe castigurile bursiere, la cresterea impozitului pe microintreprinderi etc. Acum, este foarte greu de calculat daca, pe ansamblu, va fi nevoie sa platim mai mult pentru achitarea obligatiilor fata de stat sau vom beneficia de o situatie mai buna fata de 2004. |n orice caz, nu poate sa fie vorba despre o diminuare notabila a poverii fiscale. |n situatia cea mai buna vom avea parte de acelasi “tratament” ca in anul precedent.
Daca judecam lucrurile cu un minimum de obiectivitate, se cuvine sa remarcam ca in 2004 s-au inregistrat rezultate deosebite in procesul de diminuare a deficitului bugetar. Dupa toate probabilitatile se va situa sub 1 la suta din PIB. Au fost cateva luni din anul precedent cand - culmea! - am avut un usor excedent la visteria statului. Acest rezultat a permis ca datoria externa sa nu creasca prea mult, astfel incat, la acest capitol, agentiile internationale de rating au acordat note mai consistente tarii noastre.
Pericolul cel mai ingrijorator pe care il prezinta un deficit bugetar mai mare este cel inflationist, accentuat si de cresterea deficitului de cont curent. Tocmai de aceea, negocierile cu FMI s-au concentrat pe directiile de actiune pentru aducerea deficitului bugetar in limitele mentionate. Va fi nevoie nu numai de marirea veniturilor (atat prin majorarile amintite, cat si prin combaterea evaziunii fiscale), dar si de reducere a unor cheltuieli. Rectificarea bugetara reflecta toate aceste cerinte.
{i ar mai fi un aspect de semnalat: din tot ce s-a aratat rezulta ca economia are nevoie de toti cei patru “stalpi de rezistenta” pentru ca, in caz contrar, risca sa se prabuseasca. Au mai fost situatii de acest gen, in special in 1999 (cand s-a profilat pericolul iminent al unui colaps economic), asa ca lucrurile se cer luate in considerare cu toata seriozitatea pentru a se evita derapajele care ne pot provoca mari si dureroase necazuri.
Restructurarea
Pentru 2005 sunt prevazute disponibilizari de personal in jur de 10.000 de angajati. |n acest mod se urmareste restrangerea unor activitati generatoare de pierderi si de arierate. E drept, rezultatete economico-financiare negative se inregistreaza nu numai in sectorul de stat, dar numai acestea din urma greveaza direct bugetul public si maresc costurile care sunt, apoi, suportate de mai toata populatia tarii.
Din pacate, principala “metoda” de restructurare economica, adica de aducere a majoritatii entitatilor (pentru ca nu poate fi vorba nici in cele mai favorabile imprejurari, despre toate entitatile respective) la un nivel rezonabil de eficienta, consta in disponibilizarile de personal. Or, in aceasta privinta s-a ajuns intr-un stadiu in care se poate considera ca s-a realizat, pe ansamblu, un echilibru dezirabil. A venit timpul sa se mute centrul de greutate al restructurarii de la disponibilizari de personal la modificarile de ordin calitativ bazate pe modernizare, pe retehnologizare. Elementul esential al restructurarii tinde sa fie politica de investitii, de la nivelul firmelor pana la cel national.
Tendintele pozitive din 2004 in aceasta sfera par a fi franate nu numai de politicile fiscale, de poverile birocratice, de insuficienta stabilitate legislativa, ci si de incertitudinile provocate de anunturile referitoare la reevaluarea unor contracte impresionante pentru lucrarile de infrastructura. Sigur, daca s-au comis ilegalitati, se impune a se actiona in consecinta. Problema de fond este, insa, alta: renuntarea sau diminuarea ca amploare a lucrarilor de infrastructura prevazute pe acest an risca sa aduca prejudicii majore pe toate planurile. |ncepand cu locurile de munca si terminand cu gradul de atractivitate pe care il prezinta o infrastructura moderna pentru investitorii straini, pentru extinderea unor activitati rentabile precum turismul, totul pledeaza pentru ducerea acestor proiecte pana la capat. Justitia, desigur, trebuie sa-si faca datoria fara rezerve, insa sub aspect economic, astfel de investitii trebuie sa continue pentru ca de ele avem nevoie, cum se spune, ca de apa, ca de aer.
Privatizarea
Este frapant numarul mare de transferuri de proprietate din sectorul de stat in cel privat prevazut expres in recentele intelegeri cu FMI. Nu vrem sa ne lansam in speculatii, dar faptul ca FMI conditioneaza acordul dorit de Romania de efectuarea unor mari si foarte dificile privatizari este de natura a ne pune pe ganduri. Pana acum, de acest domeniu se ocupa predilect Banca Mondiala. Sa ne amintim de PSAL I si PSAL II. Implicarea FMI la acest capitol “sugereaza” ca ritmul si amploarea privatizarilor, de fapt, intarzierea onorarii unor obligatii asumate de mai mult timp, pune la indoiala capacitatea autoritatilor de la Bucuresti de a accelera reforma, in realitate de a o finaliza in cea mai scurta perioada posibila. Nu intamplator, ministrul de stat care a coordonat negocierile a vorbit despre un deficit de incredere in autoritatile de la Bucuresti.
Pentru a nu se mai lasa loc de interpretari diferite si contradictorii, s-au convenit urmatoarele: finalizarea procesului de privatizare a companiilor de distributie a energiei electrice Electrica Banat, Dobrogea, Moldova si Oltenia; finalizarea strategiilor de privatizare a companiei Electrica Muntenia Sud si a celor trei complexe energetice Turceni, Rovinari si Craiova; privatizarea CEC si BCR; privatizarea sau inchirierea celor trei mari companii ramase in portofoliul AVAS, Electroputere, Tractorul si Rulmentul - Brasov; vanzarea trimestriala a 20 de companii mai mici din portofoliul AVAS; concesionarea a 3.000 de kilometri de cale ferata.
Daca aceste obiective vor fi indeplinite (ceea ce, repetam, va fi extrem de dificil), se poate considera ca procesul de privatizare a fost incheiat, in linii generale, in Romania. Ne referim, fireste, doar la transferul de proprietate din sfera economica si nu la retrocedari sau la alte masuri care nu vizeaza acordurile cu organizatiile financiare internationale. Ceea ce va mai fi de rezolvat priveste aspectele reziduale ale privatizarii, in special situatiile in care statul mai detine un pachet minoritar de actiuni. Folosirea mijloacelor bursiere pentru vanzarea respectivelor actiuni este conditionata si de imbunatatirea reglementarilor in domeniu.
Mai sunt de luat in considerare o sumedenie de alte aspecte, unele nu mai putin importante decat cele evocate pana acum. Bunaoara, nu se poate determina cu o aproximatie acceptabila efectul procesului de denominare a monedei nationale (introducerea “leului-greu”) si nu exista suficiente studii de prognoza referitoare la conjunctura economica internationala, a carei evolutie poate influenta puternic comertul exterior al Romaniei (si nu numai acest domeniu). Dupa cum s-a putut observa, nu am luat “in calcul”, in nici un mod, posibilele dezvoltari in plan politic. Am procedat astfel potrivit considerentelor de principiu care caracterizeaza “Universul ingineresc”, respectiv echidistanta fata de formatiunile politice. Dar, cel putin la modul enuntiativ, se cere mentionat ca insuficienta stabilitate politica rezultata din alegerile de la finalul anului trecut ne poate rezerva surprize. Retinem si necunoscutele din aceasta sfera. Sa speram ca lucrurile vor evolua in directia cea buna si ca premisele favorabile pentru un progres economico-social echilibrat vor fi folosite asa cum se cuvine. Omul cat traieste, spera.