N. Georgescu

Stimati colegi,
Doamnelor si Domnilor,

Ma simt deosebit de onorat de a fi fost invitat la aceasta manifestare a Sectiei de Stiinte Economice a Academiei Romane in care se comemoreaza unul dintre marii economisti romani, Nicholas Georgescu-Roegen, cu prilejul implinirii a 100 de ani de la nastere, si de a mi se fi facut favoarea sa rostesc cateva cuvinte cu acest prilej.
Nu sunt specialist in stiinte economice, asa incat nu ma voi referi la activitatea sa profesionala si stiintifica. Au facut-o altii si o vor face altii in continuare cu mai multa competenta. Ma voi referi la imprejurarile in care l-am cunoscut eu.
In anii 1969-1972, Academia Romana a invitat in tara pe o parte din marile personalitati romane stabilite definitiv in strainatate, care prin activitatea lor se bucurau de un bine meritat prestigiu in comunitatea stiintifica internationala. Ne reamintim de George Emil Palade (care nu primise inca Premiul Nobel), de Henri Coanda, de Anghel Rugina, printre acestia fiind si Nicholas Georgescu-Roegen.
In acea perioada eram secretarul general al Academiei Romane si, in aceasta calitate, ma ocupam cu organizarea sejurului acestor personalitati, inlesnindu-le vizitarea locurilor natale, a altor regiuni sau a unor obiective turistice importante, cum ar fi manastirile din Nordul Moldovei, precum si cu organizarea unor conferinte de specialitate.
Probabil, ca rezultat al propagandei ostile care se facea tarii noastre in acea perioada, sotii Georgescu-Roegen au venit cu un sentiment de teama. Isi puneau intrebarea: „Cum vom fi primiti?“ Cand s-au intalnit insa cu fostii colegi, au constatat ca sentimentele acestora de dragoste ramasesera neschimbate.
Imi amintesc, cand s-au intors de la Constanta, orasul natal al savantului, cum imi povesteau transpusi de fericire despre fiecare colt al orasului, despre plajele de pe litoral, despre tot ce le aducea aminte de copilarie si de adolescenta. Atunci am avut in fata pentru cateva momente scena din mitologia greaca in care Anteu primea puteri ori de cate ori atingea Pamantul, de la mama lui, Gea, zeita Pamantului, si ma gandeam la compatriotii nostri stabiliti definitiv in strainatate care, daca nu vor mai veni, cel putin din cand in cand in tara, risca sa fie sugrumati de Heracles.
Permiteti-mi sa fac o mica paranteza amuzanta. Un fizician, ai carui bunici se stabilisera in SUA, voia sa vada locul natal al bunicilor, situat undeva in judetul Suceava, si i-a cerut academicianului Serban Titeica ocara. De fapt, el dorea un automobil, dar credea ca noi am luat neologismul din limba engleza si l-am introdus, zic eu, corect in limba romana: o cara.
Revenind la Georgescu-Roegen, mentionez faptul ca a tinut o interesanta conferinta in localul, pe atunci in intregime al Institutului de Matematica si Centrului de Statistica Matematica ale Academiei Romane.
In aceasta conferinta dansul a impartit bunurile materiale pe care le folosim in doua mari clase: fond si flux. Bunurile din prima clasa sunt cele care se pot consuma deodata sau intr-un foarte scurt timp. A dat ca exemplu de fond o cutie cu 20 de bomboane de ciocolata cu care pot fi facuti fericiti deodata 20 de copii. Se deschide cutia, sunt invitati copiii care, practic in cateva minute si-au ales cate o bomboana. Ca exemplu de flux a dat o camera de hotel cu care pot fi facuti fericiti 365 de turisti intr-un an, dar nu toti deodata, ci pe rand, in fiecare zi cate unul.
Trecand de la acest caz simplu si usor de inteles la nivel macro, Georgescu-Roegen a considerat ca exemplu de fond, bogatiile subterane ale unei tari, care, in functie de dotarea tehnica, pot fi epuizate intr-un timp relativ scurt. Se vorbeste, de exemplu, despre carbune, titei, gaze naturale, minereuri etc.
Aici permiteti-mi sa fac o precizare: un zacamant de titei, de exemplu, nu se epuizeaza in momentul in care nu mai contine nicio picatura de titei, ci mult mai devreme, si anume, atunci cand cheltuielile de extractie egaleaza sau depasesc valoarea titeiului extras. Ma gandesc la titeiul aflat la foarte mare adancime. Am tinut sa fac aceasta precizare pentru a evidentia inca o data, daca mai era nevoie, legatura stransa dintre economie si tehnica, legatura pe care am exprimat-o si alta data, spunand ca economia si tehnica sunt doua fete ale aceleiasi medalii.
La acelasi nivel macro, Georgescu-Roegen a dat ca exemplu de flux, energia solara, practic infinita, dar care nu ne este accesibila decat in cantitati zilnice. El face insa o observatie importanta, si anume ca, in captarea acestei energii este necesar sa avem instalatii adecvate, care consuma, fireste, in cantitati mult mai mici, dar absolut necesare, bogatii subterane (titei, de exemplu).
In ultima parte a conferintei, Georgescu-Roegen mai da un exemplu de fond si flux, de data aceasta din domeniul strict economic. El presupune ca se pot obtine bani (care au aici sensul de flux, numarul lor fiind nelimitat) pe baza de cecuri (de asemenea in numar nelimitat), pe fiecare cec putandu-se scrie zilnic o suma de bani care insa nu trebuie sa depaseasca o valoare maxima. O conditie este insa ca aceste cecuri sa fie scrise numai cu o cerneala speciala care se afla insa in cantitati limitate, avand in aceasta analogie sensul de fond.
Consecvent cu aceste date, rezulta ca, in momentul in care s-a terminat cerneala speciala nu se mai pot scrie cecuri, deci nu se mai pot obtine bani, desi numarul banilor este, practic vorbind, infinit.
Georgescu-Roegen si-a incheiat conferinta cu urmatoarea intrebare: „Cunoscand aceasta consecinta sumbra, este cazul sa folosim aceasta cerneala speciala pentru a scrie scrisori de dragoste? Este ceea ce facem noi astazi.“
Voi incheia si eu scurtul meu cuvant felicitand din inima pe organizatorii acestei manifestari stiintifice. Timpul, aceasta masura a destramarii noastre, cum il numea Lucian Blaga, asterne peste memoria marilor noastre personalitati praful uitarii. Stergand acest praf de pe memoria lui Nicholas Georgescu-Roegen, personalitatea sa recapata stralucirea de odinioara. Si daca este adevarat ca sufletul este nemuritor, atunci, poate, sufletul sau este si el in aceasta sala, pe undeva si se bucura ca nu l-am uitat.
Bucuresti, 7 februarie 2006