EDUCATIA SI REDESCOPERIREA CONSENSULUI
Data: 16-29 februarie 2008
Ideea incheierii unui Pact National al Educatiei, idee a carei paternitate este obiect de disputa, a readus in spatiul public un concept mult hulit in perioada postdecembrista, CONSENSUL. Chiar daca asupra unor detalii si principii nu exista unitate de vederi, faptul ca partidele parlamentare actuale au ajuns la concluzia ca este necesar un astfel de Pact reprezinta, incontestabil, un moment important care se cere evaluat ca atare.
Momentul ne prilejuieste si repunerea in matca adevarului a unui fapt esential. In ultimii 18 ani au fost momente cand doar spiritul consensual a permis depasirea unor crize si a altor situatii extrem de dificile. Nu este vorba numai despre actul intemeietor reprezentat de Revolutia romana din decembrie 1989 (indiferent cum este numit acest act, toata lumea se raporteaza la el), ci si despre asemenea procese esentiale pentru destinul national cum sunt cele ale integrarii europene si euro-atlantice. Chiar si pozitia fata de declaratia unilaterala a independentei provinciei Kosovo a reprezentat o expresie a spiritului consensual, in pofida „opiniei separate“ a unei formatiuni politice. Pentru ca, pe fond, consensul nu inseamna neaparat unanimitate, ci o orientare dominanta, definitorie pentru un act decizional sau altul.
Revenind la educatie, se cere subliniat ca Pactul intre formatiuni politice – de fapt, intre componentele principale ale societatii – reprezinta expresia constientizarii unei prioritati nationale, in context european si mondial. Capitalul uman s-a dovedit si se va dovedi si mai puternic in viitor drept factorul decisiv al progresului, iar investitia in acest capital, cea mai profitabila dintre toate investitiile. Nu subapreciem dificultatile legate de pasii urmatori (elaborarea unei strategii, apoi adoptarea legilor aferente; iata, la proiectele puse in discutie s-au adus nu mai putin de 2.000 de amendamente), dar acceptarea Pactului indica o stare de fapt si de spirit extrem de favorabila pentru promovarea in continuare a consensului. In atmosfera tensionata determinata de caracteristicile unui an electoral, de determinarea unor indicatori macroeconomici, in special cei privind rata inflatiei si deficitul extern, un Pact al educatiei atesta, indiscutabil, posibilitatea practica de intelegere a imperativelor de ordin national. Este un semn incurajator care nu poate fi subapreciat decat cu marele risc al dezechilibrarii intregii noastre vieti publice. Cum s-ar spune, „sa fie intr-un ceas bun!“
Alte articole

