Dare de seama a Consiliului Director al AGIR pe anul 2010
Data: 16-28 februarie 2011
Dupa cum am mai informat, la 28 ianuarie a.c., a avut loc Adunarea Generala a Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania. Cu acest prilej, in numele Consiliului Director al AGIR, dr. ing. EurIng Mihai Mihaita, presedintele asociatiei, a prezentat Darea de seama privind activitatea desfasurata in anul 2010. Dat fiind interesul pe care, cu siguranta, fiecare membru al AGIR il manifesta fata de activitatea asociatiei sale profesionale, consideram util sa consacram un spatiu amplu acestui document care a continut, deopotriva, un bilant si o proiectie privind activitatea din anul 2011.
Mobilizare pentru depasirea dificultatilor
Astfel, dupa o concisa caracterizare a conditiilor din anul precedent, in special in sfera economico-sociala in care inginerii isi desfasoara activitatea, Darea de seama a subliniat spiritul in care s-a actionat si anume acela de mobilizare a conducerii AGIR, a membrilor asociatiei in vederea depasirii dificultatilor si asigurarii premiselor pentru obtinerea unor rezultate mai bune in perioada urmatoare. Din aceasta perspectiva, redam din Darea de seama:
La nivel central si in organizatiile din AGIR am pus in discutie probleme actuale ale societatii in care traim prin organizarea unor evenimente la care au participat membrii asociatiei, personalitati de marca din domeniul caruia apartinea subiectul si reprezentanti ai autoritatilor.
Astfel, in luna mai a avut loc la sediul AGIR o dezbatere cu tema Stadiul actual al valorificarii resurselor minerale nemetalifere in Romania. Cu aceasta ocazie, s-au facut auzite opiniile unor reputati specialisti, reprezentanti din mediul academic, din cel industrial, ai mediului de afaceri, precum si din cel al autoritatilor competente: Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Agentia Nationala pentru Resurse Minerale etc. Dezbaterea a scos in evidenta idei si propuneri menite sa relanseze interesul general fata de resursele minerale. In final, AGIR intentioneaza sa adune ideile si propunerile si sa elaboreze un document cu care spera sa sensibilizeze factorii de decizie pentru stimularea interesului asupra acestui domeniu.
In cadrul simpozionului Progresul tehnologic – rezultat al cercetarii, editia a V-a, a avut loc masa rotunda cu tema Situatia cailor ferate romane in dezbaterea asociatiilor profesionale ingineresti. Ingrijorati de situatia dramatica in care a ajuns Calea Ferata din tara noastra, AGIR, in colaborare cu Academia de Stiinte Tehnice din Romania – ASTR, Asociatia Inginerilor Feroviari din Romania – AIFR si Club Feroviar, asociatii profesionale neinregimentate politic, a hotarat coordonarea actiunilor in cadrul unei Platforme pro Calea Ferata, care sa faca public un memoriu referitor la realitatea sumbra din acest sector vital al economiei nationale, in speranta ca factorii de decizie vor reactiona pe masura gravitatii situatiei.
La randul ei, lansarea cartii Ingineria secolului XXI, tradusa in limba romana, a constituit si un prilej de a organiza o masa rotunda la care au participat personalitati marcante din domeniul ingineriei, din partea beneficiarilor „produselor“ educatiei, mari societati industriale, institute de cercetare, cadre universitare si academice, parlamentari. S-au scos la iveala numeroasele probleme care privesc pe inginerii romani, profesia de inginer si formarea inginerilor. S-a evidentiat faptul ca organizatiile profesionale trebuie sa-si ia in serios menirea si sa se implice in rezolvarea problemelor cu care se confrunta profesia de inginer in etapa actuala.
In stransa legatura cu aceasta tema s-a situat cea de-a IV-a editie a simpozionului Educatia – componenta esentiala a politicii de mediu, care a constituit o noua dovada a implicarii asociatiei noastre in problemele actuale ale societatii romanesti. S-au abordat atat teme referitoare la noi realizari in domeniul protectiei mediului, cat si la educatia specifica.
Tot in anul precedent, Ziua Inginerului Roman a fost prefatata de un eveniment traditional – Simpozionul stiintific al inginerilor romani de pretutindeni – SINGRO 2010 – editia a IX-a, care a capatat, in 2010, valente deosebite, determinate indeosebi de tematica reuniunii, Tehnologii avansate si materiale noi, tematica de cel mai larg interes teoretic si practic pentru intreaga noastra comunitate profesionala.
In acelasi timp, SINGRO 2010 a reprezentat un eveniment stiintific remarcabil, care a oferit premise pentru o mobilizare mult mai larga si responsabila, pentru o diseminare mai ampla a rezultatelor creatiei tehnico-stiintifice din tara si de peste hotare. Astfel, se vor crea conditii pentru constituirea unui adevarat forum stiintific al inginerilor romani de pretutindeni – ca suport al sustinerii dezvoltarii durabile a tarii noastre si al intensificarii colaborarii internationale in domenii strans legate de ceea ce numim economia globala.
Aprecierea rezultatelor deosebite
O mentiune speciala se cuvine a fi facuta in legatura cu Premiile AGIR pentru anul 2009, acordate unui numar de 7 lucrari dupa cum urmeaza: cate doua pentru sectiunile Inginerie electrica, Inginerie chimica, Ingineria constructiilor de masini, si una pentru Ingineria constructiilor civile si industriale. De asemenea, s-au acordat 3 diplome pentru sectiunile Inginerie chimica, Ingineria resurselor naturale si energiei, Ingineria constructiilor de masini. Nu s-au acordat premii pentru sectiunile Transporturi, Textile, Mediu. Totusi, numarul celor premiati a fost superior anului precedent.
Mergand pe linia promovarii si aprecierii realizarilor deosebite, asociatia a acordat diplome si medalii unor personalitati ingineresti, institutii de cercetare si studenti cu ocazia unor manifestari tehnico-stiintifice sau concursuri.
Un alt demers al asociatiei, primit cu interes si sustinut de personalitati din mediul academic, universitar, politic si, mai ales, de ingineri, este propunerea de realizare a Parcului National al Stiintei si Tehnicii, in una dintre cele mai frumoase zone istorice ale Capitalei, avand in centru Parcul Carol. Adevarata valoare a acestui proiect consta in castigul generatiei actuale si al celor viitoare prin materializarea unei idei ce pune in valoare realizarile tehnice de valoare, nationale si universale cu mare importanta educativa.
In mod deosebit consemnam ca asociatia a avut numeroase initiative si actiuni la scara nationala pentru pretuirea inaintasilor. Astfel, au fost tiparite calendare personalizate, prin care s-au comemorat personalitati marcante sau au fost marcate evenimente de seama din istoria asociatiei. S-a propus edililor ca unele strazi sa poarte numele unor personalitati de marca ale ingineriei romanesti. Un exemplu este acordarea numelui inginerului Caracioni unei strazi din orasul Slanic.
Rezultate superioare in activitatea organizatorica
In intervalul care face obiectul acestui Raport, activitatea organizatorica a inregistrat rezultate superioare celor din perioada precedenta.
Din AGIR fac parte membri individuali, organizati in 27 de filiale, 24 de societati de specialitate si 12 cercuri; 15 membri colectivi (asociatii profesionale ingineresti) si 16 membri sustinatori (institutii si mari intreprinderi industriale), care, la randul lor, cuprind mii de ingineri. La sfarsitul anului 2010 erau 5063 membri individuali, dintre care 595 membri noi, inscrisi in timpul anului. In 2009, erau 4468 de membri individuali.
Putem spune clar ca, la nivel national, numarul membrilor a crescut, iar inginerii sunt mai bine reprezentati din toate punctele de vedere. Acest fapt a rezultat dintr-o analiza a membrilor individuali dupa criteriul varstei, specialitatii si sex.
Numarul inginerilor romani care poarta titlul de EurIng a ajuns la 161, dintre care 18 in ultimul an; mai sunt in curs de definitivare inca 11 dosare.
Cotizatia individuala in aceasta perioada a fost achitata in proportie de 65 % la nivelul asociatiei, fata de 55% in perioada precedenta, ca urmare a masurilor intreprinse in acest sens.
Ca recunoastere a activitatii depuse in Cercul de Ingineri Agronomi si a numarului mare de membri, acesta s-a transformat in Societatea de Ingineri Agronomi Timis. De asemenea, s-a constituit Cercul AGIR al Tinerilor Ingineri Mecanici cu sediul la Timisoara, in cadrul Facultatii de Mecanica.
Sunt in curs de infiintare sucursale in judetele Giurgiu si Dambovita.
Baza de date cu membrii AGIR este in reproiectare si accesul noilor inscrisi se va putea face mult mai usor si chiar online.
S-a constituit o baza de date cu evaluatori si consultanti pentru programe de CDI, pe specialitati, si care, in prezent, se inscriu in Portalul expertilor din cercetare-dezvoltare-inovare din Romania.
In prezent se lucreaza la doua proiecte:
– unul grant: Axa prioritara 5, Domeniul de interventie 5.2 Promovarea sustenabilitatii pe termen lung a zonelor rurale in ceea ce priveste dezvoltarea resurselor umane si ocuparea fortei de munca; acesta este finalizat si se asteapta deschiderea liniei de finantare.
– unul strategic: Axa prioritara 2, Domeniul de interventie 2.3. Acces si participare la formare profesionala continua; acesta este in pregatire.
Legaturile pe care le-am stabilit cu organizatiile profesionale din alte tari ne-au ajutat sa obtinem un proiect in parteneriat cu Irlanda, Portugalia, Slovenia si Slovacia. Proiectul este intitulat Dezvoltare Profesionala Continua – cele mai bune practici-cadru pentru angajatorii din UE de ingineri si tehnicieni. Timpul de derulare este de doi ani.
Fondul de carte al Bibliotecii AGIR s-a imbogatit prin donatii atat din partea Editurii AGIR, cat si a unor autori care au considerat utila oferirea spre studiu a propriilor lucrari.
Prezenta activa in spatiul publicistic
Desi contextul socio-profesional si conditiile materiale pentru publicarea lucrarilor destinate activitatilor ingineresti nu au fost bune, Editura AGIR a reusit ca in anul 2010 sa publice 59 titluri de carte, insumand 14 500 de exemplare si 12 numere de reviste de specialitate in 5000 de exemplare. Lucrarile aparute au abordat tematici de actualitate din 13 domenii mari de specialitate care, dupa aprecierile membrilor colegiului stiintific editorial, vor fi apreciate de cititori.
S-au publicat si 15 lucrari elaborate de membri ai ASTR, confirmandu-se, astfel, prestigiul de care se bucura Editura asociatiei noastre.
Dintre publicatiile periodice ce apar sub ingrijirea editoriala a AGIR sunt patru reviste recunoscute de CNCSIS, dintre care trei incadrate la categoria B+ (Buletinul AGIR, Revista CONSTRUCTII si Revista Termotehnica).
In anul 2010, au aparut patru numere ale Buletinului AGIR, grupate in trei volume, dupa cum urmeaza:
nr. 1 – Creativitate, inventica, robotica (96 pag.)
nr. 2-3 – Calitate si securitate ambientala (206 pag.)
nr. 4 – Tehnologii avansate si materiale noi (36 pag. + CD, cu continutul in extenso al articolelor).
Avem solicitari din Germania pentru a le vinde 20 de titluri de carti, in principal dictionare tehnico-explicative.
Incepand cu nr. 4, Buletinul AGIR apare sub forma unui produs editorial hibrid (pe hartie si pe CD), incercandu-se astfel o modernizare a formei de prezentare a revistei si o reducere a costurilor. De altfel, s-a creat cate un site special pentru fiecare revista publicata de Editura AGIR, pentru Buletinul AGIR continutul numerelor aparute putand fi consultat online accesand: www.buletinulagir.agir.ro.
O realizare deosebita o constituie si informatizarea evidentei activitatilor de editare a lucrarilor publicate de Editura AGIR si a evidentei gestiunii difuzarii prin Libraria AGIR. Implementarea programului complex ce sta la baza acestei informatizari – care se va termina la inceputul lunii martie a.c. – va permite, pe langa avantajele inerente aduse activitatii editurii, o urmarire – in timp real – atat a procesului redactional, tehnoredactional si tipografic, cat si a dinamicii difuzarii stocului de carte realizat.
Astfel, dupa 12 ani de cand a fost reluata activitatea Editurii AGIR, putem aprecia ca aceasta a devenit principala casa editoriala a inginerilor din Romania si ca, in continuare, trebuie sa depunem eforturi impreuna – toti membrii AGIR, sucursalele si societatile, membrii colectivi si sustinatori – ca ea sa-si pastreze si sa-si consolideze statutul de editura nationala a inginerilor.
In ceea ce priveste publicatia bilunara Univers ingineresc, principalele eforturi au fost indreptate spre imbinarea organica a caracterului informativ cu cel formativ. Ancorarea mai puternica in actualitate, semnalarea mai operativa a noutatilor remarcabile in stiinta si tehnica nationala si internationala, consemnarea sistematica a activitatii AGIR la nivel central, in sucursale si societati au ocupat ponderea corespunzatoare, in formule publicistice atractive, intr-un stil alert si modern. Aceste aspecte au fost integrate in orientarea generala de stimulare a creativitatii inginerilor, inclusiv prin cultivarea celor mai valoroase traditii, prin evocarea de modele pentru toate generatiile din comunitatea noastra profesionala.
Pot fi citate numeroase articole care au sintetizat rezultate remarcabile in activitatea practica inginereasca, la saloanele de inventii si, indeosebi, la Expozitia universala de la Shanghai, precum si manifestarile organizate la Bucuresti si in alte localitati ale tarii. In acelasi timp, s-au evocat mari personalitati ale ingineriei romanesti, precum Ionel I. C. Bratianu, Mihail Manoilescu, Remus Radulet, Vintila Bratianu, Anghel Saligny s.a., ca si momente aniversare, intre care cele ale Universitatii Politehnica din Timisoara, Facultatii de Inginerie Electrica, Energetica si Informatica Aplicata din Iasi.
O imbunatatire substantiala au cunoscut calitatea redactarii, ca si forma grafica a publicatiei.
Aceasta experienta se cere dezvoltata si aprofundata prin punerea in valoare a rezultatelor pozitive, in primul rand prin interviuri cu personalitati de marca ale stiintei si tehnicii romanesti. Un accent deosebit se va pune pe declansarea unei veritabile campanii de presa consacrata reformarii sistemului educational, indeosebi in domeniul ingineriei. Se va actiona pentru stimularea implicarii mai active a inginerilor la rezolvarea marilor probleme economico-sociale ale tarii, prin prezentarea de modele care sa insufle in special tinerei generatii de ingineri respectul fata de valori si dorinta de a le promova.
Dupa toate acestea putem spune ca un loc important in activitatea Consiliului Director l-a ocupat preocuparea pentru imbunatatirea activitatii editoriale, ca interfata a asociatiei, ca vector esential in promovarea intregului nostru program aprobat de Congres.
O revendicare pe deplin intemeiata
Referitor la relatia cu Justitia privind Statutul, activitatea economica si patrimoniul va informam ca Judecatoria Sectorului 1, Bucuresti, a aprobat noul Statut al AGIR si a inregistrat modificarile in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor.
Dupa 10 ani, in procesul cu SC TEHNOINVEST SRL, cauza a fost solutionata de Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Comerciala, la data de 9 noiembrie 2010, urmand ca AGIR sa recupereze suma de 126 622 lei si 4284,64 lei cheltuieli de judecata.
Pentru terenul din Popa Tatu nr. 32, sector 1, Bucuresti, se afla inca pe rol doua procese. Primul dosar priveste evacuarea silita a unor persoane ce locuiesc ilegal pe acest teren, cu termen de judecata la 25 februarie 2011. Al doilea dosar, cu termen la 22 februarie 2011, are ca obiect stabilirea liniei de hotar dintre proprietatea AGIR din str. Popa Tatu nr. 32, sector 1, si proprietatea vecina din str. Temisana nr. 8 a avocatului Varlan Cezar – „artizanul“ acestor doua procese. Speram ca si aceste cauze sa se solutioneze cat mai curand, dar exista rezerve fata de modul in care decurg procesele in tara noastra.
Activitatea economico-financiara este satisfacatoare, cu toate ca am traversat o criza puternica ce ne-a obligat sa reducem drastic chiriile la spatiile inchiriate – principala noastra sursa de venituri.
Ne-am propus sa realizam venituri in valoare de 2.340.334 lei si am realizat numai 2.034.298 lei, dar, reducand cheltuielile, am reusit sa cheltuim 1.350.317 lei, in loc de 2.220.869 lei, terminand cu un excedent de 683.981 lei.
In 2010 n-am facut investitii sau lucrari mai importante. Am achizitionat numai un calculator.
Din cauza situatiei economice grele, pentru anul acesta s-a prevazut aproape acelasi buget de venituri si cheltuieli.
Structurile teritoriale au raspuns permanent: PREZENT!
La nivelul sucursalelor si societatilor s-au organizat, de asemenea, evenimente tehnico-stiintifice, conferinte regionale, nationale si internationale pe teme de interes ingineresc, dintre care se mentioneaza Sucursalele: Bihor – Conferinta Internationala de Comunicari Stiintifice; Constanta – Apa in cercetarea stiintifica inginereasca; Filiala Cluj – cu a X-a Conferinta Nationala Multidisciplinara Profesorul Dorin Pavel – fondatorul hidroenergeticii romanesti; Gorj – Conferinta Energii Regenerabile; Iasi – The 6th Conference on Electrical and Power Engineering; Maramures – The International Conference of the Carpathian Euro-Region Specialists in Industrial Systems; Valcea – Conferinta Promovarea culturii Antreprenoriale – Conditie esentiala a cresterii inovarii si dezvoltarii afacerilor in regiunea Oltenia. Sucursala Timis a avut, ca in fiecare an, cea mai fructuoasa activitate in acest domeniu; printre manifestarile importante amintim Saptamana Calitatii Timisorene sau Energia Viitorului.
Organizarea de evenimente tehnico-stiintifice – mese rotunde pe diferite teme cum ar fi: energii neconventionale, mediu, calitate, pregatirea fortei de munca, atragerea tinerilor catre profesia de inginer etc., au constituit teme pentru Sucursalele Galati, Mehedinti, Timisoara si Societatea Inginerilor Textilisti.
Au mai fost organizate seminarii si simpozioane cu alte teme stiintifice si ingineresti de real interes de catre Sucursalele Bihor, Brasov, Dolj, Galati, Iasi, Maramures, Mehedinti, Sibiu, Suceava, Valcea, Timis, Filiala Cluj si pentru Societatea Inginerilor Textilisti.
Remarcabila este activitatea Societatii Expertilor Extrajudiciari si Consultanti prin cursurile initiate.
Au organizat standuri si au obtinut premii si brevete de inventii la saloane internationale Sucursalele Bihor, Maramures, Valcea, precum si Societatea Inginerilor Textilisti.
S-au primit si acordat diplome si premii pentru activitati remarcabile in domeniul stiintei si ingineriei membrilor Sucursalelor Dolj, Maramures, Valcea, Timis, Societatii Inginerilor Textilisti, Societatii Expertilor Tehnici Extrajudiciari si Consultanti. Aproape toate sucursalele, filialele si societatile s-au preocupat de colaborarea cu universitatile tehnice.
Dezvoltarea de colaborari cu organe ale administratiei locale, precum prefecturi, primarii, inspectorate teritoriale de munca, inspectorate scolare s-au regasit la Sucursalele Brasov, Constanta, Galati, Mehedinti, Valcea, Timis, Societatea Expertilor Tehnici Extrajudiciari si Consultanti.
Multe dintre sucursalele noastre au parteneriate cu alte organizatii neguvernamentale, precum camerele de comert, evidentiindu-se Sucursalele Timis, Dolj, Suceava si Valcea, iar AGIR si Filiala Cluj fac parte din conducerea Asociatiei de Standardizare din Romania.
Colaborarile cu mass-media locala, pentru prezentarea problemelor de interes ingineresc, activitatea sucursalei sau importanta unor evenimente ale AGIR precum Ziua inginerului, Simpozionul Inginerilor Romani de Pretutindeni, a fost in preocuparea Sucursalelor Bihor, Galati si Valcea.
Trebuie sa remarcam implicarea membrilor sucursalelor, filialei si societatilor din cadrul AGIR la initierea, elaborarea si desfasurarea proiectelor de cercetare cu finantare interna sau din fonduri europene, ca Filiala Cluj, Sucursalele Constanta, Dolj, Galati, Maramures, Sibiu si Societatea Inginerilor Textilisti.
Activitatile cu caracter comemorativ si aniversar au ocupat un loc important: Ziua Cercetatorului si a Proiectantului din Romania – Sucursala Botosani; Sucursala Iasi cu Dezvelirea busturilor profesorilor universitari Stefan Procopiu, Cezar Antoni si Mircea Volonschi; Sucursala Mehedinti – Savantul Stefan Odobleja; Sucursala Valcea – simpozionul aniversar Inginerul Energetician/Automatist – om de cultura; Sucursala Timis – Ziua femeii, Ziua barbatului si Societatea Inginerilor Textilisti – Omagierea prof. dr. ing. Aurelian Stan.
Sucursalele Timis si Brasov au scris articole in Buletinul AGIR si au gasit sponsori pentru sustinerea financiara a publicarii. Majoritatea organizatiilor au participat cu articole la publicatia bilunara Univers ingineresc, au publicat lucrari si carti tehnice.
Dupa Google analitic, site-ul AGIR in anul 2010 a fost accesat de 278 750 de persoane diferite si au fost vizualizate 489 669 de pagini. Accesul a fost facut din Romania de 252 000, iar restul din alte tari. Din Romania, cele mai multe accesari au fost facute din Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara, Brasov, Galati s.a., 700 de accesari au fost facute de pe telefonul mobil in a doua jumatate a anului. Din randul ONG-urilor suntem pe locul 2 ca numar de accesari. Ocupam locul 1636 din totalul de 37 840 de site-uri prezente pe lista oficiala trafic.ro. Aceste date releva interesul si aprecierea de care se bucura AGIR in tara si peste hotare. Din pacate, insa, membrii nostri folosesc inca prea putin acest mijloc de informare si comunicare.
Privirea indreptata spre viitor
Experienta acumulata va fi valorificata in anul acesta, cand ne propunem un program mai ambitios, care sa cuprinda o activitate mai intensa in cercetare, dezvoltare si inovare, sporirea relatiilor cu sectoarele productive, implicarea in procesul de reforma a educatiei si dezvoltarea mai puternica a activitatilor noastre de baza. Vom continua organizarea simpozioanelor devenite traditionale Progresul tehnologic – rezultat al cercetarii, Educatia – componenta esentiala a politicii de mediu si Decernarea Premiilor AGIR pentru anul 2010. Vom organiza conferintele Contributia inginerilor romani la dezvoltarea industriei nucleare, Aniversarea a 130 de ani de la infiintarea Societatii Politehnice si simpozionul Gogu Constantinescu – 130 de ani de la nastere si altele.
AGIR are in vedere organizarea unei serii de actiuni care sa sprijine recunoasterea si consolidarea rolului ingineriei in dezvoltarea sociala si economica, sa promoveze sustinerea publica si privata a educatiei ingineresti, factor important pentru dezvoltarea intelegerii publice si aplicarea ingineriei si tehnologiei.
Se vor publica in bilunarul Univers ingineresc interviuri acordate de personalitati ingineresti, precum si articole ale unor ingineri romani de valoare.
In semn de recunoastere a meritelor inaintasilor in dezvoltarea profesiei de inginer si in consolidarea asociatiei, se intentioneaza crearea unei Galerii a personalitatilor care au condus in decursul vremii Societatea Politehnica si AGIR-ul.
Pentru a mijloci cresterea gradului de vizibilitate a asociatiei, alaturi de organizarea unor evenimente de inalt standard, trebuie sa sustinem si alte tipuri de promovare a acesteia. In acest sens, vor fi realizate diverse materiale promotionale – spre exemplu, serii filatelice, intreguri postale, obiecte personalizate – si se va da o noua forma pliantului de prezentare a AGIR.
Am solicitat si vom solicita Radio-ului si TVR realizarea unor emisiuni de promovare a profesiei si realizarilor ingineresti ale personalitatilor de marca din trecut si in viata, pentru a face ingineria mai cunoscuta si atractiva.
Se vor promova: legea privind exercitarea profesiei de inginer si legea pentru realizarea Parcului National al Stiintei si Tehnicii.
Se intentioneaza sporirea numarului de ingineri care sa obtina titlul de EurIng si inceperea activitatii pentru obtinerea cardului ingineresc european („engineerING card“).
Infiintarea altor sucursale si societati ramane un obiectiv de baza al nostru, ca si reactivarea unor sucursale si, mai ales, a societatilor care, in majoritatea lor, nu prea isi fac simtita implicarea in activitatea asociatiei si a specialitatii. Acesta va fi unul dintre primele noastre obiective in lunile urmatoare.
Vom intari relatiile cu membrii colectivi si sustinatori, cu care trebuie sa dezvoltam legaturile si colaborarea pe obiective precise.
Vom mai actiona si pentru:
? Cresterea veniturilor organizatiilor si membrilor prin participarea la proiecte cu finantari interne sau externe, prin participarea la activitatea unor societati comerciale, prin sponsorizari, prin cotizatii si prin alte activitati prevazute in statut.
? Intensificarea relatiilor cu asociatiile de profil atat din tara, cat si din strainatate, cu universitati tehnice, cu institute de cercetare si proiectare, pentru promovarea cercetarii, stimularea creatiei ingineresti in Romania, cu intreprinderi mici si mijlocii.
? Ca parte a societatii civile vom dezvolta relatiile si ne vom corela actiunile si strategiile cu alte asociatii neguvernementale pentru a dezvolta dialogul cu organele legislative, guvernamentale, cu institutia prezidentiala si partidele politice.
? Cooperarea cu organizatiile neguvernamentale in domenii de interes comun.
? Intensificarea activitatilor in cadrul organizatiilor internationale din care facem parte.
Din planurile de masuri ale organizatiilor asociatiei se desprind obiective precum:
? Participarea membrilor AGIR la conferinte regionale, nationale si internationale de comunicari stiintifice si ingineresti; organizarea unor mese rotunde, seminarii, simpozioane cu tema pregatirea fortei de munca, atragerea tinerilor catre profesia de inginer; desfasurarea de activitati comune cu studentii.
? Participarea membrilor AGIR din cadrul universitatilor in vederea organizarii de cursuri de instruire, educatie continua si pregatire a expertilor din tara; intensificarea relatiilor membrilor cu alte universitati tehnice din Romania si strainatate, cu institute de cercetare si proiectare pentru promovarea cercetarii; continuarea activitatii de sustinere, de catre membrii AGIR, a celor inscrisi la doctorat.
? Intocmirea documentatiei in vederea obtinerii acreditarii de catre FEANI a facultatilor meritorii din invatamantul romanesc; cresterea numarului de candidaturi pentru titlul de EurIng.
? Participarea membrilor AGIR la activitati de consultanta, management si asistenta tehnica pentru castigarea si implementarea de proiecte cu finantare europeana; implicarea membrilor AGIR in promovarea energiilor alternative.
? Prezentare de standuri si brevete de inventii ale membrilor AGIR la targuri si saloane nationale si internationale.
? Dezvoltarea si reactualizarea bazei de date cu experti certificati; realizarea de noi cursuri pentru experti tehnici extrajudiciari si consultanti.
? Acordarea unor distinctii unor personalitati de seama din tara si din strainatate; comemorarea si aniversarea marilor personalitati din stiinta si tehnica, invatamant si cercetare.
? Participarea membrilor AGIR la redactarea de materiale pentru publicatiile Univers ingineresc si Buletinul AGIR; publicarea de carti, cursuri universitare si lucrari stiintifice.
? Propunerea pentru obtinerea de sedii pentru activitatile sucursalelor si sectiilor AGIR.
In incheierea Darii de seama se arata:
„Sa multumim celor care s-au straduit si au facut lucruri importante, care speram sa constituie un exemplu pentru cei care n-au reusit sa fie la nivelul lor, sa-i stimuleze, sa-i ambitioneze. Suntem ferm convinsi ca anul acesta va fi mult mai bun. De noi depinde ce vom face. Societatea, tara – in aceste timpuri – asteapta mult de la ingineri, poate chiar mai mult ca oricand. Asa se vorbeste la nivel mondial, european si mai putin national.
In discursul rostit recent de presedintele Obama, educatia si inovatia au fost identificate drept doua dintre solutiile pentru a avea o sansa in viitor. Americanii trebuie sa se «reinventeze», a spus presedintele. Sa dam tonul si sa punem umarul la redresarea economica a tarii. Este datoria noastra.“
N.R.: Subtitlurile apartin redactiei.