Barometrul privind inovatia la nivel global - 2013
Data: 16 - 28 februarie 2013
General Electric (GE) a facut publice rezultatele celui de-al treilea studiu anual Barometrul privind inovatia la nivel global, conform caruia, daca directorii de companii considera in continuare inovatia drept o prioritate strategica, unul din trei se declara ingrijorat in ceea ce priveste capacitatea de a-si pastra un avantaj competitiv intr-un mediu care evolueaza mai rapid, este mai globalizat si dispune de resurse limitate.
Acest „vertij al inovatiei“ in plina formare - o reala preocupare, avand in vedere dinamica schimbatoare a peisajului de afaceri actual si incertitudinea legata de alegerea celei mai bune cai de urmat - indeamna liderii sa regandeasca modalitatile de a obtine crestere. Insa multi directori par sa se adapteze acestei complexitati, explorand oportunitati de inovatie noi si uneori neasteptate. „Inovatorii trebuie sa dea dovada de rezistenta, altfel risca sa ramana in urma. Schimbarea a devenit o constanta si observam ca liderii se bazeaza tot mai mult pe abordari neconventionale ale inovatiei pentru a declansa cresterea“, a declarat Beth Comstock, vicepresedinte senior si director de marketing al GE.
Barometrul a fost comandat de GE si realizat de firma independenta de cercetare si consultanta StrategyOne pentru a analiza perceptia liderilor de afaceri din intreaga lume asupra factorilor determinanti si obstacolelor in calea inovatiei, precum si modul in care aceste perceptii influenteaza strategiile. Anul acesta, GE si-a extins studiul prin includerea unui numar de peste 3000 de directori executivi de rang superior din 25 de tari, toti fiind implicati direct in strategia de inovatie si in procesul decizional al companiei.
Colaborarea, ca avantaj competitiv
Colaborarea intre companii se transforma intr-o metoda de evitare a concurentei si de generare a veniturilor, in special pe pietele emergente. Si totusi, chiar daca puterea parteneriatului este recunoscuta la nivel global, lipsa unei protectii eficiente a proprietatii intelectuale, a increderii si atragerea angajatilor de catre concurenta pun bariere in calea actiunii. 87% dintre respondenti sunt convinsi ca societatea lor ar putea avea mai mult succes in inovatie prin parteneriate si colaborare, in timp ce 68% dintre respondenti declara ca au dezvoltat sau imbunatatit deja un produs in parteneriat cu altii. Germania, China, Brazilia si Suedia au cea mai vasta experienta in domeniul parteneriatelor. Printre principalele motive de colaborare cu alte companii se numara accesul la tehnologii (79%) si piete noi (79%), in timp ce aproximativ 64% au mentionat ca obstacole lipsa de confidentialitate sau protectie a proprietatii intelectuale, urmate de incredere (47%) si teama de atragere a angajatilor de catre concurenta (45%).
Incurajarea dezvoltarii mediului inovator
Liderii de afaceri globali sunt ingrijorati deoarece mediile de politici afecteaza inovatia, prin urmare fac apel la autorii de politici sa creeze cadre stabile si mai incurajatoare pentru a contribui la imbunatatirea inovatiei pe piete si dincolo de granite. Conform directorilor intervievati, protejarea intereselor de afaceri - talent, cunostinte, PI (proprietate intelectuala) - si eliminarea barierelor in calea politicilor - birocratia, supra-reglementarea - sunt elemente cheie care stimuleaza dezvoltarea inovatiei. Perceptiile companiilor privind mediul de politici din propria tara au devenit mai nefavorabile in majoritatea tarilor incluse in studiu, in special in Suedia, Israel, Turcia, Arabia Saudita si Canada. India, insa, prezinta imbunatatiri substantiale (noua procente). La intrebarea privind principalele prioritati pe care ar trebui sa se concentreze autoritatile pentru a sustine inovatia, cele mai stringente s-au dovedit a fi educatia (50%), combaterea birocratiei (48%) si protejarea secretelor comerciale (41%).
Specialistii potriviti, in locurile potrivite
S-a constatat in mod constant faptul ca specialistii reprezinta o preocupare critica pentru liderii in inovatie din intreaga lume, deoarece competentele creative si tehnice ale fortei de munca sunt considerate esentiale pentru deblocarea potentialului de inovatie. Exista numeroase preocupari privind pregatirea fortei de munca (de exemplu, studiile) si accesul la specialisti (de exemplu, mobilitatea transfrontaliera, retentia, atragerea angajatilor de catre concurenta), companiile incercand sa gaseasca omul potrivit pentru locul de munca potrivit si sa stabileasca abilitatile adecvate necesare pentru a face fata astazi nevoilor economice de maine.
O mai buna aliniere a sistemului educational la nevoile companiilor reprezinta o prioritate importanta pentru companii, 81% considerand ca se numara printre cele mai importante patru preocupari. 55% dintre respondenti - cu sase procente mai putin decat anul trecut - au indicat ca universitatile si scolile asigura un model educational solid pentru liderii inovatori de maine. 41% considera ca restrictiile privind accesul la specialisti straini sunt tot mai numeroase, avand un impact negativ asupra capacitatii companiei de a inova.
Studiul Barometrul Global GE privind Inovatia a fost comandat de GE si realizat de StrategyOne in perioada 22 octombrie - 5 decembrie 2012. Interviurile cu cei 3100 de directori executivi seniori au fost realizate prin telefon, in 25 de tari. Toti respondentii sunt implicati direct in procesele de inovatie din companiile lor si ocupa cel putin functii de vicepresedinte. 28% dintre cei inclusi in studiu se incadreaza in grupul de directori executivi de cel mai inalt nivel.