TUR DE ORIZONT
Data: 16 - 28 februarie 2013
„Ecotichet“ in valoare de 12 000 lei pentru cumparatorii de masini electrice
Persoanele care vor cumpara, incepand cu 15 martie 2013, un autoturism electric vor primi, la momentul achizitionarii, un „ecotichet“ in valoare de 12 000 lei, a decis Guvernul prin ordonanta de urgenta care introduce timbrul de mediu pentru inmatricularea masinilor. Potrivit ministrului Mediului, Rovana Plumb, prin aceasta masura se urmareste stimularea vanzarii de autovehicule nepoluante. Conform ministrului, „ecotichetul“ nu se va acorda pentru achizitionarea masinilor hibrid: „Hibridele, atat din punctul de vedere al ministerului, cat si al meu, sunt masini care polueaza“. Potrivit Rovanei Plumb, modul de acordare a acestui tichet urmeaza sa fie stabilit prin normele metodologice de aplicare a ordonantei de urgenta, dar se va avea in vedere ca suma respectiva sa nu fie acordata producatorului pentru a nu se considera ajutor de stat, conform legislatiei comunitare.
100 de milioane de euro pentru un parc fotovoltaic in judetul Arad
Compania Astronergy din China, producatoare de panouri fotovoltaice, va finanta constructia celui mai mare parc solar din Romania, care va dubla capacitatea instalata pana acum in acest sector, potrivit green-report.ro. Conform informatiilor oferite de Transelectrica, la finalul anului trecut in tara noastra functionau parcuri solare care totalizau 49 MW, dupa investitii de circa 64 - 74 milioane de euro. Noul obiectiv energetic finantat de chinezi va produce 65 MW si va fi amplasat in comuna Sebis din judetul Arad. Valoarea investitiei este de circa 100 de milioane de euro. Firma din China se implica in noul proiect solar prin intermediul Energovoltaic Group - o companie cu capital integral spaniol, prezenta in Romania din anul 2009, care a fost proiectant general pentru investitia din judetul Arad. Compania Astronergy, din cadrul grupului Chint, mai deruleaza proiecte fotovoltaice in SUA, Germania, Italia, Spania si Bulgaria. Anul trecut, in Bulgaria, Astronergy a pus in functiune un parc fotovoltaic de 50 MW. Potrivit estimarilor specialistilor, in Europa de Est, sectorul fotovoltaic ar urma sa inregistreze o dezvoltare exploziva, similara celei din domeniul eolian.
Primaria Piatra Neamt intentioneaza sa construiasca un parc fotovoltaic
Primaria Piatra Neamt intentioneaza sa construiasca un parc de productie a electricitatii in panouri fotovoltaice in valoare de 72,2 milioane de lei (16,4 milioane de euro), cu o putere instalata de aproximativ 3 MW. Lucrarile ar urma sa fie atribuite prin licitatie, programata pentru 3 iunie, se arata intr-un anunt al primariei. Durata constructiei este estimata la 16 luni, iar productia de energie prognozata este de 3,5 milioane kWh/an. Investitia va fi cofinantata din fonduri comunitare.