Petrom: Cererea de gaze naturale si energie electrica va ramane redusa si in acest an
Data: 16 - 28 februarie 2014
Cererea de gaze naturale si electricitate in Romania va ramane redusa in acest an, iar marjele de rafinare si vanzarile de carburanti vor fi in continuare sub presiune, din cauza cotatiilor internationale ridicate la titei, a slabei revigorari economice si a masurilor fiscale, estimeaza Petrom. „Pe piata locala a gazelor si energiei electrice anticipam o cerere scazuta in continuare. Calendarul de liberalizare a preturilor la gazele din productia interna prevede patru majorari de pret pentru acest an, aplicabile sectoarelor casnic si non-casnic (prima crestere a fost deja implementata in ianuarie)”, releva Petrom, in raportul financiar pe anul 2013, amintind totodata ca Legea energiei nr. 123/2012 include optiunea de amanare cu un an a liberalizarii preturilor la gaze pentru sectorul non-casnic.
Pe piata de electricitate, compania estimeaza ca preturile vor fi influentate negativ, atat de dinamica ofertei, ca urmare a punerii in exploatare a unor capacitati suplimentare din surse regenerabile, cat si de cererea redusa, care reflecta partial initiativele de eficientizare energetica. „Marjele de rafinare si volumele din marketing vor continua sa ramana sub presiune, ca urmare a cotatiilor internationale ridicate la titei si produse, a slabei revigorari economice din regiunea in care ne desfasuram activitatea si a masurilor fiscale din Romania, in special“, se arata in raport.