Cercetarea stiintifica din perspectiva economica

        Implicarea comunitatii ingineresti în activitatea de cercetare stiintifica a devenit un „loc comun", care nu mai impune controverse. Se considera cvasi-unanim ca progresele tehnice si tehnologice sunt aproape în totalitate rezultanta cercetarii stiintifice, iar aportul inginerilor a fost, este si - dupa toate probabilitatile - va fi decisiv. Asemenea premise - care au un caracter axiomatic - ne ofera si deschiderea necesara pentru abordarea unei teme care face, în momentul de fata, obiectul unor confruntari la scara mondiala.

          Adeptii conceptiilor potrivit carora, totdeauna, piata libera are capacitatea de a regla tot ceea ce se întâmpla în sfera economica si sociala, sustin ca resursele pe care le aloca statul si, în prelungirea acestuia, Uniunea Europeana, pentru cercetarea stiintifica, ar trebui redirectionate, iar finantarea sa fie asigurata exclusiv de sectorul privat, conform legii cererii si ofertei.
 

           Unul dintre cele mai puternice argumente în sprijinul acestor conceptii vizeaza experienta Statelor Unite ale Americii, unde peste 95% din volumul total al cercetarii stiintifice se finanteaza de catre sectorul privat. Argumentul este, însa, fals, întrucât - daca este sa ne referim doar la complexul militaro-industrial, zona în care se consuma si cea mai mare parte a cheltuielilor pentru cercetare - sursa primara a fondurilor o constituie tot bugetul public. Comenzile statului permit dezvoltarea si consolidarea unor largi segmente ale cercetarii stiintifice din sectorul privat.

   Un alt aspect, strâns legat de primul, priveste, de asemenea, un anumit tip de relatie între sectorul de cercetare si economie. Adeptii conceptiilor despre necesitatea înlaturarii statului din economie considera ca, în conditiile în care cercetarea stiintifica ar fi mult mai eficienta, resursele prin care s-ar autofinanta vor fi chiar arhisuficiente. Nu credem ca exista persoana rationala care sa nege cerinta ca, în planificarea, derularea si valorificarea rezultatelor cercetarii stiintifice sa se obtina maximum de eficienta economica. Însasi competitivitatea reprezinta un principiu si un criteriu de baza în stimularea creatiei stiintifico-tehnice. Or, raportul dintre efort si efect, în primul rând sub expresie valorica (adica însasi definitia eficientei), impune fructificarea cât mai inteligenta a virtutilor competitiei, respectiv ale competitivitatii daca judecam lucrurile tot dintr-o perspectiva economica.

            Daca aspectele de ordin teoretic, principial, sunt relativ lesne de examinat si de înteles, în practica lucrurile sunt mult mai complicate. Bunaoara, chiar companiile multinationale nu pot sa acopere integral finantarile necesare, în special ale cercetarii fundamentale. Cu atât mai mult la noi în tara, sectorul privat - care are dificultati si în finantarea activitatilor curente - nu are cum sa aloce mai multe fonduri pentru cercetare.

            Nu putem face abstractie nici de faptul ca politicile publice din sfera cercetarii, cele care ar urma sa îndrepte efortul creativ spre domenii cu adevarat prioritare, consonante cu interesul national, nu pot fi suplinite în niciun caz si sub nicio forma de sectorul privat, mai ales la nivel de întreprindere, unde prevaleaza alte tipuri de interese, nu neaparat reprobabile.

            Concluziile rezultate din dezbaterea la care ne referim sunt extrem de numeroase. Dincolo, însa, de ceea ce am numit teorie se contureaza cerinta de a mari si aprofunda implicarea statului în sprijinirea cercetarii stiintifice. Nivelul de 3% din PIB stabilit la scara întregii Uniuni Europene pentru cercetare reprezinta, desigur, o tinta îndepartata pentru tara noastra, dupa cum calitatea gestionarii putinului de care dispunem se cere mult îmbunatatita. Asa ca, fara a subaprecia necesitatea unor dezbateri pe tema enuntata, infinit mai util este sa ne îndreptam atentia spre modalitatile prin care politicile publice, inclusiv cele destinate absorbtiei fondurilor europene, pot sa ridice potentialul creativ national macar la nivelul posibilului.