La a 60-a aniversare
Data: 16 - 29 februarie 2016
Orchestra Inginerilor „Petru Ghenghea", „brand" naţional
al celor care fac muzică din pasiune
Interviu cu ing. Andrei Iliescu, dirijorul Orchestrei Inginerilor „Petru Ghenghea"
Alexandra Rizea: Orchestra Inginerilor „Petru Ghenghea" - o veritabilă emblemă a artei inginerești - se află în preajma sărbătoririi a 60 de ani de activitate permanentă. Sunteţi de aproape două decenii dirijorul orchestrei şi deci, sunteți cel mai în măsură să prezentaţi cititorilor aspectele esenţiale ale unui parcurs artistic remarcabil.
Andrei Iliescu: La împlinirea a şase decenii de activitate continuă, Orchestra Inginerilor se prezintă ca un colectiv împlinit, mândru de realizările sale: peste 500 de concerte pe scena Ateneului Român, a Studioului Mihai Jora al Radiodifuziunii Române, pe alte scene din țară, precum și în turneele din Statele Unite ale Americii, în Marea Britanie (de patru ori), în Germania, Italia, Malta, Republica Moldova. Mari nume ale artei interpretative românești precum cele ale pianiștilor Valentin Gheorghiu, Maria Fotino, Ilinca Dumitrescu, Dan Mizrahy, al violoniștilor Lola Bobescu, Cristina Anghelescu, Alexandru Tomescu, clarinetistului Aurelian Octav-Popa, harpistului Ioan Ivan-Roncea, corniștilor Nistor Stavăr-Stângă și Ioan Rațiu, organiștilor Iosif Gertenengst și Nicolae Licareț și, desigur, lista poate continua cu multe alte nume la fel de cunoscute și, de asemenea, ale unor artiști străini de notorietate din Franța, Anglia, Statele Unite ale Americii sau Germania, care au girat, prin prezența lor, ca soliști ai orchestrei, calitatea actului nostru artistic și dăruirea noastră întru muzică.
A.R.: Calitate şi dăruire care şi-au găsit expresia în actul artistic propriu-zis...
A.I.: Fără îndoială. În acest sens, este de relevat prezenţa noastră în concerte cu soliști proprii, muzicieni amatori și membri ai orchestrei, posesori ai unei tehnici interpretative convingătoare, cu o mare experiență muzicală, ale căror prestații sunt bine apreciate atât în țară, cât și în străinătate. Concert-maestrul orchestrei este ing. Ileana Ionești, o violonistă de un real talent, un liant al generației „adulte" cu cea a tinerilor.
A.R.: Aţi vorbit despre o activitate permanentă. Cum a fost şi este posibilă o asemenea performanţă?
A.I.: Activitatea ansamblului se derulează după un program stagional, ca al oricărei orchestre profesioniste, concretizată în 10 concerte pe stagiune susținute, în principal, pe scena Ateneului Român, în cadrul stagiunii muzicale a Bisericii Luterane din București, în proiectul muzical-educativ Clasic e fantastic al Filarmonicii George Enescu și în concertele noastre „de casă", de la sala AGIR, din Bd. Dacia. Ocazional, susținem concerte pe alte scene muzicale din țară sau avem participări la marile evenimente ale instituțiilor de învățământ superior ori foruri științifice din țară. Orchestra are un repertoriu onorant care cuprinde lucrări din toate genurile, cameral, simfonic și vocal-simfonic și din toate curentele muzicale de la Preclasicism până la cel Modern. Ne bucurăm de o fructuoasă colaborare cu Filarmonica George Enescu, stabilită încă de la începuturile activității noastre și care a continuat peste ani, în baza căreia orchestra beneficiază de consiliere și sprijin artistic pentru pregătirea spectacolelor. Primim un sprijin consistent din partea artiștilor instrumentiști și vocali ai Filarmonicii, pe care îi avem adeseori soliști, în realizarea unor spectacole mai ample, de o mai largă anvergură. Participarea acestor excelenți profesioniști ne obligă permanent la pregătirea unor spectacole la standardele moderne de calitate, motiv pentru care le suntem recunoscători.
A.R.: Un moment notabil l-a constituit, desigur, şi trecerea orchestrei în 1990, la reînființarea Asociației Generale a Inginerilor din România, sub egida acesteia.
A.I.: Categoric. Acest act a avut o înrâurire pozitivă, decisivă asupra activității noastre, noi, cu toţii, găsind în persoana președintelui Mihai Mihăiță, fost student al profesorului Petru Ghenghea și mare iubitor de muzică, un susținător major al demersului nostru, care s-a concretizat într-o creștere importantă a numărului de concerte, într-o notorietate sporită datorită mijloacelor de publicitate pe care asociația ni le-a pus şi le pune la dispoziție. În acest context, privim cu încredere spre viitor, în steaua călăuzitoare care s-a arătat la nașterea orchestrei, dar și cu preocuparea de a ne asigura schimbul, gândindu-ne cu precădere la studenţii doritori de a face muzică clasică din plăcere. Acest schimb se cam lasă, însă, aşteptat, probabil şi din lipsa timpului pe care ar trebui să îl aloce studiului și repetițiilor. Dar rămânem optimiști și sper ca la următoarea întâlnire să vă dăm numai vești bune şi în această privinţă.
A.R.: Dacă ne întoarcem în timp și refacem filmul genezei orchestrei, ce imagini merită să fie reţinute cu precădere? Astfel, am putea să răspundem şi la întrebarea: ce este, pe cine reprezintă Orchestra Inginerilor?
A.I.: Răspunsul comportă mai multe aspecte, înainte de toate fiind necesar să se precizeze că orchestra reprezintă un ansamblu de muzicieni amatori și profesioniști care fac împreună muzică, unii de 60 de ani. Este o orchestră - cum se spune în termeni comuni - de muzică clasică, alcătuită, încă de la constituire, în jurul unui nucleu ingineresc din instrumentiști care vin din diferite zone profesionale: ingineri, cum am spus, automatiști, energeticieni, mecanici, constructori, dar și economiști, fizicieni, arhitecți, ocazional și medici, formulă care a traversat cele șase decenii de existență. Desigur, nu trebuie să se înțeleagă că orchestra păstrează aceeași componență de la înființare; evident, în decursul celor șase decenii, prin orchestră au trecut mai multe generații de muzicieni, dar permanent au existat şi există grupuri de vârstă care au pregătit şi pregătesc tranziția spre următoarea generație. În mod deosebit, amintesc că, la această dată aniversară, între membrii activi ai orchestrei se află câțiva cu o longevitate artistică excepțională, muzicieni care și-au început activitatea aproape odată cu înfiinţarea orchestrei, precum violonistul dr. ing. Mihai Dogaru, care se apropie de împlinirea a 60 de ani de prezență în ansamblu, violonistul ing. Anton Ionescu, cu 55 de ani de prezență, violoncelistul ing. Teodor Chircu, cu 50 de ani, conf. dr. Voichița Ghenghea, cu 40 de ani și, dacă timpul ar mai fi avut răbdare încă un an, concert-maestrul și solistul orchestrei, prof. univ. dr. ing. Mircea Cazacu, ar fi sărbătorit împreună cu noi, ai săi 60 de ani de orchestră. În ultimii 15 - 20 de ani, ansamblului nostru i s-au alăturat şi au o pondere semnificativă profesori de muzică, fapt care are efecte benefice reciproce: pe de-o parte, participarea acestora aduce o contribuție semnificativă la creșterea calității actului artistic, iar, pe de altă parte, le împlinește dezideratul de a performa într-un repertoriu de orchestră pe care un muzician profesionist și-l dorește oricând.
A.R.: Mi-aş permite să observ că toate aceste elemente, în strânsa lor conexiune, atestă o experienţă unicat.
A.I.: Aşa este. Dacă privim această construcție din perspectiva celor 60 de ani de activitate, mi-aș permite să caracterizez - și sper să nu fiu taxat de infatuare - că Orchestra Inginerilor este un „brand" naţional al celor care fac muzică din pasiune, necondiționat, a căror unică recompensă este aceea de a apărea pe scenă supunând judecății publicului rezultatele muncii lor în slujba muzicii. Tot ca un răspuns la întrebările dvs., aș putea spune că - din punctul de vedere al componenței - suntem o orchestră de muzică clasică semiprofesionistă, care desfășoară o activitate pro bono, dar integral după regulile scrise și nescrise ale unei instituții muzicale profesioniste. Este, alături de Orchestra Medicilor Dr. Ermil Nichifor, una dintre cele două orchestre naționale care activează cu un astfel de motor motivațional.
A.R.: După această privire de ansamblu, vă rugăm să punctaţi câteva momente din istoria orchestrei.
A.I.: Cu plăcere. Ziua de 20 martie 1956 reprezintă data oficială a constituirii Orchestrei Inginerilor, moment consemnat în cadrul Institutului de Căi Ferate, unitate de învățământ superior emblematică a unui puternic detașament social și profesional al societății românești al acelor vremuri, cel al ceferiștilor. Încă de la înființare, în timpul domniei Regelui Carol I, CFR-ul a reprezentat o pătură socio-profesională apreciată, care beneficia de mai multe avantaje (locuințe, instituții de învățamânt proprii), printre altele și de o orchestră simfonică profesionistă proprie. În notele sale biografice, un mare muzician din cadrul Filarmonicii George Enescu, oboistul Pavel Tornea, consemnează că și-a început cariera în anii 1930 în Orchestra Simfonică CFR condusă, în acea perioadă, de către marii muzicieni români, dirijorii Theodor Rogalski și Constantin Bobescu. În anii 1940, acolo s-a aflat și tânărul inginer Petru Ghenghea, repartizat la Atelierele Grivița. Orchestra CFR şi-a încetat activitatea forțat, în aprilie 1944, când sediul acesteia, chiar de la Atelierele din Calea Griviței, cu o mare parte din instrumente, recuzită și bibliotecă au dispărut în bombardamentul american. După război, ing. Petru Ghenghea, intrat ca asistent universitar la Institutul de Căi Ferate şi care, între timp, urmase și cursuri de dirijat la Conservatorul din București, a preluat inițiativa de a convinge mai mulți instrumentiști, foști membri ai Orchestrei Simfonice CFR deveniți, de asemenea, cadre universitare și studenți din institut, să revitalizeze tradiția muzicală inginerească. Astfel, înființează, în 1956, Orchestra de Cameră a Inginerilor, alcătuită din 16 membri fondatori care desfășurau o activitate benevolă în sindicatul institutului, după cum era „modelul" vremii. Dirijor a fost ales Petru Ghenghea, care a condus orchestra și s-a ocupat de destinul ei timp de peste patru decenii.
A.R.: Sunt momente definitorii, care şi-au pus cu siguranţă amprenta şi asupra drumului parcurs de la actul fondator.
A.I.: Bineînţeles. Inițiativa și, mai ales, punerea ei în operă, au avut o mare importanță prin efectele lor, probate în timp prin ceea ce a devenit orchestra peste ani. Dincolo de acest aspect, îmi permit să apreciez inițiativa drept un act extrem de curajos; un curaj pe care îl poți explica numai cunoscând personalitatea inițiatorului. A fost necesar să se depăşească bine cunoscutele dificultăţi şi oprelişti din anii 1950 - 1960, în condiţiile în care cei care s-au lăsat „atrași" în această generoasă inițiativă erau cadre universitare din institut, în majoritate „foști", intelectuali de rasă, oameni cu înalte școli europene din perioada interbelică, erudiți, cunoscători ai mai multor limbi străine, cu educație muzicală solidă. Cunoscând omul Petru Ghenghea, cu tenacitatea sa nemăsurată și puterea de persuasiune, ai explicația reușitei acestei frumoase „nebunii". Dar, cum marile evenimente din istorie - luați, vă rog, comparația ca pe o glumă și încadrați-o în proporțiile cuvenite - au totdeauna și alte amănunte care mai aduc culoare și un plus de insolit, tot așa „povestea" noastră spune că ideea înființării orchestrei i-a încolțit în minte profesorului Petru Ghenghea cam pe la sfârșitul anului 1955, imediat după nașterea fiicei sale, Voichița, care se dovedea a fi un copil foarte vocal și agitat, ceea ce l-a determinat pe proaspătul tată să lase „rezolvarea" acestei noi stări de lucruri pe seama doamnelor din casa sa, adică a soției și a soacrei sale! Povestiri care pot să aibă mai mult de un dram de adevăr dacă luăm aceste „secrete" direct de la sursă, adică de la însăși fiica, astăzi un distins conferențiar la catedra de limbi străine a Universității Politehnica din București, și le punem în conjuncție și cu mărturia președintelui AGIR, dl. Mihai Mihăiță, fost student al profesorului Petru Ghenghea, care își amintește că, în 1955, când începuse facultatea, vedea în sălile Institutului de Căi Ferate din str. Mihail Moxa o formație de instrumente de coarde care făcea repetiții în mod regulat.
A.R.: Sunt componente ale unei „moşteniri" pe care în primul rând dvs., actualul dirijor, nu numai că o păstraţi, ci şi o îmbogăţiţi continuu.
A.I.: Am avut şi avem modele. Le venerăm şi ne străduim să fim demni urmaşi. Vorbind tot despre profesorul Ghenghea, nu pot să nu menţionez că, în decursul celor 60 de ani de existență, activitatea orchestrei a fost susținută de mai multe foruri, după „slalomul" pe care îl făcea Profesorul în căutarea de sprijin, precum Academia Română, Universitatea Politehnica sau Departamentul Căilor Ferate Române din Ministrerul Transporturilor și, după anii 1990, Asociația Generală a Inginerilor din România - AGIR. În aceste condiţii, orchestra și-a păstrat autonomia, recunoscută şi consolidată prin puternica personalitate a maestrului Ghenghea. Important este că inițiativa a produs rezultate minunate cu care noi, „epigonii" de astăzi ne mândrim și ne străduim cu mari eforturi să nu îi știrbim din aură, să îi întreținem flacăra creației și să pregătim o nouă generație care să preia acest tezaur purtător de pasiune și muncă neobosită.
A.R.: Ce ne puteți spune, în continuare, despre figurile remarcabile care au făcut parte din orchestră?
A.I.: Sunt nume de referință ale științei și tehnicii românești, profesori eminenți, specialiști a căror excelență profesională se integra cu abilitatea interpretativă, contopindu-se într-o personalitate remarcabilă de tip renascentist, prin erudiție, ținută, comportament. Acest laudatio îl merită, cu precădere, muzicienii generației care au fondat orchestra, „oameni de modă veche", unii dintre ei trăitori ai unor destine dramatice după instaurarea regimului totalitar postbelic. Fără a sugera o ierarhizare a acestor personalități, încep prin a-l menționa pe marele om de știință care a fost Aurel Persu, inventator de talie internațională, creatorul automobilului aerodinamic, patentat în SUA în 1922. Era diplomat al Școlii Regale de Studii Tehnice Superioare de la Charlottenburg (Germania), decorat de Regele Alexandru I al Iugoslaviei pentru merite științifice; în 1938, a fost numit director general al Industriei Aeronautice Române și profesor la Politehnica din București. Era şi absolvent al Conservatorului Regal din București, clasa de violoncel, „hobby" care i-a salvat existența după excluderea sa din corpul profesoral superior în 1948, activând între 1953 - 1962 ca violoncelist profesionist în Orchestra Cinematografiei. Între 1957 și 1969 a fost membru al Orchestrei Inginerilor și șef de partidă violoncel. A realizat cu orchestra mai multe imprimări discografice, ca solist care devoalează o calitate excepțională a artei sale interpretative. S-a stins în 1977, în urma unui infarct, provocat de demolarea casei părintești în care își trăise toată viața. Mihai Ciolan este o altă figură remarcabilă, un specialist în calea ferată, școlit, de asemenea, în Germania, la Charlottenburg, și devenit, pentru mulți ani, director general în Departamentul CFR, în anii regalității. După 1948 a fost scos din CFR, lăsat pe drumuri, cu vila sa din zona Cașin rechiziționată și trăind din vânzarea lucrurilor proprii și din predarea de lecții de violă. Era frate al marelui dirijor clujean Antonin Ciolan, împreună dobândind o solidă educație muzicală în familie. A fost membru fondator al Orchestrei Inginerilor unde a condus partida de violă, făcându-se remarcat prin tehnica sa impecabilă. Nicolae M. Nicolae, fost ambasador al țării noastre în Statele Unite ale Americii în perioada președintelui american Jimmy Carter, ministru al Comerțului Exterior în prima parte a perioadei post-revoluționare. A studiat câțiva ani la Conservatorul din București la clasa de vioară a marelui profesor Alexandru Teodorescu, la care a trebuit să renunțe în urma reformei învățământului din 1948, prin care s-a limitat accesul studenților înscriși la mai multe facultăți, la una singură. A fost membru al orchestrei, foarte atașat „cauzei" artistico-inginerești, din 1958 până 2001. La rândul său, profesorul univ. dr. ing. Mircea Cazacu a fost un adevărat simbol al Orchestrei Inginerilor. Om de știință în domeniul hidraulicii, inventator, cercetător științific al Academiei Române, membru al Societății Matematicienilor din România, al Societății de Matematici Aplicate și Mecanică din Germania, al Comitetului Internațional al Societății WREN (energii regenerative) din Marea Britanie, deținător a numeroase recunoașteri internaționale. Ca muzician a fost un rafinat violonist, concert-maestrul orchestrei timp de aproape cinci decenii și solistul ei cu cea mai bogată prezență scenică. Enumerarea poate continua cu alte nume strălucitoare precum acad. Şerban Țițeica, savant în fizica nucleară și un excelent pianist, profesorii universitari Aurel Avramescu - violonist foarte talentat, Ioan Tomescu - un virtuoz violist, Mihai Popov - membru corespondent al Academiei Române, pianist și clavecinist remarcabil și mulți alții.
A.R.: L-ați cunoscut bine pe profesorul Petru Ghenghea, cum a rămas în memoria dvs. ?
A.I.: Ce pot spune cu siguranță este că am fost „la dreapta" profesorului Ghenghea, în mod fizic, timp de peste patru decenii; Profesorul își așeza orchestra pe scenă după modelul maestrului său de la Conservator, George Georgescu, cu partida de vioara întâi în stânga scenei și a doua, la dreapta. Eu, în postura mea de șef al partidei de vioara a doua, eram poziționat chiar în dreapta sa. Nu știu dacă asta mă îndreptățește să spun că așa l-am cunoscut mai bine, dar evident că așa i-am „furat" multe dintre secretele meseriei, pe care simțea că le-am „prins" și cred că și acest „amănunt" a cântărit în decizia sa, atunci când m-a ales pentru a-i fi succesor la preluarea baghetei. Pe de altă parte, aveam ocazia să-l însoțesc de multe ori acasă după repetiții și toate acele plimbări, ca și unele povestiri din viața sa, mi-au conturat un portret al omului și muzicianului care a fost. Nu pot să mă pronunț asupra calității sale științifice, după părerea celor îndreptățiți, de mare valoare, formația mea profesională fiind la o oarecare distanță de cea a Profesorului, dar pot să spun că, din punctul de vedere al omului de muzică, Petru Ghenghea va rămâne, pentru mine, Maestrul. Maestrul întruchipează conceptul omului-instituție. A făcut din Orchestra Inginerilor o adevărată filarmonică, pe care o conducea autoritar, dar foarte eficient.
A.R.: Aşa cum îl descrieţi, a fost o personalitate complexă, cu mult farmec personal, un adevărat model.
A.I.: Exact. Cumula toate funcțiile manageriale artistice, de resurse umane și tot ce dictează astăzi conceptul de știință a conducerii moderne. Era un adevărat descoperitor de talente, avea fler, criterii corecte, „simț comercial"; carierele solistice ale muzicienilor de frunte din orchestră, ale violoniștilor Ileana Ionești, Mihai Perciun, ale pianistei Maria Haiduc, ale violoncelistului Teodor Chircu, ale violistului Petru Dan au fost lansate de Maestru. L-a sprijinit pe profesorul și prietenul său Mircea Cazacu, prin posturile solistice pe care i le-a oferit, să-și etaleze marile calități de violonist și violist. Avea o mare credință în forța creației inginerești de afirmare pe toate planurile, ceea ce i-a și adus - toată viața - aprecierea pentru dăruirea pe care o depunea pentru înnobilarea profilului umanist al celor ce activează în domeniul tehnicii și al științei. Era un om cu o tenacitate rară pe care a pus-o, totdeauna, în avantajul orchestrei, fie atunci când „impresaria" condițiile de susținere a concertelor, fie când căuta sprijin din partea unor persoane influente ori a unor foruri înalte sau în oricare alte situații care priveau activitatea orchestrei. A cunoscut mari personalități ale muzicii românești; a făcut muzică de cameră cu marele Sergiu Celibidache, a fost bun prieten cu marele violoncelist Radu Aldulescu, prieten al familiei Bobescu, Lola Bobescu luându-i fiica, pe Voichița, pentru a o îndruma în arta viorii la Conservatorul din Liège, unde marea violonistă era profesor. A fost un apropiat al familiilor Ștefan și Valentin Gheorghiu, marii noștri muzicieni, iar lista poate continua. Cu toții i-au apreciat crezul căruia și-a dedicat întreaga putere de muncă, întreaga viaţă.
A.R.: După conturarea atât de expresivă a portretului celui pe care l-aţi numit „Maestru", suntem îndreptăţiţi - cunoscând activitatea dvs. de dirijor - să considerăm că modelul despre care am vorbit a fost preluat odată cu bagheta profesorului Ghenghea.
A.I.: Preluarea atribuțiilor de la Maestrul Ghenghea de conducere a Orchestrei Inginerilor a fost „împovărătoare"; veneam în urma unei puternice personalități, nu aveam „pedigree" și eram responsabilizat cu tradiția unei orchestre care cântase cu cei mai mari interpreți români. Încărcătura emoțională apăsa foarte greu. Poate că o șansă a fost aceea că povara nu m-a copleșit dintr-o dată, a fost o „tranziție de catifea", Maestrul rămânând alături de orchestră încă o perioadă, participând la repetiții și dirijând ocazional. În același timp, necesitatea unei schimbări îmi dădea motivația și energia necesare pentru a intra cât mai repede „în pâine". Maestrul avea, în 1998, când am dirijat primul concert, venerabila vârstă de 85 de ani, o vârstă la care manifesta încă o mare „poftă" de a dirija și vitalitatea de a o face, dar nu mai dispunea de forța de a pregăti lucrări noi. Această orientare spre un repertoriu înnoit, acceptată cu luciditate și de către Maestru, a ușurat tranziția și orchestra și-a continuat parcursul în mod firesc.
Maestrul a rămas lângă noi, participând la repetiții cu un ochi critic, lucid și constructiv și a mai dirijat până în ultima clipă a vieții, survenită în 2006, moment după care orchestra și-a legat numele de al său. Îi port recunoștință Maestrului pentru că a văzut în persoana mea un urmaș capabil să gestioneze o asemenea prețioasă moștenire, pentru că și-a dorit foarte mult ca orchestra să aibă un continuator la conducere tot din domeniul științei și tehnicii. Mi-a fost un mentor care nu a contenit să mă mobilizeze să devin un mai bun muzician, să am o mai convingătoare prestație profesională în fața colegilor de orchestră din rândul cărora mă ridicasem; i-am urmat sfatul, iar „la bătrânețe" am făcut și Conservatorul, ceea ce a adus nu numai o îmbunătățire a pregătirii mele dirijorale, dar și o împlinire a unui vis al copilăriei. Sunt deja 18 ani de când am devenit al doilea dirijor în istoria de şase decenii a Orchestrei Inginerilor și cred că ne aflăm pe drumul pe care Maestrul l-ar fi gândit să fie și sub conducerea sa. Folosind un termen din sondajele moderne, orchestra se bucură de o cotă de încredere bună în rândul melomanilor, dacă ne luăm fie și numai după cât de pline sunt sălile la concertele noastre.
A.R.: Cum veţi marca aniversarea?
A.I.: Cu gânduri pline de emoții artistice, dar și de mândrie ne pregătim de Concertul aniversar care va avea loc pe data de 19 martie pe scena Ateneului Român și privim cu încredere în viitorul Orchestrei Inginerilor Petru Ghenghea.
A.R.: Domnule Andrei Iliescu, vă mulțumim pentru interviul deosebit de interesant pe care ni l-ați oferit și vă rugăm să transmiteți membrilor ansamblului ingineresc întreaga admirație a susținătorilor lor pentru abnegația pe care o arătați necondiționat pentru ca marea muzică să ajungă în cât mai multe inimi și vă urăm la ceasul aniversar al celor 60 de ani de activitate artistică ai Orchestrei Inginerilor Petru Ghenghea să o conduceți mulți ani de acum înainte spre noi succese, să aveți săli pline cu fiecare ocazie și satisfacții pe măsura pasiunii pe care o arătați.