Progrese la nivel mondial privind dezvoltarea urbana durabila
Data: 16 – 28 februarie 2018 2018
Cu prilejul recentului Forum Urban Mondial din Malaezia, Comisia Europeană (CE) a analizat realizările în cadrul a trei angajamente asumate cu 15 luni în urmă de UE şi de partenerii săi, în sensul valorificării potenţialului urbanizării rapide. Cele trei angajamente contribuie la implementarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă şi a Acordului de la Paris şi fac parte din Noua agendă urbană, prezentată, de asemenea, cu 15 luni în urmă. Fiecare dintre aceste angajamente are o sferă de aplicare, realizări şi rezultate preconizate specifice.
Reprezentanţii Executivului de la Bruxelles apreciază că, pentru facilitarea monitorizării, a analizei comparative şi, în cele din urmă, a elaborării de politici, este important ca în întreaga lume să se utilizeze aceeaşi definiţie a marilor oraşe. În parteneriat cu Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi cu Banca Mondială, UE lucrează la o astfel de definiţie, care va fi prezentată la ONU în martie 2019.
Până în prezent, Comisia a colectat estimări privind nivelul de urbanizare a fiecărei ţări. Cu ocazia Forumului Urban Mondial, Comisia a publicat, prin intermediul propriului Centru Comun de Cercetare, baza de date a marilor centre urbane din întreaga lume, care conţine date privind toate cele 10 000 de centre urbane răspândite pe glob şi este cea mai mare şi mai cuprinzătoare bază de date referitoare la marile oraşe publicată vreodată.
În prezent, se efectuează un sondaj în 20 de ţări, pentru a se obţine feedback privind definiţia aplicabilă la nivel mondial. În 12 ţări există proiecte-pilot în desfăşurare pentru compararea definiţiei aplicabile la nivel mondial cu cele naţionale şi pentru evaluarea diferenţelor. În 2018, Comisia şi partenerii săi vor elabora un instrument online gratuit care să ajute ţările să testeze această definiţie pe teritoriile lor.
Dezvoltarea urbană durabilă este şi scopul Programului de cooperare urbană internațională (IUC) al UE, lansat în 2016, pentru întărirea cooperării dintre marile orașe ale lumii. În prezent, în cadrul programului există 35 de perechi de mari orașe, fiind astfel implicate 70 de mari orașe, 35 din UE și 35 din afara UE. Printre acestea se numără Frankfurt (Germania) și Yokohama (Japonia), Bologna (Italia) și Austin (SUA) și, de asemenea, Almada (Portugalia) și Belo Horizonte (Brazilia). Toate parteneriatele elaborează planuri de acțiune locală bazate pe priorități urbane comune, precum accesul la apă, transport sau sănătate, împărtășind cunoștințe și bune practici pentru îndeplinirea obiectivelor lor comune. În cadrul Forumului Urban Mondial a fost lansat un nou apel pentru crearea a cel puțin 25 de noi perechi, orașele putându-și prezenta candidaturile până la 9 martie a.c.
Alte articole


