Importante momente aniversare tehnico-economice in 2020 (II)
Data: 16-29 februarie 2020 2020
Continuăm prezentarea unor momente de seamă din istoria ştiinţei, tehnicii şi economiei româneşti (şi nu numai), pe care le vom marca, în acest an, prin aniversări „rotunde".
140 de ani de la:
▪ Darea în exploatare a bazinului carbonifer situat între văile Dâmboviţei şi Prahovei, prin deschiderea minelor de la Şotânga (1880), Mărgineanca (1887) şi, apoi, a celor de la Aninoasa, Filipeştii de Pădure, Doiceşti etc. Din acea vreme, în România începe extracţia cărbunilor pentru industrie;
▪ Intrarea în funcţiune, la Reşiţa, a primului furnal cu cocs, urmat, în 1888, de cel de la Călan şi, în 1895, de un altul la Hunedoara;
▪ Experimentarea, la Paris, de către inginerul Dimitrie Văsescu, pe când era încă student, a unui automobil funcţionând cu aburi, de construcţie originală. Deschis, cu platformă joasă, având în spate o canapea cu două locuri şi în faţă cazanul cu aburi, iar roţile din spate prevăzute cu inele din cauciuc între benzile metalice, automobilul lui Văsescu a fost caracterizat atunci de francezi ca „cel mai reuşit tren fără şine". Ulterior, independent unul de altul, inginerii germani Gottlieb Daimler, în 1885, şi Carl Friedrich Benz, în 1886, au inventat automobilul cu motor cu explozie.
135 de ani de la:
▪ Instalarea, la Bucureşti, în curtea Teatrului Naţional, de către inginerul american de origine română Francisc Jelle, asistentul lui Thomas A. Edison, a unei centrale electrice de curent continuu, care asigura iluminatul electric interior al teatrului şi al câtorva imobile învecinate. Uzina avea două locomobile de câte 25 CP fiecare, antrenând prin curea dinamuri similare celor folosite de Edison. Distribuţia curentului electric s-a făcut la început prin linii aeriene, iar apoi prin linii subterane, asigurându-se iluminatul a 1115 lămpi electrice. Teatrul Naţional din Bucureşti este al treilea din Europa iluminat electric, după Residenztheater şi Hofftheater din Műnchen;
▪ Publicarea Legii pentru acordarea de premii şi instituirea de concursuri agricole şi industriale, menită să stimuleze dezvoltarea agriculturii şi a industriei;
▪ Construirea şi darea în exploatare a liniilor de cale ferată Oradea - Băile Episcopiei, Câmpia Turzii - Turda, Titu - Târgovişte şi Bacău - Piatra Neamţ;
▪ Promulgarea Legii pentru organizarea Monetăriei Statului, a Fabricii de timbre şi a Depozitului general al timbrelor;
▪ Începerea construcţiei Ateneului Român din Bucureşti, prin contribuţie publică şi prin stăruinţa unor oameni de artă şi cultură.
130 de ani de la:
▪ Crearea, la Bucureşti, din iniţiativa chimistului Constantin I. Istrati, a Societăţii Române pentru Ştiinţe;
▪ Darea în exploatare a primului circuit telefonic interurban din ţara noastră, Bucureşti - Brăila - Galaţi, cu linii aeriene întinse pe stâlpi de lemn.
Alte articole
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/280_ziua-internationala-a-automobilului-marcata-la-resita_1.jpg)
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/706_emisiune-de-marci-postale-cu-tema-universitatea-politehnica-timisoara-un-secol-de-educatie-si-inovatie_1.jpg)
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/570_blitz_1.jpg)
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/514_eurostat-consumul-de-energie-este-inca-departe-de-tintele-de-eficienta-ale-ue-pentru-2020_1.jpg)