APEL
Data: 1-16 martie 2003
Asa cum a rezultat si din ancheta "Opinii despre «Univers ingineresc»", unul din punctele slabe ale bilunarului AGIR il constituie tocmai insuficienta reflectare a activitatii Asociatiei, indeosebi la nivel de filiale, cercuri si societati profesionale. Desigur, nimeni nu isi propune sa transforme "Universul ingineresc" in "gazeta de perete", cu dari de seama, rapoarte de activitate si procese verbale, care - e drept - sunt comunicate curent conducerii AGIR spre informare sau chiar ca obligatii statutare. Mai putin insa - parca tot mai putin in ultima vreme - primim din partea filialelor informatii si comentarii pe marginea unor evenimente semnificative din profil teritorial in care a fost implicat AGIR, luari de pozitie si opinii fata de mersul economiei romanesti, implicarea corpului ingineresc in procesele de privatizare, modernizare, retehnologizare etc., exemple concrete din plan local, pozitive sau negative.
Aceasta problema a fost discutata si la ultima sedinta a Biroului executiv al Consiliului AGIR, unde s-au adoptat si unele hotarari privind cresterea contributiei filialelor la realizarea "Universului ingineresc", ca un exemplu de realizarea, prin rotatie, a cate unei pagini U.I. de catre filiale.
Colectivul redactional asteapta cu nerabdare materializarea acestor hotarari si promisiuni, spre binele comun al Asociatiei, al corpului ingineresc roman.
Alte articole
