TRAIUL PE VERESIE
Data: 1-15 martie 2007
Daca trecem de la cunoscutele proverbe în materie la aspectele de ordin practic, atât la nivelul actualitatilor economice, cât si în sfera vietii familiale de zi cu zi, constatam – fara un efort deosebit – ca împrumuturile au devenit o necesitate, un act deloc reprobabil. Tema comporta, desigur, multe precizari si nuantari, dar elementul de actualitate care ne-a îndemnat s-o tratam vizeaza gradul de îndatorare externa a tarii. O informatie oficiala arata ca, în perioada postdecembrista, volumul datoriei externe a crescut de la 209 milioane de dolari, la finele lui 1990, la aproape 28 miliarde de euro (peste 35 miliarde de dolari) la sfârsitul anului precedent. E mult? E putin? E bine? E rau?
Daca judecam lucrurile dupa baremurile Uniunii Europene, ponderea datoriei noastre externe în produsul intern brut este înca departe de a atinge punctul critic. Dar situatia poate fi apreciata la dimensiunile ei reale doar daca o vom raporta la conditiile noastre specifice. Sa ne limitam, în însemnarile de astazi, la datoria publica externa, aceea contractata si garantata de stat. Este un domeniu în care suntem implicati cu totii. Miliardele de euro au fost contractate în numele nostru si rambursarea se va face din buzunarul nostru. Nu este vorba aici în primul rând despre volumul îndatorarii si conditiile contractuale, ci, mai ales, despre modul cum se gestioneaza aceste sume considerabile. Ar fi fost de datoria (pentru ca tot vorbim despre datorii) autoritatilor sa informeze sistematic „pe ce s-au dus banii“. În absenta unei asemenea informari, nu ne ramâne decât sa constatam ceea ce „se vede cu ochiul liber“. Extrem de numeroase lucrari publice, în special cele de infrastructura, ca si alte obiective de interes general (vezi reteaua de învatamânt, de sanatate, de locuinte sociale), fie ca s-au efectuat în perioade inadmisibil de lungi, fie ca se caracterizeaza printr-o calitate inacceptabila. Nu putine sunt cazurile când ambele disfunctionalitati au marcat cheltuirea creditelor contractate în strainatate. Aceasta este, în esenta, marea problema. De fapt, o sursa de îngrijorare, pentru ca deficitele externe considerabile înregistrate în ultimii ani îsi au una dintre cauze tocmai în gestionarea defectuoasa a banilor împrumutati peste hotare. De luat i-am luat, sa vedem cum îi vom rambursa. Raspunsul nu-l pot da decât gestionarii acestor fonduri. Cu cât o vor face mai repede, cu atât mai bine. Cel putin, vom evita repetarea unor erori costisitoare. (T.B.)