Mecanismul de alerta
Data: 1 - 15 martie 2012
Daca ar fi sa judecam dupa temele aflate la loc central in dezbaterea publica, a ramas intr-un con de umbra o masura extrem de importanta, la nivelul Uniunii Europene, referitoare la masurile de ameliorare a situatiei economice si sociale in spatiul comunitar. Avem in vedere instituirea unui mecanism de alerta, intrat in vigoare in primul trimestru al acestui an, prin care se urmareste identificarea operativa a derapajelor din economia fiecarui stat membru.
Pe scurt, este vorba despre 10 indicatori macroeconomici care ofera o imagine cuprinzatoare a „mersului“ economiei: 1) contul curent, adica intrarile si iesirile de valuta; 2) pozitia investitionala neta, respectiv ce se face practic pentru crearea premiselor unei cresteri economice sanatoase; 3) costul unitar al fortei de munca, indicator care permite si efectuarea unor utile comparatii cu alte tari; 4) evolutia pretului in sectorul imobiliar, domeniu care - cum se stie - a declansat criza globala; 5) datoria sectorului privat, element care influenteaza starea generala a finantelor unei tari; 6) creditul acordat sectorului privat, aspect esential in procesul derularii normale a intregii activitati economice; 7) datoria publica, ale carei limite releva caracterul sustenabil al intregii politici economice si sociale; 8) rata somajului, a carei dinamica reflecta utilizarea principalei resurse de crestere economica; 9) ponderea exportului tarii in totalul exporturilor comunitare si mondiale; 10) cursul de schimb real, efectiv, factor de prima importanta in derularea oricarei tranzactii economice.
Fireste, nimeni nu este obligat sa cunoasca acest sistem de indicatori, inclusiv modul in care fiecare dintre ei se defineste in termeni stiintifici. Abordarea acestei teme prezinta, insa, o importanta capitala, indiferent de nivelul cunostintelor economice ale fiecarui membru al societatii noastre. Pe de-o parte, permite sa se faca o evaluare complexa, evitandu-se viziunile unilaterale, reduse, de pilda, la PIB, iar, pe de alta parte, obliga autoritatile publice din fiecare stat membru al UE sa prezinte transparent, operativ, sistematic rezultatele economice, fara cosmetizari si partizanate politice.
In momentul in care se constata dezechilibre, fie si numai la un singur indicator, la Bruxelles se declanseaza mecanismul de alerta, astfel incat sa se initieze masurile care se impun pentru imbunatatirea situatiei. Daca nu se actioneaza adecvat, se trece chiar la sanctiuni. Adica, nu se lasa lucrurile sa se agraveze. Acest fapt arata ca la nivelul decizional cel mai inalt al UE s-a transat, in mare masura, disputa pe tema reglementarilor si dereglementarilor. Mai simplu spus, adeptii dereglementarilor, respectiv cei care considera ca statul nu trebuie sa intervina cu instituirea de reguli severe in desfasurarea activitatilor economice, piata libera fiind in masura sa decida totul, au suferit o infrangere. Nu una totala, intrucat nici nu se urmarea un asemenea obiectiv, ci doar corectarea pietei acolo unde a gresit si va gresi. Instituirea mecanismului de alerta la care ne referim nu este menita sa restranga rolul pietei, ci doar sa elimine derapajele determinate de interese reprobabile ale „actorilor“ din spatiul economic, fie ca vizeaza un anumit stat, fie UE in intregul ei, fie scara planetara, dat fiind procesul de globalizare.
Orice analiza serioasa a actualei crize globale arata efectele profund negative ale tendintei spre o dereglementare totala. Or, efortul national si comunitar de a se pune ordine in desfasurarea relatiilor de piata in deplina libertate, dar nu intr-o maniera libertariana, opusa oricarei reguli, priveste interesul major al fiecarui cetatean european. Acela ca munca sa, resursele din care se colecteaza taxe si impozite sa slujeasca binelui public si nu unui cerc restrans de profitori. Atat si nimic mai mult. Restul inseamna speculatii care dauneaza fiecaruia si tuturor.