Prioritatile agriculturii si industriei alimentare, din perspectiva cercetarii stiintifice
Data: 1 - 15 martie 2012
Convorbire cu acad. Cristian Hera, vicepresedinte al Academiei Romane
Teodor Brates: Dorim sa cunoastem, pentru informarea cititorilor nostri, opiniile dvs. in legatura cu o tema majora pentru prezentul si viitorul tarii. Ne referim, evident, la relansarea agriculturii si industriei alimentare.
Cristian Hera: Lucrez de 55 de ani in domeniul cercetarii stiintifice agricole si, de-a lungul timpului, am incercat si incerc sa contribui, dupa puterile mele, la afirmarea ramurii careia mi-am dedicat activitatea, respectiv valorificarea unui potential national remarcabil. De pe aceasta „pozitie“ pot sa afirm ca, in pofida unor declaratii oficiale de peste doua decenii potrivit carora agricultura trebuie sa devina un domeniu prioritar, ne aflam, in continuare, tot in fata unui deziderat.
T.B.: Ce s-ar impune sa se intreprinda pentru a implini, totusi, dezideratul evocat de dvs.?
C.H.: Pur si simplu, sa ne aliniem la ceea ce se intampla la nivelul Uniunii Europene. La acest nivel, nu numai ca se proclama o asemenea prioritate, ci se actioneaza efectiv in sensul stabilit. Adica, proiectul de buget al UE pentru perioada 2014 - 2020 prevede ca aproape 40% din totalul alocarilor sa se indrepte spre agricultura, cu o trimitere speciala de 321 miliarde de euro pentru plati directe catre fermieri, acolo unde se produce efectiv, alaturi de 101 miliarde de euro pentru dezvoltarea rurala. Afirm fara rezerve ca dezvoltarea rurala devine centrul de greutate al intregii evolutii moderne a spatiului rural. Aici avem de-a face cu un dureros de mare decalaj fata de media pe ansamblul Uniunii Europene. Decalajul este mai mare decat cel care priveste agricultura propriu-zisa. Si aceasta, in conditiile in care la productia agricola suntem departe de a fi competitivi in comparatie cu celelalte state membre.
T.B.: In aceasta privinta, nu este dificil de observat ca un factor esential, in demersurile de modernizare, il constituie cercetarea stiintifica din domeniu, cercetare care - la noi - se confrunta cu mari dificultati, asa cum am avut prilejul sa consemnam, in repetate randuri, in Univers ingineresc.
C.H.: Remarca este bine venita. Recent, am participat la o reuniune stiintifica, desfasurata sub egida UE, care a avut ca tema „Stiinta, suport pentru siguranta alimentara“. Reuniunea la care am avut cinstea, sansa de a modera una dintre cele trei sesiuni, a prilejuit sublinierea faptului ca s-a atribuit un buget special pentru cercetarea stiintifica din agricultura, pe ansamblul cercetarii stiintifice din UE. Este una dintre modalitatile practice de situare a agriculturii la un nivel de reala prioritate economica si sociala.
T.B.: Ati oferit, astfel, si deschiderea necesara pentru abordarea unor chestiuni concrete.
C.H.: Pledoaria mea, daca pot sa o numesc astfel, nu poate sa inceapa decat prin relevarea necesitatii imperioase de a acorda o atentie mult mai mare decat in prezent fata de potentialul reprezentat de pamantul, de solul tarii noastre. Este vorba despre o foarte mare fertilitate.
T.B.: Ceea ce este esential pentru a se obtine productii mult mai mari decat acum pe unitatea de suprafata. Sigur, conteaza utilizarea extensiva, respectiv cultivarea tuturor suprafetelor disponibile, insa cheia unui progres substantial ramane tipul intensiv de dezvoltare.
C.H.: Neindoios. Trebuie insa spus clar, fara echivoc, ca - tot in comparatie cu alte tari din Europa si din intreaga lume -, pe acest pamant fertil realizam productii sensibil mai mici, respectiv jumatate din media pe Uniunea Europeana.
T.B.: Este o „simetrie“ pe care o putem consemna si in alte domenii, cum ar fi PIB pe locuitor sau productivitatea muncii pe locuitor. Adica, o „simetrie“ care sugereaza conexiunea factorilor care determina decalajele despre care ati vorbit in deschiderea acestei convorbiri.
C.H.: De aici, obiectivul primordial de a valorifica mai bine ceea ce ne ofera pamantul tarii. In aceasta ordine de idei, nu pot sa nu reamintesc ca in Romania a avut loc, in anul 1964, cel de-al optulea Congres Mondial de Stiinta a Solului la care au participat peste 1800 de cercetatori, cadre didactice, alti specialisti din majoritatea tarilor lumii. Participantii au fost invitati sa efectueze si vizite pentru studiul solurilor romanesti. Cei mai multi, aproape unanimitatea specialistilor, au afirmat, fara rezerve, ca Romania poate fi considerata un „muzeu natural de soluri“, cu o fertilitate binecuvantata de Cel de Sus.
T.B.: O concluzie bazata pe constatarile de acum aproape 5 decenii. Care este, insa, situatia din prezent?
C.H.: Fertilitatea este mult mai mica decat atunci si scade in continuare, ca urmare a epuizarii resurselor de elemente nutritive existente in sol. Fiecare tona de cereale, sa zicem, „ia din sol“, odata cu recolta, 10 pana la 20 de kilograme de azot, 5 - 6 kilograme de fosfor, „ia“ cantitati mari de potasiu si de alte elemente nutritive care nu se restituie solului. Deci, in contextul acesta, solurile romanesti continua sa saraceasca. Cu atat mai mult cu cat nu se aplica regulile elementare, acea rotatie a culturilor care sa conduca cel putin la mentinerea, daca nu la sporirea fertilitatii solului.
T.B.: Avem, oare, de-a face cu o „fatalitate“, in cazul la care va referiti?
C.H.: Exista, desigur, modalitati de contracarare a unui asemenea proces deosebit de negativ. Astfel, ajungem la tema extrem de importanta a ingrasamintelor, naturale si minerale.
T.B.: O tema controversata.
C.H.: Da, controversata, dar posibil de abordat si de solutionat daca ne situam pe o pozitie stiintifica. Este adevarat ca la ora actuala exista numeroase retineri in ceea ce priveste utilizarea ingrasamintelor, mai ales a celor minerale, a celor produse industrial. Cel care va vorbeste va poate spune, cu toata raspunderea, ca este foarte bine cand aceste elemente nutritive sunt folosite la cantitatile de care au nevoie plantele, dupa metodele adecvate.
T.B.: Cand v-ati referit la raspunderea pe care v-o asumati pentru aceste aprecieri, m-am gandit la momentul in care v-am cunoscut, in urma cu cateva decenii, cand ati condus activitatea la marele institut de cercetare stiintifica agricola de la Fundulea.
C.H.: Sigur, acea experienta este extrem de importanta, dar ma bazez si pe alte concluzii desprinse din intreaga mea activitate de cercetare. Daca ingrasamintele sunt aplicate in perioada in care plantele au nevoie de ele, efectul negativ se diminueaza substantial. Sa ne referim bunaoara la grau. Media in Uniunea Europeana la aceasta cultura este de peste 6000 de kilograme la hectar. Sunt tari care realizeaza, in medie, 8000 de kilograme la hectar. Ei bine, in Romania, recoltam 2000 - 3000 de kilograme la hectar. Tarile care obtin productii mari foloseau 600 - 800 de kilograme de ingrasamant, substanta activa pe hectar. Spun „foloseau“ pentru ca si-au revizuit, intr-o anumita masura, optiunile, ajungand la concluzia ca era foarte mult, dar acum utilizeaza, totusi, 400 - 500 de kilograme de ingrasamant, substanta activa, pe unitatea de suprafata.
T.B.: In Romania, care este acum consumul de ingrasaminte la hectar?
C.H.: 30 - 35 de kilograme de ingrasamant, in medie, pe tara la hectar. Niciodata, Romania nu a folosit cantitati mari de ingrasaminte. Si pentru ca se discuta atat de mult, in prezent, despre agricultura ecologica, se poate afirma ca agricultura tarii noastre este ecologica. Si aceasta in conditiile in care, potrivit datelor oficiale, numai 300 000 de hectare beneficiaza de autorizarea specifica agriculturii ecologice.
T.B.: Sunt date extrem de interesante care ne ajuta - cred - sa avansam in clarificarea obiectivelor strategice in domeniul agriculturii.
C.H.: Cifrele prezentate arata ca ne aflam si in situatia de a nu castiga nici macar cat se investeste in productiile agricole. Se impune a se actiona prioritar pentru o politica de larga perspectiva in domeniul investitiilor in agricultura, cu scopul principal reprezentat de cresterea fertilitatii solului. Aceste investitii sunt necesare nu numai pentru producerea elementelor nutritive, ci - prioritar - pentru asigurarea apei necesare cresterii si dezvoltarii plantelor. Alaturi de sol, apa este elementul absolut esential. Din nefericire, ne confruntam cu un important deficit de apa.
T.B.: Deficit relativ, mi-as permite sa remarc. Am in vedere ce s-a intamplat cu sistemele de irigatii in ultimele doua decenii, modul in care noi insine ne-am adus mari prejudicii in ceea ce priveste existenta unei agriculturi durabile si performante despre care vorbiti dumneavoastra.
C.H.: Desigur, nu putem trece cu vederea distrugerile la care faceti dumneavoastra trimitere. Au fost si sunt o paguba imensa pentru tara, pentru agricultura. In acelasi timp, nu putem face abstractie de faptul ca sistemele realizate in urma cu decenii erau energointensive, pe de-o parte, iar pe de alta parte se pierdea foarte multa apa din cauza canalelor deschise. Ei bine, acum sunt sisteme de irigatii cu conducte ingropate si cu aplicarea apei, cu picurare sau sub forma de aerosoli. Astfel, se obtine o cantitate mare de substanta uscata pe fiecare milimetru folosit in agricultura. De aceea, consider ca investitiile trebuie sa mearga prioritar in modernizarea sistemelor de irigatii.
T.B.: Retinem aceasta idee pentru a-i asigura locul cuvenit in Programul National. De altfel, tema prioritatilor - nu numai in agricultura - este esentiala. Resurse considerabile nu sunt bine gestionate tocmai pentru ca fondurile de investitii se risipesc pe un numar mult prea mare de obiective.
C.H.: Pentru a oferi o imagine mai cuprinzatoare a acestor prioritati, se impune a adauga la investitiile destinate sistemelor moderne de irigatii si cresterii cantitatilor de substante nutritive utilizate, un factor esential, si anume sistemele de masini, de utilaje adaptate la noile cerinte. Astfel, se asigura si reducerea consumurilor energetice pe fiecare hectar de pamant din agricultura.
T.B.: Elementele aduse de dvs. in discutie, mai ales cele care vizeaza schimbarile climatice, se apropie de temele definitorii ale conceptului de dezvoltare durabila.
C.H.: Ceea ce este imperios necesar. Referitor, de exemplu, la schimbarile climatice, trebuie sa precizez ca, de foarte multi ani, centrele, institutele de cercetare din agricultura au lucrat cu foarte bune rezultate pentru crearea unor organisme biologice, adica soiuri si hibrizi cu o rezistenta specifica in conditii de seceta, ger si alte fenomene meteo extreme, diferentiat pe zone ale tarii. De aceea, in completare la capitolul prioritati sunt inclusiv investitiile pentru conservarea si valorificarea resurselor genetice de care dispunem. Pentru ca ne referim la materialul genetic, probabil nu sunteti interesat de un detaliu, ca sa zic si eu asa, un detaliu care priveste tema organismelor modificate genetic.
T.B.: Va asigur ca am pregatita si o intrebare pe aceasta tema, intr-adevar, foarte controversata.
C.H.: Trebuie precizat, fara echivoc, ca organismele modificate genetic au anumite caracteristici care confera plantelor o rezistenta specifica la boli, la daunatori, la conditii climatice nefavorabile. Din punctul meu de vedere, cele mai mari realizari s-au obtinut in acest domeniu. Tarile care au imbratisat ideea promovarii organismelor modificate genetic au facut extraordinar de mari progrese in domeniul agriculturii. In 2010, la nivel mondial, s-au cultivat cu organisme modificate genetic nu mai putin de 148 de milioane de hectare. Pe primul loc se afla Statele Unite ale Americii, urmate de Brazilia si Argentina. In aceasta tara, suprafata cultivata cu soia modificata genetic a depasit-o pe cea cultivata cu grau. Aceste trei tari sunt si cele mai mari exportatoare de soia.
T.B.: Se stie ca Uniunea Europeana se situeaza, oficial, pe o pozitie anti-OMG...
C.H.: Asa este. Recent, cand m-am aflat la Bruxelles, am abordat si aceasta tema. Pana a devenit membra in UE, Romania cultiva 250 000 - 300 000 ha cu soia, satisfacandu-si astfel cerintele proprii si exportand cantitati apreciabile. Or, acum, Romania si alte tari membre ale UE importa soia. La nivelul UE se importa anual peste 40 milioane de tone de soia. Argumente importante au fost aduse in controversa privind OMG-urile in urma participarii mele, in noiembrie 2011, la primul Congres Mondial de Biotehnologii, in China. In aceasta tara s-a generalizat cultura bumbacului modificat genetic si se extind suprafetele cultivate cu soia. De ce? Pentru ca a crescut foarte mult consumul de lapte, de carne, la acest produs, triplandu-se in ultimii 20 de ani. Inainte de aceasta crestere, China producea doar 10 milioane de tone de soia pentru hrana animalelor. Or, anul trecut, China a importat 30 milioane de tone de soia pentru a satisface cerintele zootehniei, determinate de cresterea consumului specific.
T.B.: Cum se explica retinerile din spatiul comunitar?
C.H.: De regula, astfel de retineri sunt motivate de intrebarea: dar, daca se intampla ceva?
T.B.: Banuiesc ca ati prezentat si aceste aspecte pentru a argumenta modalitatile de fructificare a respectivului potential pentru modernizarea agriculturii romanesti.
C.H.: Modernizare care inseamna punerea in valoare a tot ceea ce avem ca potential pentru satisfacerea in cele mai bune conditii, cantitativ si calitativ, a resurselor de hrana ale poporului roman si pentru asigurarea unui export de profil cat mai eficient. Adica nu un export direct de materii prime, ci unul rezultat din procesarea produselor agricole, cu o valoare adaugata tot mai mare. Iar prima mare valoare adaugata se face prin ceea ce numeste zootehnizarea agriculturii. Dupa aceea vine o valoare adaugata si mai mare, prin procesare. De asemenea, in ceea ce priveste ansamblul procesului de modernizare a agriculturii, consider ca este potrivit sa-l citez pe cel mai mare inginer agronom roman, Gheorghe Ionescu-Sisesti: „Pamantul este ca diamantul. Cu cat se marunteste, cu atat isi pierde din valoare“. A spus-o in secolul XX, iar in conditiile actuale, cele evocate, ideea de asigurare a unor exploatatii cu dimensiuni optime care sa permita si folosirea celor mai avansate tehnologii, echipamente, utilaje, afirmatia marelui savant este mai actuala decat oricand.
T.B.: Si mi-as permite, aici, sa observ ca toate acestea se includ organic in ceea ce reprezinta procesul de integrare europeana a Romaniei, implicit a agriculturii tarii.
C.H.: Este orientarea fundamentala. Sa ne apropiem de nivelul de dezvoltare din restul Uniunii Europene, sa devenim, cu adevarat, competitivi. Un instrument esential consta in accesarea fondurilor europene, domeniu in care agricultura sta ceva mai bine decat alte sectoare, insa mai sunt multe de dorit sa se imbunatateasca. Aceste fonduri trebuie sa mearga neconditionat in ceea ce s-a remarcat in cursul convorbirii noastre, spre investitii.
T.B.: Cu conditia unei mai bune gestionari a acestor importante resurse.
C.H.: Bineinteles. Ma gandesc, in primul rand, la dotari. Este, oare, admisibil ca, in 2012, sa mai folosim tractorul „Universal 650“?
T.B.: Dar, despre plugul tras de animale ce sa mai zicem?
C.H.: Este trist si grav. Este inadmisibil. Toti factorii amintiti pana acum, la care se adauga altii, se cer luati in considerare intr-o viziune sistemica. Aici mi-as permite, pe fluxul unor preocupari de actualitate, sa-l citez din nou pe Gheorghe Ionescu-Sisesti: „Cheltuim sute de milioane cu apararea de inundatii a asezarilor omenesti, cu refacerea soselelor, a cailor ferate, a podurilor, dar continuam sa distrugem imbracamintea de padure si de iarba a muntilor si dealurilor“. Nu pot sa nu abordez si acest subiect...
T.B.: Care vizeaza, de fapt, conceptul de dezvoltare durabila...
C.H.: ... in aceeasi viziune sistemica, intrucat tara noastra avea in Europa cea mai mare suprafata de padure, iar cand am intrat in UE eram sub media de 33% suprafata impadurita din totalul suprafetei tarii. Iar acum este intre 23% - 25%.
T.B.: Un ritm de-a dreptul infernal, ceea ce afecteaza grav - cum s-a vazut - intreaga viata economica si sociala a tarii.
C.H.: Se impune reimpadurirea tarii, sa cream perdele forestiere de protectie, sa actionam, in sfarsit, si in aceste directii.
T.B.: Sa speram ca si factorii decidenti vor fi receptivi la punctele de vedere pe care le-ati exprimat pe o arie larga de procese si fenomene definitorii pentru modernizarea agriculturii romanesti.
C.H.: Eu as incheia spunand ca, intr-adevar, se impune sa se actioneze pentru iesirea din criza, dar Doamne fereste de o criza alimentara! Sa folosim potentialul agricol al tarii asa cum se cuvine. Consider ca este cea mai importanta concluzie impusa de lectiile trecutului si prezentului.