Parteneriat pentru explorari petroliere de adancime in Romania
Data: 1 - 15 martie 2013
OMV Petrom (SNP) va explora impreuna cu grupul spaniol Repsol patru perimetre onshore situate in sudul Carpatilor Meridionali si al Carpatilor de Curbura, in baza unui contract incheiat in luna februarie a.c. Investitiile sunt estimate la 50 milioane euro in urmatorii doi ani. In linii mari, parteneriatul vizeaza zona cu adancime mai mare de 2500 - 3000 de metri a perimetrelor de explorare Baicoi V, Targoviste VI, Pitesti XII si Targu Jiu XIII. Potrivit lui Johann Pleininger, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de explorare si productie, „acest parteneriat cu Repsol, o companie petroliera lider cu experienta in explorarea ariilor de mare adancime cu structuri complexe, este un pas important pentru evaluarea potentialului de hidrocarburi al celor patru perimetre. Totodata, parteneriatele cu companii petroliere de talie mondiala contribuie la dinamizarea sectorului romanesc de petrol si gaze, cu beneficii economice semnificative pentru Romania“. La randul lui, Luis Cabra, Executive Vice President pentru Explorare si Productie la Repsol, a declarat ca parteneriatul cu OMV Petrom se inscrie in strategia companiei de extindere a activitatilor de explorare in Europa si ca Romania are in acest domeniu „un potential deosebit“.