Sub egida Academiei de Stiinte Tehnice din Romania si Academiei de Stiinte Agricole si Silvice
Data: 1 - 15 martie 2014
Masa rotunda privind utilizarea surselor regenerabile de energie si solutii de aplicare a lor in agricultura
Academia de Stiinte Tehnice din Romania (ASTR) si Academia de Stiinte Agricole si Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisesti“ (ASAS) au organizat recent o masa rotunda avand ca tema utilizarea surselor regenerabile de energie si solutii de aplicare a lor in agricultura. La reuniune au participat specialisti din cele doua institutii, cercetatori, cadre universitare si cercetatori din institute specializate, producatori de echipamente si tehnologii, utilizatori din sectorul agricol. Intr-un comunicat al celor doua institutii se releva urmatoarele:
Ideea acestei intalniri a fost aceea de a discuta impreuna cerinte ale sectorului agricol si modul in care constructorul de echipamente poate oferi utilizatorului din agricultura solutii tehnice care sa ofere productivitate, valoare adaugata in procesarea unor produse din agricultura si silvicultura, costuri de achizitie si termene de recuperare a investitiilor „prietenoase“ pentru fermieri.
De la concepte la practica
S-au conturat posibilitati de aplicare a unor rezultate stiintifice romanesti, verificate „in situ“ si care pot fi oferite sectorului agricol, raspunzand unor probleme acute cu care acesta se confrunta. Rezultatele respective se focalizeaza pe alimentarea cu energie a unor ferme izolate, alimentarea cu apa a animalelor la locuri de pasunat departate de o retea electrica, conservarea cerealelor si fructelor, asigurarea de caldura necesara unor procese, posibilitati concrete si eficient economice de utilizare a biomasei pentru cogenerare, dezvoltarea unor capacitati de generare a biogazului atat pentru gospodariile individuale, cat si pentru aglomerari mai mari, in special acolo unde exista ferme de animale sau pasari, deseuri agricole rezultate. Au fost prezentate, de asemenea, solutii pentru alimentarea cu energie electrica si termica a unor sere, cu mixuri de surse regenerabile, rezultand o eficienta economica ridicata.
Cu prilejul intalnirii, specialistii si-au reafirmat disponibilitatea de a participa si sprijini dezvoltarea de proiecte in cadrul programelor europene care se refera la agricultura, membrii celor doua Academii putand participa la acestea prin acordarea asistentei tehnice necesare atat la initierea proiectului, cat si la indeplinirea obligatiilor prevazute. Totodata, s-a retinut si o serie de alte probleme ridicate de participanti care urmeaza a fi analizate in cadrul unei actiuni viitoare.
Propuneri
1. Datorita eficientei acestei actiuni, cele doua Academii isi propun sa continue organizarea si a altor intalniri la care in mod deosebit sa participe specialisti din cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, fermieri, directori de statiuni, care, impreuna, sa abordeze problema irigatiilor, a sistemelor de masini si agregate agricole care pot fi asigurate competitiv in tara, valorificarea superioara a produselor agricole crescand valoarea adaugata prin oferirea unor noi echipamente si tehnologii. De asemenea, specialistii au apreciat ca pot da raspuns la alte cerinte pe care Ministerul Agriculturii le poate avansa, cerinte complexe care deriva din politicile de dezvoltare a sistemului agricol;
2. Cele doua Academii de stiinte isi propun ca prin mobilizarea specialistilor de care dispun sa sprijine transferul, in sectorul agricol, al unor rezultate din domeniul aplicarii surselor noi de energie. Consfatuirea a evidentiat ca exista solutii competitive care pot fi transferate cu efecte tehnico-economice semnificative spre sectorul agricol. Un catalog cu asemenea produse si tehnologii poate fi elaborat de cele doua Academii, cu scopul de a fi cunoscut de viitori utilizatori. De asemenea, pe site-urile celor doua Academii, vor fi prezentate solutii care pot fi aplicate. Data fiind importanta eficientei modului in care energia si sursele de energie sunt utilizate s-a propus crearea unei „Comisii de eficienta a energiei in agricultura“ in cadrul Comitetului National Roman al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME);
3. Sprijinirea financiara de catre Ministerul Agriculturii a unor proiecte menite a dezvolta, in cadrul unor unitati agricole, modele demonstrative in care sa se prezinte aplicatii de succes ale surselor regenerabile de energie, poate deveni un mijloc eficient de promovare si multiplicare a acestor rezultate si spre alti beneficiari. Totodata, in cadrul acestor modele demonstrative, se va putea face si pregatirea oamenilor care vor utiliza aceste tehnologii in alte unitati. Tinand seama de cerintele aparute in ultimii ani in Directivele europene si ale caror prevederi se refera si la agricultura (eficienta energetica si aplicarea surselor noi de energie, limitarea consumului de hidrocarburi in mijloacele echipate cu motoare termice - in transport la nivelul anului 2030 circa 50% din mijloacele de transport cu combustibili conventionali trebuie inlocuite -, reducerea nivelului de poluare sol, apa, aer, reducerea consumului de energie in cladiri - 5% din cladirile vechi sa intre in proces de modernizare inca din anul 2014), se solicita Ministerului Agriculturii promovarea unui proiect vizand aplicarea surselor noi in agricultura si eficienta energetica, in cadrul caruia sa se finanteze transferul unor rezultate. Finantarea unor proiecte sectoriale bine gandite privind aplicarea unor tehnologii si echipamente performante, fiabile si competitive ca pret de achizitie, poate sprijini o aplicare accelerata a unor rezultate, modernizarea si cresterea eficientei in agricultura;
4. Consfatuirea roaga conducerea Ministerului Agriculturii sa promoveze un sistem de finantare prin vouchere a unor fermieri, similar cum s-a facut in anul 2013 de MEN pentru IMM-uri. Stabilirea unei valori de 50.000 - 100.000 lei pentru o aplicatie realizata de elaboratorul unei solutii si utilizatorul ei va fi utila in activitatea unui fermier.