Targurile de joburi

Lunile martie si aprilie au devenit, prin traditie, intervalul temporal in care se organizeaza asa numitele targuri de joburi. Cuvantul (job) s-a incetatenit in limbajul comun, asa ca folosirea lui nu mai prezinta niciun fel de dificultate pentru marea majoritate a concetatenilor nostri. O explicatie plauzibila a acestei asimilari de ordin lingvistic este la indemana tuturor: locurile de munca au devenit o problema vitala pentru cea mai mare parte a populatiei tarii, in conditiile in care efectele crizei globale s-au concentrat tocmai pe piata resurselor umane.
Cantitativ, numarul de joburi este modest. Pe ansamblul tarii, locurile de munca vacante se situeaza, de regula, in jurul a 20 000. Evident, nu se acopera decat o mica parte din numarul somerilor declarati oficial (in jur de 500 000). Cu toate acestea, avem de-a face cu o actiune importanta, intrucat, in materie de somaj, conteaza fiecare om. A avea o sursa relativ sigura de venituri cat mai apropiata de cea a unui trai decent a devenit preocuparea principala inclusiv a persoanelor salariate in conditiile in care cresterea economica nu a determinat si o marire a ofertei de locuri de munca. De asemenea, targurile de joburi echivaleaza cu un veritabil seismograf in privinta mutatiilor de pe piata muncii, mai ales in materie de studii si de profesii. In mod constant se constata un deficit semnificativ de muncitori calificati, cu studii medii, situatie care readuce foarte serios in atentie necesitatea revenirii la un invatamant profesional adecvat cerintelor de pe piata muncii. Este vorba, in special, despre asa numitii meseriasi fara de care domenii vaste din sfera productiei si serviciilor nu pot satisface mai ales cerintele din gospodariile populatiei. Este, totodata, de consemnat deficitul de personal cu studii superioare, inclusiv in materie de inginerie, cu accent pe domeniile tehnologice de varf.
Apar cel putin doua teme de reflectie strans legate intre ele: modul in care invatamantul pregateste forta de munca necesara inainte de toate economiei si masurile care se adopta pentru stimularea investitorilor de a crea un numar cat mai mare de joburi. In ambele directii, sunt deficiente evidente pe care Univers ingineresc le-a semnalat sistematic de multa vreme. Nu vom reveni asupra lor, ci vom consemna doar unele masuri timide adoptate in ultimul timp pentru angajarea unui numar cat mai mare de tineri si de femei in domeniile in care exista persoane pregatite adecvat atat la nivel mediu, cat si la nivel superior. Au fost alocate in acest scop peste 10 milioane de lei prin diverse programe finantate de Guvern. E mult? E putin? Un raspuns trebuie sa ia in considerare o tema mult mai ampla, si anume rolul statului in economie. In conditiile in care peste 90% din PIB se realizeaza in sectorul privat este limpede ca principalul factor generator al locurilor de munca il constituie (trebuie sa-l constituie) intreprinzatorii insisi, fie ca este vorba despre mari companii unde predomina capitalul strain, fie ca avem de-a face cu IMM-uri. Statul nu are la dispozitie decat trei modalitati de actiune in domeniul de care ne ocupam: extinderea investitiilor publice, care, prin procedura subcontractarii, creeaza locuri de munca si in sectorul privat, o politica fiscala stimulativa pentru entitatile care asigura un numar mai mare de joburi si acordarea de sprijin banesc direct unor categorii de angajatori. Fara indoiala ca, in toate aceste trei directii, se poate face mai mult, in special intr-o maniera coerenta si cu „bataie lunga“. De aici, insa, nu se poate trage concluzia ca angajatorii nu au rolul de „prima vioara“. Ar fi absurd sa se includa statul si sectorul privat in „tabere opuse“. Interesul este comun si, in consecinta, se impun masuri comune, convergente. Targurile de joburi sunt un bun prilej pentru implinirea acestui deziderat.