Laborator 2.0 - expozitie de stiinta interactiva, la Iasi
Data: 1 – 15 martie 2018 2018
Până la 30 aprilie 2018, Eventera organizează, la Iaşi, alături de Complexul Muzeal Național Moldova, a doua expoziție de știință interactivă Laborator în sala de expoziții temporare a Muzeului Științei și Tehnicii Ștefan Procopiu din Palatul Culturii din Iaşi. „Într-o eră dedicată evoluției tehnologice, copiii simt, de la vârste foarte mici, presiunea și stresul vitezei. Pentru a ne regăsi echilibrul este nevoie să simplificăm lucrurile și să fim mai atenți la simțuri. Simțurile ne ajută să explorăm lumea înconjurătoare și să ne adaptăm acesteia, dar mai au un rol, acela de a da gust, culoare și echilibru vieții noastre. În Laborator 2.0 ne deschidem simțurile pentru a explora știința, facem corelații, răspundem la întrebări și ne bucurăm de curiozitate, a noastră și a copiilor", precizează organizatorii.
Până la 30 aprilie, din oră în oră în intervalul 10:00 - 17:00, cei interesaţi sunt invitaţi în Palatul Culturii din Iași pentru a descoperi știința prin intermediul simțurilor. În zona de biologie se prezintă funcționarea organelor de simț și se analizează, pe baza unei instalații interactive, cum „lucrează" creierul. Pentru că o mare parte din zona de biologie este dedicată testării simțurilor, vizitatorii vor vedea prin ochii altor oameni care au defecte de vedere, apoi, prin ochii unei pisici sau chiar ai unei albine, vor testa simțul tactil prin cutii senzoriale; tot în jocuri senzoriale, vor testa și simțurile olfactiv și pe cel auditiv. Călătoria senzorială în Laborator 2.0 va continua în zona de fizică, unde vor fi explorate fenomene din optică și acustică. Copiii vor afla ce reprezintă undele electromagnetice, apoi se vor concentra pe lumina vizibilă și o vor „trece" prin mai multe fenomene - reflexie, refracție, dispersie sau polarizare.