Jurnal de bord Investitia in oameni, de la slogan la realitati
Data: 1-15 martie 2019
Piaţa muncii generează, în prezent, foarte multe preocupări manageriale în care consultanţa oferită de ingineri este de neînlocuit. Avem în vedere în special promovarea unei viziuni strategice ştiinţifico-tehnice fără de care creşte considerabil riscul de a se diminua şi chiar de a înceta activitatea unor firme din cauza deficitului de personal. Din această perspectivă, capătă o importanţă specială analizele care vizează, simultan, microeconomia şi macroeconomia, iar în anumite situaţii euroeconomia, în ansamblu. Identificarea tendinţelor, mai ales a celor pe termen lung, este posibilă doar prin luarea în considerare a informaţiilor integrate furnizate de ingineri, astfel încât să fie fundamentate, sub aspect tehnic, soluţiile care urmează să fie adoptate.
Tocmai de aceea, prezintă un interes deosebit datele furnizate de-a lungul timpului de Institutul Naţional de Statistică (INS) referitoare la evoluţia pieţei muncii care atestă că, într-un interval foarte scurt, 2009 - 2010, în România s-au lichidat aproximativ un milion de locuri de muncă. Recuperarea n-a fost deloc uşoară, însă s-a reuşit ca, la finalul anului trecut, să se depăşească numărul de angajaţi dinainte de declanşarea crizei. Adică, s-a ajuns la 4,093 milioane de salariaţi.
Chiar dacă repetăm un adevăr banal, dată fiind importanţa temei, se cuvine să ţinem seama, în cel mai înalt grad, de faptul că nimic nu este mai important la nivel individual şi familial decât asigurarea surselor de existenţă, în condiţiile unui trai decent, aşa cum, de altfel, stipulează Constituţia României, la articolul 47.
Sigur, în materie de locuri de muncă acţionează, în principal, legea cererii şi ofertei, dar piaţa liberă poate şi trebuie să evolueze şi prin forţa de influenţare a politicilor publice puse în slujba interesului public. Dacă trecem în revistă, fie şi numai foarte pe scurt, politicile de stimulare a investiţiilor în locuri de muncă, inclusiv în privinţa capitalului autohton, vom constata lesne că au dat rezultate notabile măsuri precum alocările pentru lucrări publice, factor cu rol multiplicator în economie, stimulentele de ordin fiscal-bugetar, flexibilizarea pieţei de profil potrivit relaţiei obiective dintre capital şi muncă, de fapt, feţele aceleiaşi monede. Crearea în intervalul post-criză a peste 560 000 de locuri de muncă a reprezentat un proces nu numai cantitativ, ci şi calitativ. În fruntea ramurilor în care s-au creat cele mai multe locuri de muncă, aproape 130 000, se află industria prelucrătoare, cea care generează un volum apreciabil de valoare adăugată. Urmează serviciile suport, bazate preponderent pe noile tehnologii, cu 120 000 noi locuri de muncă, la care se adaugă 80 000 noi joburi în domeniile informaticii şi comunicaţiilor. Practic, sunt sferele de activitate în care progresul ştiinţifico-tehnic contemporan permite să se obţină performanţe, în special în materie de productivitate.
Cu toate acestea, a crescut şi numărul de locuri de muncă vacante. În medie, pe lună, ajunge la 60 000. Pentru a-şi asigura necesarul pe termen mediu şi lung, tot mai numeroase firme se implică în orientarea şi consolidarea tuturor formelor de învăţământ, începând cu cel profesional.
Rezultă, din toate acestea, că foarte multe obiective în domeniul abordat în aceste însemnări pot fi realizate printr-o mai bună corelare a politicilor publice cu politicile de firmă. Identificarea şi fructificarea zonelor în care se armonizează interesele de ansamblu ale societăţii cu cele ale entităţilor de bază reprezintă, neîndoios, un demers de expertiză propriu inginerilor de toate specializările şi din toate ramurile. Este, deopotrivă, o concluzie de ordin teoretic şi de acţiune practică. Toate fezabile în măsura în care sunt inspirate din realităţi şi servesc realităţilor în sensul de mişcare a progresului economic şi social.