Contributii romanesti in domeniul vehiculelor auto

Automobilul - respectiv mijlocul de transport rutier autopropulsat - a fost materializarea tehnică a unui vis multimilenar al omenirii, acela de a transporta terestru mărfuri sau de a se deplasa fără efort fizic semnificativ, rapid și pe distanțe mari.

La entuziasmul tehnic creator din a doua parte a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX generat de realizarea motorului cu ardere internă în patru timpi cu aprindere prin scânteie (Nicolaus Otto - 1864), a motorului cu aprindere prin comprimare (Rudolf Diesel - 1892) și a primului automobil echipat cu motor cu ardere internă (Karl Benz - 1885) au aderat și o serie de ingineri români, care au adus contribuții tehnice importante la dezvoltarea domeniului.

Deși numele inginerului Aurel Vlaicu este incontestabil legat de modelele de avioane realizate de el, un fapt mai puțin cunoscut este acela că, după absolvirea facultății Technische Hochschule din München (1907), Vlaicu a fost angajat, în septembrie 1908, ca inginer la Opel, în Russelsheim, lângă Frankfurt.

 În contextul pregătirii unui lot de 5 mașini pentru participarea la un concurs, el, din proprie inițiativă, a efectuat modificări la carburatorul uneia dintre acestea, singura care a trecut cu succes toate probele concursului. Pentru această îmbunătățire aplicată carburatorului, Vlaicu a primit felicitările oficiale ale patronului Opel și o ofertă de dezvoltare a colaborării. Modificarea realizată de Aurel Vlaicu la motorul respectiv a fost introdusă imediat în producția de serie.

 Invenția „Automobil de formă aerodinamică cu patru roți montate înăuntru formei aerodinamice", înregistrată cu cererea de brevet din 13 noiembrie 1922, în Germania, a marcat înscrierea inginerului Aurel Persu între personalitățile cu o contribuție majoră la dezvoltarea domeniului auto. Forma aerodinamică a automobilului propusă și realizată de Aurel Persu a fost rezultatul unei serii multiple de calcule și experimentări. Coeficientul aerodinamic 0,22 al automobilului Persu este chiar și astăzi greu de atins de constructorii de autoturisme. Exemplarul de autoturism aerodinamic realizat de Aurel Persu în Germania prin efort finaciar propriu, care a inclus și alte particularități tehnice specifice, a fost adus în România, a avut un parcurs de peste 120 000 km și în 1969 a fost donat Muzeului Tehnicii Dimitrie Leonida din București.

Preocupări pentru îmbunătățiri și progres tehnic în domeniul auto a avut și inginerul-inventator Gheorghe (Gogu) Constantinescu. Născut în 1881 la Craiova, Gogu Constantinescu, cunoscut în lumea știițifică drept „părinte al sonicității", a acumulat aproape 400 de brevete de invenție și a avut parte de o recunoaștere și apreciere deplină din partea autorităților științifice și militare din Marea Britanie.

 În domeniul mecanicii automobilului, Gogu Constantinescu a proiectat și a construit primul schimbător de viteze automat „convertizorul Gogu Constantinescu" - o cutie de viteze automată pentru automobile și locomotive (LDH) fără ambreiaj și roți dințate bazată pe efectul inerțial al maselor în mișcare.

 În ceea ce privește producția industrială de automobile, proiectarea și cercetarea de specialitate, este interesant de știut că în perioada 1936 - 1948 a funcționat în București o uzină Ford de asamblare și producție. Amplasamentul era în Calea Floreasca și clădirea respectivă există și astăzi, dar nu ca hală de producție. Fabrica Ford din Bucureşti se numea Ford Romana SAR şi avea 100 de angajaţi specializaţi care se ocupau de asamblarea a 2500 de autoturisme şi vehicule comerciale în fiecare an. Uzina SAR a funcţionat de pe 4 mai 1936 până la 11 iunie 1948. La uzina Ford din Calea Floreasca se construiau în special vehicule Ford V8 Fordor Sedan. Aici nu se realiza numai asamblarea automobilelor, ci și confecționarea unor piese și periodic se realizau teste cu piesele construite de români, în uzina proprie. Erau trimise mostre de șuruburi, tapițerie, acumulatori, vopsea și alte piese în Detroit, acolo unde era sediul principal al mărcii, pentru a primi certificarea de calitate.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, jaloanele producției de autovehicule din România au fost Uzinele de autocamioane din Braşov, ARO Câmpulung Muscel, Autobuzul București, Dacia Pitești, Oltcit Craiova, Mecanica Mîrșa.

În prezent, în România, vârful de lance al proiectării și cercetării în domeniul auto este Renault Design Central Europe (RDCE) Bucureşti. Centrul a fost înființat în anul 2007 și face parte din rețeaua internațională de design - satelit a Grupului Renault, alături de centre similare din alte şase țări.

 Compusă din 30 de persoane, toate având meserii din zona creativă, RDCE este recunoscută pentru design-ul modelelor gamei Dacia, Kadjar, Alpine Vision Gran Turismo. Jean Philippe Salar, director al RDCE, a făcut următoarea precizare la preluarea funcției: „Creativitatea este o provocare permanentă, în care strategia este de a identifica, înaintea concurenţei, noile concepte care fac succesul de mâine. Anticipăm tendinţele, astfel încât să putem propune un design modern, simplu, atractiv, care să transmită valorile mărcii Renault".

 În Bucureşti, la Renault Design Central Europe, a fost creat conceptul Dacia Duster, conceptul Renault Frendzy şi a doua generaţie a modelelor Dacia Logan, Sandero, Duster. Centrul a fost gândit pentru a fi în legătură cu RTR (Renault Technologie Roumanie), pentru că designul şi ingineria trebuie să lucreze împreună. Principalele activităţi ale Renault Design Central Europe sunt studiul tendinţelor, design, modelaj 3D - transpunerea schiţelor în machete 3D şi calitatea percepută (în strânsă legătură cu ingineria şi uzinele). Colaborează strâns cu Centrul Tehnic Titu.

 Renault Design Central Europe, primul şi singurul centru de design auto din România, contribuie la dezvoltarea de vehicule destinate mai multor piețe ale Grupului Renault și intervine în proiecte din faza demarării, până la realizarea machetei finale a unui vehicul şi apoi, în producția de serie, pentru toate modificările pe care acestea le suferă de-a lungul timpului.