Peste jumatate dintre angajatii in servicii bazate pe utilizarea intensiva a cunoasterii sunt femei
Data: 1-15 martie 2021
Aproximativ 77,9 milioane de persoane din Uniunea Europeană lucrau în 2019 în servicii bazate pe utilizarea intensivă a cunoaşterii, dintre care 31,8 milioane erau bărbaţi şi 46,1 milioane femei, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Acestea includ servicii de înaltă tehnologie bazate pe utilizarea intensivă a cunoaşterii (programare, telecomunicaţii, cercetare şi dezvoltare), servicii de piaţă bazate pe utilizarea intensivă a cunoaşterii (transporturi, consultanţă de management, contabilitate, consultanţă fiscală şi juridică, activităţi de investigaţii şi securitate) şi servicii financiare de înaltă tehnologie bazate pe utilizarea intensivă a cunoaşterii (activităţi de servicii financiare, asigurări, reasigurări şi fonduri de pensii, exceptând asigurările sociale obligatorii, activităţi creative, artă şi petrecerea timpului liber, de editare, veterinare, administrare publică şi apărare, educaţie, sănătate şi asistenţă socială, biblioteci, arhive, muzee şi alte activităţi culturale, activităţi sportive).
În România, dintre cele 1,949 milioane de persoane care lucrau în 2019 în categoriile la care ne referim, 856 800 erau bărbaţi şi 1,093 milioane erau femei.
Deşi femeile reprezintă mai puţin de jumătate din totalul persoanelor angajate în blocul comunitar (46%), ele sunt majoritare în segmentul analizat (59%), ponderea acestora variind de la 50%, în Malta şi Luxemburg, la 67%, în Lituania şi Letonia.