Proiectul Strategiei energetice a Romaniei 2020 - 2030, cu perspectiva anului 2050 (IV)

Încheiem în acest număr prezentarea unora dintre aspectele cele mai importante incluse în proiectul Strategiei energetice a României 2020 - 2030, cu perspectiva anului 2050. Proiectul - elaborat de ministerul de resort - reprezintă, potrivit iniţiatorilor, forma documentului rezultată în urma parcurgerii mai multor etape, între care un amplu proces de consultare publică internă şi de consultare transfrontieră, ţinându-se cont şi de angajamentul României la efortul comun de îndeplinire a țintelor europene, stabilite pentru anul 2030 în domeniul energiei și climei.

Estimări pentru intervalul 2030 - 2050

Autorii documentului precizează că perspectiva de dezvoltare a sectorului energetic până în anul 2050 este utilă din două motive principale: 1) sectorul energetic are o intensitate ridicată a capitalului, iar multe proiecte au un ciclu investițional lung, astfel încât o bună parte a deciziilor de investiții ce vor avea loc în viitorul apropiat vor continua să își producă efectele în 2050 și 2) politicile energetice și de mediu ale UE, inclusiv țintele pentru anul 2030, sunt construite în jurul obiectivului pe termen lung de a atinge un nivel de emisii „net zero" la nivelul anului 2050.

Obiectivul global de atenuare a schimbărilor climatice poate fi îndeplinit doar prin acțiuni și măsuri cu caracter transformator la nivel global. O direcție principală de acțiune va fi accelerarea tranziției sectorului energetic către tehnologii care permit reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES). Multe dintre transformările pe termen lung ale sectorului energetic pot fi anticipate, dat fiind ritmul lent de înlocuire a infrastructurii energetice.

Tendințele prezentate în documentul supus atenţiei cititorilor oferă o perspectivă asupra evoluției sectorului energetic din România pentru perioada 2030 - 2050. „Incertitudinea previziunilor pe termen lung, care depinde de evoluția tehnologiilor, a inovării și dezvoltarea sectorului energetic la nivel european, face ca ele să aibă un caracter mai degrabă orientativ și necesar a fi analizate și actualizate periodic", menţionează reprezentanţii Ministerului Energiei.

 

Evoluții la orizontul anului 2050

Principalele tendințe de dezvoltare la nivel european și la nivel național se referă la: creșterea rolului biomasei în mixul energetic; susținerea electromobilității; creșterea ponderii surselor regenerabile de energie (SRE) în mixul energiei electrice și utilizarea tehnologiilor CSC (captare, transport și stocare geologică a emisiilor de CO₂); încurajarea investițiilor în infrastructura de stocare a energiei; creșterea eficienței energetice, în special a imobilelor; oportunitatea utilizării pompelor de căldură în încălzire/răcire.

 

Producția energiei electrice pe bază de tehnologii cu emisii reduse de GES

Se estimează că perioada 2020 - 2030 va aduce creșteri moderate ale capacităților de producere a energiei din SRE, cu precădere eoliene și fotovoltaice. Cu toate acestea, evoluția costului cu emisiile de GES în coroborare cu o creștere a performanței tehnologiilor de producere a energiei din SRE, în principal eoliană și fotovoltaică, raportată la costurile investiționale și operaționale, va accelera tranziția energetică în România, prin creșterea ritmului de extindere a centralelor eoliene, fotovoltaice și a altor tehnologii cu emisii reduse de GES, după 2030.

Capacitatea netă instalată în centrale pe bază de SRE în anul 2050 presupune investiții pentru punerea în funcțiune a noi capacități, precum și pentru înlocuirea capacităților existente, instalate în perioada 2010 - 2016, care vor ajunge la sfârșitul duratei de viață în perioada 2030 - 2040. De asemenea, se estimează că, după 2035, se vor crea premise pentru introducerea reactoarelor nucleare de generația IV, mici și modulare (SMR), care vor putea crește ponderea energiei cu emisii scăzute de GES. În acest context se remarcă oportunitatea dezvoltării tehnologiei de reactoare rapide răcite cu plumb, care ar putea facilita României și posibilitatea participării la proiecte de investiții pe plan mondial.

Evoluția mixului energetic are la bază premisa utilizării hidroenergiei, a energiei din surse regenerabile de energie și a energiei nucleare pe termen lung în România, pentru un mix energetic diversificat și echilibrat cu emisii reduse de carbon.

 

Stocarea energiei electrice la scară mare

După anul 2030 și, mai ales, după 2040, va apărea necesitatea de a dezvolta noi soluții de stocare a energiei electrice produse în centrale eoliene și fotovoltaice. La orizontul anului 2050, se estimează necesitatea de a asigura echilibrarea pentru 15 - 20 GW instalați în centrale cu producție intermitentă, la nivelul SEN. Astfel, suplimentar capacităților existente, se remarcă oportunitatea dezvoltării sistemelor de baterii de mare capacitate sau a sistemelor de baterii de capacități mijlocii sau mici dispersate geografic, ca soluție marginală pe piața de echilibrare. În această direcție, tehnologii, care în prezent sunt costisitoare, dar care ar putea deveni fezabile economic și oportune, în funcție de progresul tehnologic și evoluția sectorului energetic, sunt celulele de combustie având la bază procesul de hidroliză pe bază de energie din SRE și alte tehnologii de producere a energiei cu emisii reduse de carbon.

După anul 2030, centralele hidroelectrice cu acumulare prin pompaj devin oportune în mixul de capacități în toate scenariile analizate. Scenariile estimează capacități cu acumulare prin pompaj de aproximativ 1000 MW în anul 2050, cu variații între 850 MW și 1100 MW. Scenariile în care necesarul estimat de capacități hidroelectrice cu acumulare prin pompaj este cel mai ridicat sunt cele cu decarbonare ambițioasă.

În alte scenarii analizate, necesarul mai scăzut de capacități hidroelectrice cu acumulare prin pompaj este justificat de dezvoltarea, în paralel, a capacităților de producție a gazului de sinteză. Producția de gaz de sinteză din SRE este binevenită în mixul energetic către sfârșitul tranziției energetice, la orizontul anului 2050, pentru că poate contribui la decarbonarea gazelor naturale. Atât pomparea inversă a apei în centrale hidroelectrice, cât și hidroliza au un randament relativ scăzut. Din acest motiv, implementarea acestor tehnologii la scară mare depinde în mare măsură de evoluția acestor tehnologii și a inovării în domeniu, precum și de evoluția sectorului energetic și condițiile de piață în România și la nivel europen, în orizontul de timp analizat.

Un rol important în echilibrarea SEN îl vor avea rețelele inteligente și managementul cererii de energie, inclusiv prin creșterea rolului comunităților locale și al prosumatorilor care ar putea deține și capacități de stocare.

 

Circa 60% din parcul auto ar urma să aibă, în 2050, o formă de propulsie

electrică

Mobilitatea electrică reprezintă o alternativă sustenabilă posibilă, pe termen lung, la motorul cu ardere internă. Gazele naturale, GPL-ul și hidrogenul sunt combustibili alternativi viabili pentru sectorul transporturilor, însă este puțin probabil să ofere o soluție de înlocuire pe scară largă a produselor petroliere în mixul energetic. Pe de altă parte, principala problemă a autovehiculului electric constă în dificultatea stocării energiei electrice. Din punctul de vedere al sustenabilității, se pune și problema emisiilor aferente producției de energie electrică, dominată de combustibilii fosili. Pe termen lung, însă, autovehiculele electrice sunt de așteptat să dețină un rol central, pe măsură ce crește eficiența bateriilor, respectiv producția în cantități mari a energiei electrice curate.

Tranziția de la motorul cu ardere internă către cel electric este probabil să aibă loc trecând prin etapa intermediară a autovehiculelor hibride (echipate cu ambele tipuri de motor), cu sau fără alimentare din rețeaua de energie electrică. Cea mai timpurie dezvoltare o vor avea autovehiculele hibride pentru care motorul electric are doar un rol marginal, la viteze mici, în traficul urban.

Etapa a doua va consta în creșterea numărului de autovehicule hibride de tip plug-in, a căror baterie de capacitate medie se poate încărca de la o sursă externă de energie electrică.

A treia etapă va consta în creșterea rapidă a ponderii autovehiculelor pur electrice, cu baterii de mare capacitate, pe măsură ce costul lor scade, iar energia electrică provine în cea mai mare parte din surse cu emisii scăzute de GES.

Scenariile de dezvoltare analizate estimează tranziția României către electromobilitate în perioada 2030 - 2050. Aceasta va depinde de evoluția pieței la nivel național și european și susținerea investițiilor necesare pentru dezvoltarea infrastructurii publice de reîncărcare. În perspectiva tranziției României către electromobilitate și condiționat de contextul de piață, ar putea deveni oportună susținerea prin intermediul unor scheme de sprijin, coordonată cu dezvoltarea industriei autovehiculelor electrice în România.

Se estimează că aproape 60% din parcul auto ar urma să aibă, în 2050, o formă de propulsie electrică. Dintre autovehiculele pe motorină și benzină, o bună parte ar putea folosi produse energetice pe bază de biomasă. Bineînțeles, tranziția către electromobilitate poate avea loc mai rapid sau mai lent, în funcție de evoluția factorilor principali enunţaţi anterior.

 

Participarea României la atingerea țintelor UE în 2030 și 2050

România își va îndeplini angajamentul european cu privire la țintele naționale pentru eficiența energetică, energia regenerabilă și emisiile de GES pentru anul 2020, un efort susținut suplimentar fiind necesar pentru creșterea cotei de SRE în transporturi (SRE-T) la 10%. Efortul strategic în următorii ani va consta în principal în imprimarea unei direcții de dezvoltare a sectorului energetic în linie cu obiectivele strategice prioritare și obiectivul UE de a atinge un nivel de emisii „net zero" la nivelul anului 2050. În acest context, sunt prezentate, în continuare, țintele naționale care contribuie la atingerea obiectivelor UE pentru 2030, cu privire la cota de SRE, emisii de GES și eficiență energetică.

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. România își redusese în 2015 emisiile de GES cu 54% față de 1990, mult peste nivelul mediu de 20% stabilit ca țintă UE pentru 2020 și ținta de 40% pentru 2030. Scăderea este, în primul rând, rezultatul unui proces amplu și dificil de transformare a sectorului industrial, ce poate fi considerat în bună măsură încheiat. Industria rămâne principalul motor de creștere economică sustenabilă pentru România și are premise foarte bune de dezvoltare în deceniile următoare, în special în producția de mașini, utilaje și echipamente, cu valoare adăugată tot mai ridicată. Se estimează că, pe termen scurt, creșterea eficienței energetice și scăderea emisiilor de GES nu vor mai avansa în același ritm. Scăderea emisiilor de GES va avea loc într-un ritm mult mai lent decât cel din ultimii 25 de ani, ca rezultat al investițiilor susținute în acestă direcție. Un rol important îl vor avea, însă, eficientizarea consumului de energie și creșterea ponderii energiilor curate în mixul energetic.

Pentru 2030, România își propune să aducă o contribuție echitabilă la realizarea țintei de decarbonare a Uniunii Europene și va urma cele mai bune practici de protecție a mediului. Aplicarea schemei EU-ETS și respectarea țintelor anuale de emisii pentru sectoarele non-ETS reprezintă angajamentele principale pentru realizarea țintelor. Pentru sectoarele care fac obiectul schemei EU-ETS, obiectivul general al României de reducere a emisiilor se ridică la aproximativ 44% până în 2030 față de anul 2005. 

Ca urmare a politicilor și măsurilor preconizate, emisiile GES aferente sectorului ETS sunt estimate la 39 milioane t echivalent CO₂ la nivelul anului 2030.

Pentru România, Comisia Europeană a stabilit o țintă de reducere cu 2% în 2030 față de nivelul din 2005, în timp ce media pentru UE este o reducere de 30%. La atingerea acestei ținte poate contribui, prin respectarea prevederilor și condițiilor aferente fiecărui stat membru, și implementarea unor reglementări specifice adoptate de UE, printr-o compensare de maximum 13,4 milioane tone CO₂ echivalent pentru perioada 2021 - 2030.

Potrivit proiecțiilor efectuate în cadrul elaborării Planului Naţional Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC), emisiile GES totale estimate în 2030 vor fi de 118,35 milioane t CO₂ echivalent.

Așadar, România va contribui la procesul de decarbonare a UE, avându-se în vedere estimarea că în 2030 totalul emisiilor de gaze cu efect de seră în sectoarele economiei naționale vor fi reduse  cu aproximativ 50% față de 1990. La această reducere vor contribui atât sectoarele cuprinse în sistemul ETS (sistemul de tranzacționare a emisiilor de gaze cu efect de seră în UE), cât și activitățile non-ETS. 

Mai mult, emisiile GES ar putea fi reduse suplimentar conform scenariului cu măsuri adiționale din PNIESC, actualizat în urma recomandărilor Comisiei Europene, după finalizarea documentelor strategice elaborate de o serie de instituții guvernamentale din România.

Creșterea rolului SRE în mixul energetic. România ar putea introduce un mecanism de sprijin pentru dezvoltarea potențialului biomasei în forme moderne și eficiente, însă dezvoltarea parcurilor eoliene și fotovoltaice va continua, probabil, în perspectiva în care costul acestor tehnologii le va face competitive fără scheme de sprijin. Acest lucru este de așteptat să aibă loc în următorul deceniu, prin urmare se vor construi noi capacități eoliene și fotovoltaice în România, chiar în absența unei scheme de sprijin, după anul 2020.

La nivelul anului 2030, România își propune atingerea unei ponderi de energie din surse regenerabile în consumul final brut de energie electrică (SRE - E) de 49,4%, de la 41% în 2020. Evoluția acestui indicator va determina în cea mai mare măsură cota totală a SRE în 2030.

Ponderea SRE în consumul brut de energie finală pentru încălzire și răcire (SRE - Î&R). Încălzirea clădirilor și utilizarea aburului în procese industriale reprezintă un segment important de consum energetic. Pentru 2030, se preconizează că România va atinge o pondere a energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie în sectorul încălzire și răcire de 33%.

Conform Strategiei de Renovare pe Termen Lung, pachetele de renovare vor cuprinde tehnologii SRE precum instalarea de panouri solare, panouri fotovoltaice și pompe de căldură. Acestea vor contribui semnificativ la atingerea țintei SRE - Î&R inclusiv și în special după anul 2030, ca rezultat al creșterii ratei de renovare în perioada 2031 - 2050.

Ponderea SRE în consumul brut de energie finală în transporturi (SRE-T). România își va atinge ținta pentru SRE-T de 10% în 2020, însă este puțin probabilă o creștere ulterioară rapidă a volumului de biocarburanți, nu în ultimul rând din cauza considerentelor de sustenabilitate a producției lor.

În perioada 2020 - 2030, se estimează că ponderea SRE-T se va majora în special ca urmare a creșterii ponderii mobilității electrice, pe segmentele feroviar și rutier. Astfel, ponderea SRE-T în 2030 va ajunge la 14,1%. Această creștere nu este neglijabilă, venind pe fondul unei creșteri susținute a sectorului transporturilor. Ea anticipează o majorare mult mai rapidă în perioada 2030 - 2050.

Eficiență energetică. La nivelul anului 2030, România are drept obiectiv atingerea unui consum final de energie de 25,7 Mtep, însemnând o reducere cu 40,4% față de scenariul PRIMES 2007. Există un potențial ridicat de realizare a economiilor de energie în sectorul rezidențial în perioada 2030 - 2050, stocul clădirilor din România având o eficiență energetică relativ scăzută, iar consumul specific de energie pentru încălzire și răcire fiind relativ ridicat, cu o medie națională de 157 kWh/mp/an, în condițiile în care circa jumătate din locuințe sunt încălzite doar parțial. Programele naționale de creștere a eficienței energetice, în paralel cu creșterea costurilor cu energia, vor încuraja investiții în izolarea termică a locuințelor în următorii 15 ani, în toate scenariile de dezvoltare.

După 2030, creșterile suplimentare ale eficienței energetice la încălzire vor fi însă mai costisitoare, presupunând lucrări mai ample și complexe de reabilitare. Strategia de Renovare pe Termen Lung prevede în cadrul scenariului optim (Scenariul 2) o rată de renovare a clădirilor de 3,79% pe an în perioada 2031 - 2040, respectiv 4,33% în perioada 2041 - 2050 și ar putea aduce economii de energie finală cumulate în valoare de 6,14 Mtep la nivelul anului 2050.

Consumul total de energie al gospodăriilor va urma în bună măsură necesarul pentru încălzire și răcire. Cererea de energie a gospodăriilor pentru gătit, încălzire, iluminat, electronice și electrocasnice este de așteptat să crească foarte puțin, ca urmare a adoptării treptate a noilor tehnologii de ecodesign, cu consum specific tot mai scăzut.

Promovarea consumului dispecerizabil are, de asemenea, multiple beneficii în vederea realizării economiilor de energie prin prisma faptului că acest lucru permite consumatorului final să își ajusteze în mod voluntar cererea, reducând, astfel, consumul. Implementarea tehnologiilor tip „smart meters" și dezvoltarea rețelelor inteligente vor contribui, de asemenea, la atingerea acestui obiectiv.

 

Schimbarea climatică în România

Pentru viitorul apropiat (2021 - 2050), la nivelul României, rezultatele modelelor climatice analizate indică o creștere medie a temperaturii lunare în cea mai caldă luna a anului de peste 4^oC și o reducere medie a cantității lunare de precipitații de până la 15% în timpul verii, în cel mai pesimist scenariu. Cantitățile medii sezoniere de zăpadă vor scădea puternic pe întreg teritoriul ţării. Scăderea grosimii stratului de zăpadă ar putea fi mai mare de 80% (comparativ cu perioada de referință octombrie - aprilie 1971 - 2001) în zonele din vestul, centrul și sudul României. În munți, reducerea este ușor mai mică, variind de la 60% la 80% la sfârșitul secolului XXI, în condițiile scenariului pesimist.

Analiza mediei ansamblului a cinci modele regionale arată o creștere a cantității de zăpadă ce se topește, în regiunea montană a României, în contextul schimbărilor climatice. Această creștere conduce la un risc crescut de inundații rapide în regiunile muntoase, în sezonul rece (octombrie - aprilie). Proiecțiile arată că se produc schimbări ale temperaturii medii și ale precipitațiilor odată cu modificările statisticilor fenomenelor extreme (cum ar fi creșterea frecvenței și intensității valurilor de căldură, creșterea intensității precipitațiilor).

În acest context, în perioada 2030 - 2050 adaptarea la schimbările climatice va fi un obiectiv național important.

 

Actualizarea periodică a Strategiei

Potrivit autorilor documentului, ministerul de resort va monitoriza în permanență sectorul energetic, inclusiv stadiul de implementare a Strategiei energetice 2020 - 2030, cu perspectiva anului 2050. Planurile de acțiune și măsurile necesare pentru îndeplinirea obiectivelor strategice vor fi urmărite îndeaproape, pentru a asigura sursele de finanțare și derularea în condiții optime a proiectelor de investiții. Actualizarea periodică a Strategiei va ține cont de schimbările care au loc pe plan local, regional, european și mondial. Transpunerea în practică a Strategiei energetice este corelată cu contextul național și internațional, ambele evoluând în interdependență dinamică.

Transformarea climatului economic impune noi tendințe de dezvoltare a societății și a nevoilor acesteia. Noile tehnologii și produse energetice reorientează alegerile de investiții, încrederea în procesele energetice, precum și structura sistemului electroenergetic. Pentru a răspunde modificărilor de context, o dată la cinci ani, vor avea loc: ▪ actualizarea datelor și a analizei de sistem; ▪ o nouă analiză calitativă a tendințelor din sistemul energetic național; ▪ redefinirea scenariilor și o nouă modelare cantitativă; ▪ revizuirea țintelor și a priorităților de acțiune.