In proiect, noi reglementari privind evaluarea si gestionarea zgomotului ambiental
Data: 1-15 martie 2022
Executivul a aprobat un proiect de lege referitor la modificarea şi completarea Legii nr. 121/2019 privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiental, document care prevede introducerea de noi responsabilităţi pentru autorităţile administraţiei publice în vederea punerii în aplicare a Directivei (UE) 2020/367 care se transpune prin acest proiect, astfel încât cadrul legislativ de profil să fie unitar la nivel naţional. Astfel, autorităţile responsabile cu realizarea planurilor de acţiune pentru gestionarea zgomotului ambiant, conform prevederilor Legii nr. 121/2019, vor utiliza metodele de evaluare a efectelor dăunătoare ale zgomotului ambiental introduse în legislaţia naţională prin transpunerea Directivei europene.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), în Directivă s-au introdus metode de evaluare a efectelor dăunătoare ale zgomotului (pentru evaluarea riscului apariției disconfortului pe timp de zi și a tulburării somnului pe timp de noapte, din cauza expunerii la zgomot) pentru trei tipuri de surse de zgomot: trafic aerian, feroviar și rutier.
O altă noutate prevăzută în proiectul de lege este introducerea metodei de evaluare a efectelor dăunătoare ale zgomotului ambiental pentru evaluarea riscului apariției cardiopatiei ischemice cauzate de efectul zgomotului provenit din traficul rutier.
Au fost introduse, de asemenea, obligațiile autorităților publice și ale operatorilor economici care să pună în aplicare metodele de evaluare a efectelor dăunătoare ale zgomotului ambiental. Astfel, autoritățile publice care administrează aglomerări și operatorii economici care administrează infrastructuri aeroportuare, rutiere și feroviare vor pune în aplicare relațiile doză-efect pentru evaluarea efectelor dăunătoare ale zgomotului, atunci când elaborează planuri de acțiuni.
De asemenea, prin proiectul de lege s-au introdus câteva corecții tehnice (formule, termeni) la anexa 2 la Legea 121/2019 ca urmare a introducerii acestor corecții de către Comisia Europeană prin rectificarea adusă la Directiva (UE) 2015/996 a Comisiei din 19 mai 2015 de stabilire a unor metode comune de evaluare a zgomotului, în conformitate cu Directiva 2002/49/CE.
Totodată, pe lângă aglomerările deja stabilite prin anexa nr. 7 la Legea nr. 121/2019, prin proiectul de lege sunt introduse patru noi aglomerări (Municipiul Vaslui, Municipiul Drobeta-Turnu Severin, Municipiul Piatra Neamț și Municipiul Râmnicu Vâlcea) care înregistrează o populație mai mare de 100.000 de locuitori și pentru care este necesar să se introducă obligația realizării hărților strategice de zgomot și a planurilor de acțiune.
Una dintre aglomerări - Drobeta-Turnu Severin - are și port, fiind necesar ca administrației portuare respective (Compania Națională „Administrația Porturilor Dunării Fluviale" SA Giurgiu) să i se dea responsabilități cu privire la realizarea hărților strategice de zgomot și a planurilor de acțiune, pentru portul respectiv, prin acest proiect de act normativ.
Totodată, avându-se în vedere că prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) se vor achiziționa stații fixe de monitorizare a zgomotului, este necesar să fie introduse anumite responsabilități pentru autoritățile pentru protecția mediului, pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi industriale potrivit anexei nr. 1 la Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale, cu modificările şi completările ulterioare și pentru autoritățile administrației publice locale, la articolele 50, 53, 71, 72 și 73 din Legea nr. 121/2019, care țin de monitorizarea zgomotului.
Prin realizarea acestui proiect de lege, autoritățile responsabile cu realizarea planurilor de acțiune pe zgomot, conform prevederilor Legii nr. 121/2019, vor utiliza metodele de evaluare a efectelor dăunătoare ale zgomotului ambiental introduse în legislația națională prin transpunerea Directivei (UE) 2020/367 a Comisiei.
Punerea în aplicare a prevederilor legii se va realiza prin autorităţile publice pentru protecţia mediului existente, prin unele autorități ale administrației publice locale sau prin autoritatea publică centrală pentru transporturi, SC CNAIR SA, SC CFR SA, SC „Compania de Aeroporturi București" SA, C.N. „Administrația Porturilor Maritime" S.A. Constanța, CN „Administrația Porturilor Dunării Maritime" SA și CN „Administrația Porturilor Dunării Fluviale" SA Giurgiu, după caz.
MMAP precizează că implementarea prevederilor acestui proiect nu conduce la înfiinţarea de instituţii sau organisme noi şi nici la modificarea structurii instituţiilor existente.