Romanii se bazeaza tot mai mult pe Inteligenta Artificiala: aproape jumatate folosesc AI in activitatile zilnice
Data: 1-15 martie 2025
Un recent studiu realizat de Reveal Marketing Research evidențiază impactul tot mai mare al Inteligenței Artificiale în viața cotidiană a românilor și analizează tendințele în utilizarea acestei tehnologii. Potrivit studiu-
lui, aproape jumătate dintre români (47%) folosesc Inteligența Artificială în activitățile lor zilnice, în special femeile (51% față de 42% dintre bărbați) și tinerii între 18 - 24 ani (70%).
Majoritatea românilor (67%) consideră că AI este benefică în viața de zi cu zi. În rândul utilizatorilor de AI, această percepție crește la 83%, însă chiar și 53% dintre non-utilizatori sunt de părere că AI ar putea fi un instrument util.
Dintre platformele de Inteligență Artificială, ChatGPT este cea mai utilizată (60%), urmată de Gemini (29%) și Siri (21%).

- Credit foto: www.freepik.com
Principalele utilizări ale AI: informații generale, educație și divertisment
Tehnologia AI este utilizată cel mai frecvent pentru căutarea de informații generale (73%), acest obicei fiind mai pronunțat în rândul persoanelor de peste 45 de ani (87%). Pe locul al doilea se află educația și învățarea (45%), o întrebuințare populară mai ales printre tinerii sub 35 de ani (53%). Alte utilizări frecvente includ divertismentul (37%), sprijinul la locul de muncă (31%) și planificarea personală (19%).
„Acest studiu reflectă tendința tot mai accentuată de integrare a Inteligenței Artificiale în viața de zi cu zi a românilor. Faptul că inclusiv non-utilizatorii recunosc beneficiile acestei tehnologii demonstrează potențialul său uriaș de a influența deciziile personale și profesionale. AI nu mai este o opțiune futuristă, ci un instrument accesibil și util pentru toată lumea", a declarat Marius Luican, director general al Reveal Marketing Research.
În ceea ce privește modalitățile de interacțiune cu AI, 66% dintre utilizatorii AI preferă mesaje scrise, în timp ce 15% interacționează vocal, iar 19% folosesc ambele modalități. Femeile preferă în mai mare măsură comunicarea prin mesaje scrise (70% față de 61% dintre bărbați), în timp ce bărbații utilizează ambele metode într-o proporție mai mare (23% față de 16% dintre femei).

- Credit foto: www.freepik.com
6 din 10 utilizatori de AI iau decizii de cumpărare cu ajutorul acestei tehnologii
8 din 10 utilizatori de AI declară că folosesc tehnologia pentru a căuta informații despre branduri sau produse, în special bărbații (87% față de 77% dintre femei). De asemenea, 6 din 10 utilizatori admit că AI le influențează alegerile de cumpărare, în special bărbații (66% față de 56% dintre femei) și tinerii sub 35 de ani (64%).
AI sprijină deciziile de cumpărare prin compararea produselor și prețurilor (59%), citirea sau rezumarea recenziilor (57%) și oferirea de recomandări personalizate (33%).
Studiul Reveal Marketing Research s-a desfășurat online pe un eșantion reprezentantiv național pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, utilizatori de internet, din mediul urban. Mărimea eșantionului a fost de 1000 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3,1% la un nivel de încredere de 95%.





